Postul alungă demonii

Suntem în Postul Crăciunului. E momentul cel mai potrivit pentru a învăţa smerenia şi modestia de la Cel Ce a luat trup şi S-a pogorât din Slava Sa cerească pe pământ. E bun prilej a deprinde cumpătarea şi stăpânirea de sine, schimbarea inimii şi a cugetului, fără de care postul nu ar însemna nimic. Pe acestea toate trebuie să le dobândim în aşteptarea Naşterii lui Hristos. Dacă nu le-am obţinut, vor fi fiind bune abţinerile de la hrana bogată şi metaniile, dar toate rămân ca o pornire spre o ţintă la care n-am ajuns, deşi ne-am ostenit. O istorioară din Everghetinos, o culegere de pilde şi sfaturi duhovniceşti, ne va ilustra puterea postului împletit cu smerenie şi dragoste pentru cei care încă se mai îndoiesc de ea.

Venise în pustia sketică, la Părinţii cunoscuţi ca făcători de minuni, un tânăr demonizat. Toţi s-au dat la o parte din smerenie, ca să nu arate ce puteri le-a dat Dumnezeu. Unul dintre ei, înduioşat de suferinţele tânărului, a făcut semnul crucii peste el şi, poruncind diavolului să iasă, acesta a ieşit. Dar diavolul i-a mai zis: „Întrucât m-ai scos din locuinţa mea, voi intra în tine“. „Vino, i-a zis bătrânul. Şi demonul a intrat în el şi l-a chinuit doisprezece ani. Eremitul a îndurat cu tărie şi s-a luptat cu vrăjmaşul prin rugăciune neîntreruptă şi post aspru. Biruit în cele din urmă de pustnic, diavolul l-a eliberat. „De ce pleci?“ l-a întrebat iscusitul avvă. Nimeni nu te alungă.“ „Postul tău m-a distrus“, i-a răspuns cel rău şi a dispărut. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din vol. „Tâlcuri noi la texte vechi“, Mitropolit Antonie Plămădeală, Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu, 1989)