Postul Mare, pelerinaj ascetic spre lumina Învierii
Acest repetat urcuș liturgic și duhovnicesc al Bisericii, Postul cel Mare, ne aduce din nou pe calea către Rai prin autentică revenire în sine, schimbare a modului de a gândi și privire cu nădejde către Duhul cel înnoitor: „Ușile pocăinței deschide-mi mie, Dătătorule de viață!” Cel care se pregătește să intre prin aceste uși tainice poartă însă cu el, prin firea sa, întreaga lume, cea din urmă fiind astfel vindecată pas cu pas, cu fiecare om care se sfințește în perioada Sfântului și Marelui Post ce ne stă în față.
Acest binecuvântat timp al anului bisericesc scoate din iarnă sufletele înghețate de păcat spre a simți împreună prospețimea primăverii veșnice a Împărăției care ni se dă deja euharistic ca arvună. Postul Mare este un timp al înnoirii interioare a fiecărui credincios, o vreme binevenită a imitării vieții îngerești și a contemplării celor ce nu pier nicicând, un sfânt pelerinaj către culmi cerești pe care nu le-am zărit cu ochii minții vreodată pe de-a-ntregul.
Vremea pocăinței și primenirii sufletești pentru o veșnicie fericită
Sfântul Ioan Maximovici sublinia într-una dintre predicile sale rostite la începutul Postului Mare că, deși acesta se repetă în fiecare an, de fiecare dată ne aduce mult folos, dacă îl parcurgem cum se cuvine. El nu este doar antrenament pentru aici, ci însăși pregătirea pentru viața viitoare: „Prin Postul Mare ne curățim de murdăria păcatului, iar de Sfintele Paști simțim fericirea cerească a Împărăției lui Hristos ce va să vină. Când urcăm pe un munte înalt, încercăm să ne eliberăm de orice povară nefolositoare. Cu cât cineva este mai puțin îngreunat, cu atât îi este mai ușor să urce și cu atât mai sus va reuși să ajungă. La fel, ca să ne înălțăm duhovnicește, mai întâi de toate trebuie să ne eliberăm de povara păcatului”.
Postul trupesc, desăvârșit de cel sufletesc
Postul Păresimilor este însă cu precădere o luptă, un urcuș interior pentru a spori virtutea în noi, pentru a ne scoate din centrifuga tiranică a acestei lumi și a ne schimba mintea, adică modul de a percepe viața, timpul, semenii, ordinea valorilor, prioritățile în viață, și a acționa în consecință prin fapte și atitudini cotidiene spre a ajunge să vedem cu adevărat ce ni s-a pregătit din veac și pentru veșnicie de către Tatăl nostru.
Postirea de bucate trebuie însoțită totdeauna cu cea de josniciile sufletești. Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să arătăm că postim tocmai prin atitudini sănătoase și fapte cucernice, Biserica însăși, prin tezaurul liturgic de cântări specifice acestei perioade, îndemnându-ne astfel: „Să postim post primit, bineplăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăți, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și de jurământul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevărat și bineprimit”.
Ajutat și de post, omul este chemat să ajungă la treapta dreptății desăvârșite în fața lui Dumnezeu, spune Sfântul Teofan Zăvorâtul, stare verificată prin săvârșirea faptelor bune pe care le pot vedea ceilalți, bunele simțăminte și dispoziții sufletești care se ascund în spatele faptelor săvârșite și care fac ca acestea din urmă să fie cu adevărat mântuitoare, și, în final, prin „râvna, tare ca moartea, spre slava lui Dumnezeu, însuflețită de iubirea înflăcărată de Dumnezeu și însuflețitoare a tuturor simțămintelor bune ale inimii și a tuturor faptelor bune văzute”.
„Arena duhovnicească s-a deschis”
În post, oricine observă o întețire a atacurilor celui rău. Singur, omul nu poate ieși niciodată biruitor din această confruntare. Imaginea biblică a omului care se luptă pentru mântuire este aceea a soldatului care se antrenează permanent pentru luptă printr-o cât mai bună disciplinare a trupului și a sufletului său. În lupta permanentă cu propriile patimi și cu ispitele celui viclean, atât Sfânta Scriptură, cât și Părinții Bisericii ne îndeamnă să folosim armele lui Dumnezeu, care sunt arme ale luminii și ale dreptății. Paza simțurilor este o prioritate în acest demers, spun Sfinții Părinți. Omul trebuie să-și disciplineze mai ales văzul și auzul, ferindu-le de toate situațiile smintitoare. Trupul este atacat atât prin lenevie și somnolență, cât și prin agitație, jocuri, petreceri și distracții de tot felul, iar armele pentru disciplinarea trupului sunt: osteneala, privegherea, metaniile, decența mișcărilor trupului și seriozitatea atitudinilor în oricare situație ne-am afla. Împotriva vorbirii în deșert, a clevetirii, a certurilor și a hulelor de tot felul trebuie luptat prin tăcerea înțeleaptă. Trupul trebuie deprins cu viața evlavioasă, iar sufletul trebuie scos din visare și împrăștierea minții printr-o stăruitoare trezvie și discernământ interior.
Îndoiala, trufia, încrederea doar în sine, încăpățânarea în păreri, dar și lipsa convingerilor vatămă gândurile omului, acesta din urmă trebuind să se înarmeze cu citirea Sfintei Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți, cu căutarea oamenilor încercați în viața duhovnicească și cu supunerea propriului discernământ față de glasul Bisericii. Grija de multe, lăcomia, nesupunerea și obrăznicia alterează voința, însă arma contra lor este ascultarea totală față de rânduielile Bisericii și de sfatul părintelui duhovnic. Lupta cea mai intensă se dă la nivelul duhului. De ispitele la nivelul minții nu putem scăpa decât prin credință tare, iubire sinceră de Dumnezeu și nădejde neclintită în mila Lui față de noi, toate întărite de rugăciunea neîncetată și întoarcerea minții și a inimii către Creatorul nostru.
Postul, un răgaz al tăcerii și al rugăciunii profunde
Postind, postim și de cuvinte, căci chiar și cele bune, când sunt în exces și nu au acoperire în experiență personală, nu aduc folosul duhovnicesc scontat. Dacă unii recomandă cât mai puține cuvinte pe parcursul postului, Sfântul Teofan Zăvorâtul ne îndeamnă chiar la tăcere, la o liniștire interioară desăvârșită, pentru a putea auzi și îmblânzi glasul Stăpânului Judecător. Postul Mare dă credinciosului ocazia să-i ofere lui Dumnezeu cât mai mult din timpul său.
Acum ni se dă prilejul unei mai intense supravegheri de sine și a respectării unui program de rugăciune bogat. Cât despre cea din urmă, Tradiția Bisericii nu a impus niciodată o anumită regulă strictă de rugăciune, în iconomia ei încercând să-i țină laolaltă pe toți, asceți îmbunătățiți și simpli începători, pe aceeași cale a veșnicei dialogări cu Cel de Sus. În acest sens, Părinții Bisericii îndeamnă: „Rămâneți în frică de Dumnezeu și în evlavie. Șlefuiți-vă în tot chipul: și prin citirea de rugăciuni din cărți, și prin rugăciunile proprii, și prin rugăciunea minții, îngrijindu-vă numai ca din suflet să nu plece dispoziția de rugăciune”.
Vremea unei intense apropieri de Sfintele Taine
În Postul Mare suntem chemați să facem o cât mai deasă „curățenie generală” în sufletele noastre, venind regulat și sincer în scaunul spovedaniei. Aici ne ușurăm de cele rele săvârșite, de aici ieșim „alți oameni” și punem mereu început bun, căci Hristos primește totdeauna mărturisirea noastră dacă este cu adevărată umilință, dându-ne curaj și nădejde să ne împărtășim cât mai des cu putință, dar totdeauna bine pregătiți.
Deși par multe, toate nevoințele Postului sunt indispensabile pentru izbândă în lupta desăvârșirii noastre. Părinții Bisericii îndeamnă pe fiecare credincios: „Fii statornic, neclintit și neabătut, și vei vedea degrabă reușita. Nu te uita la cei ce fug de nevoințe, socotindu-le că nu sunt neapărat trebuincioase. Printre aceștia nu vei vedea învingători: căci, fugind de ele, aceștia rămân descoperiți din toate părțile înaintea loviturilor vrăjmașului”.