Praznicul Nașterii lui Hristos, o sărbătoare a copiilor

Data: 21 Decembrie 2018

„Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci!” Cu această definiție plină de voioșie a Pruncului, Care tocmai S-a născut într-o peșteră la Betleem, se încheie Condacul sărbătorii, unul dintre imnurile compuse în secolul al VI-lea de către Sfântul Roman Melodul: „Fecioara, astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte, și pământul peştera Celui neapropiat aduce; îngerii cu păstorii slavoslovesc și magii cu steaua călătoresc; căci pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai-nainte de veci”. Termenii „prunc” și „Dumnezeu” conțin revelația cea mai uimitoare a tainei Crăciunului. Taina se adresează mai întâi pruncului, care continuă să trăiască tainic în fiecare adult.

Un prunc este Dumnezeu și Dumnezeu este prunc… De ce până și persoanele căldicele în credința lor, până chiar și necredincioșii nu încetează să resimtă un fior în inimă contemplând, de-a lungul acestor zile ale Crăciunului, această unică și incomparabilă prive­liște: o tânără mamă cu pruncul ei în brațe, iar de jurîmprejur magii venind din Apus, păstorii veniți de pe câmpul lor întunecat, animale, cerul și stelele? De ce suntem noi atât de încredințați, și o să fim întotdeauna, că nimic nu este mai frumos, mai voios, pe acest pământ de amărăciune decât această priveliște? Secole întregi s-au scurs fără să ne-o poată șterge din memorie.

Revenim la această priveliște atunci când, obosiți de exis­tență, nu mai avem unde să ne ducem și căutăm ceva care ar putea să ne salveze. De fapt, în textul Evangheliei, Maica lui Hristos nu spune nimic despre Nașterea lui Iisus, și bineînțeles nici Pruncul, ca și cum nici un cuvânt nu ar fi putut să explice, să definească, să transmită sensul a ceea ce se întâmplase și se înfăptuise atunci.

Să încercăm totuși să vorbim despre aceasta, nu pentru a explica sau a comenta, ci - precum se spune în Sfintele Scripturi „din prisosul inimii grăiește gura lui” (Luca 6, 45) - pentru că este imposibil să nu împăr­tășești acest prisos cu aproapele.

Prunc și totodată Dumnezeu

Căci tocmai acești doi termeni, „prunc” și „Dumnezeu”, conțin revelația cea mai uimitoare a tainei Crăciunului. La un anumit nivel de profunzime, taina se adresează, mai întâi, pruncului care continuă să trăiască tainic în fiecare adult; pruncului care continuă să audă ceea ce adultul deja nu mai aude, să răspundă cu o bucurie pe care lumea noastră adultă, plictisitoare, extenuată și cinică nu mai este capabilă să o resimtă.

Praznicul Nașterii lui Hristos este într-adevăr o sărbătoare a copiilor, nu doar pentru că împodobim cu lumini brazii, ci și, într-un sens mult mai profund, pentru că doar copiii, atunci când Dumnezeu vine către noi pe pământ, nu se miră să-L vadă venind sub forma unui Prunc; această formă de Dumnezeu-Prunc continuă în icoane să ne lumineze viețile, să se întrupeze într-o multitudine de opere de artă, exact ca și cum esențialul, bucuria ultimă în Creștinism ar fi cuprinsă chiar aici, în această „copilărie veșnică a lui Dumnezeu”.

Iluzoriile exigențe ale adulților

Adultul, chiar și atunci când abordează „teme religioase”, vrea și așteaptă de la religie explicații, o analiză. El cere ca totul să fie serios, științific. Adversarul său ateu discută despre religie într-un mod la fel de serios și finalmente plictisitor, trăgând asupra ei obuze „științifice”. Nimic nu exprimă din partea noastră mai mult dispreț decât cuvintele: „Aceasta este pentru copii mici”. Nu este vasăzică pentru adulți, persoane serioase și inteligente. Însă acești copii vor crește și vor deveni la rândul lor la fel de serioși și de plictisitori.

Or, Hristos a spus: „Fiți precum pruncii” („De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor”; Matei 18, 3, n.t.). Ce vrea El să spună? Ce le lipsește de regulă adulților sau, mai exact, ce este îngropat, înecat și înăbușit la adult prin stratul gros al maturității sale? Nu este oare, înainte de toate, această calitate proprie copilului de a se entuziasma, de a se bucura și, mai ales, de a fi cu totul atât în bucurie, cât și în necaz? Nu este oare acea capacitate de a avea încredere, de a se dărui, de a iubi, de a crede cu toată ființa? Este capacitatea de a lua în serios ceea ce adulții nu mai sunt capabili să perceapă: visul, și tot ceea ce deschide o breșă în viața noastră de fiecare zi, în neîncrederea noastră cinică. Este capacitatea de a lua în serios această profunzime a tainei universului și a ceea ce el ascunde, și care este descoperit sfinților, copiilor, poeților.

Puterea Pruncului neajutorat

Așadar, doar după ce a fost făcută această descoperire copilului ascuns din noi, va putea să ne fie împărtășită tainica bucurie a venirii lui Dumnezeu către noi, sub înfățișarea unui prunc.
Pruncul nu are nici putere, nici forță, dar tocmai prin această neputință el este rege. În vulnerabilitatea sa constă forța sa uimitoare. Pruncul acestei peșteri îndepărtate din Betleem nu vrea să ne fie frică de El. El pătrunde în inimile noastre fără să ne înspăimânte, fără să dorească a ne da dovezi despre forța Lui, despre puterea Lui, ci numai cu dragoste. El ni se dă nouă ca un prunc, și în calitatea sa de prunc noi nu putem decât să-L iubim la rândul nostru, să ne dăm pe noi înșine Lui.

În lume stăpânesc forța și puterea, frica și sclavia. Hristos, Pruncul-Dumnezeu, ne eliberează de acestea. Din partea noastră, El nu așteaptă decât iubire, pătrunsă de libertate și de bucurie; El doar așteaptă ca noi să-I dăm inima noastră. Iar noi o oferim unui Prunc fără apărare, care are deplină încredere în noi.

În sărbătoarea Nașterii lui Hristos, Biserica ne descoperă o taină plină de bucurie: misterul iubirii liber consimțite, al iubirii capabile să vadă, să recunoască, să-L iubească pe Dumnezeu în Pruncul-Dumnezeu și să devină dar al unei vieți noi.

(Fragment din lucrarea părintelui Alexandre ­Schmemann, „Vous tous qui avez soif... Entre­tiens spirituels”. Traducere și adaptare din limba ­franceză de diac. ­Ioan-Aurelian Marinescu)