Preotul Adrian Botici în temniţa comunistă

S-a născut la 12 august 1903, la Luncşoara, jud. Bihor. După cele patru clase de gimnaziu şi Şcoala de Arte şi Meserii, tânărul Botici a urmat Academia Teologică „Andreiana“ din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1929. În anii 1925-1929 a lucrat ca diurnist la Uzinele de Fier Hunedoara. În zilele de 9 şi 10 martie 1929 a fost hirotonit de arhiereul Vasile Stan pe seama Parohiei Baia Craiului, jud. Hunedoara. Din 1932 a fost preot în localitatea hunedoreană Topliţa. În satul Vălari, din comuna pe care o păstorea, în 1938 a construit Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“, cu sprijinul financiar al omului politic liberal Constantin Bursan. Pentru că avusese legături cu Ioan Nistor, considerat lider al mişcării de rezistenţă anticomunistă „Garda albă“, la 26 octombrie 1958 este arestat de Securitatea Deva. În fapt, în anul 1954, preotul Botici închiriase de la Ioan Nistor maşinile de treierat pentru recoltarea grâului de pe terenul său agricol. În acea vreme, pentru statutul său social, părintele Botici reprezenta un obstacol în procesul de colectivizare iniţiat de autorităţile comuniste în localitatea Topliţa. În anchetă, preotul Botici a fost obligat să semneze interogatoriile consemnate de anchetatori, din care reieşea că participase la mişcarea de rezistenţă anticomunistă „Garda albă“, prin crearea de nuclee în localitatea în care slujea. Totuşi, preotul Botici a recunoscut că este autorul unor scrisori către „oameni ai muncii“ reliefaţi de către prim-secretarul CC al PMR, Gheorghiu-Dej, în ziarul „Scânteia“ pentru mari realizări în planul de stat. În epistolele sale, preotul Botici denunţa minciunile colportate în presa comunistă şi arăta că poporul moare de foame. De altfel, la proces (22 decembrie 1958) nu a recunoscut nimic din cele consemnate în ancheta de la Securitate. Cu toate acestea, prin Sentinţa nr. 19 din 15 ianuarie 1959 a Tribunalului Militar Cluj, a primit o condamnare de muncă silnică pe viaţă pentru infracţiunea de „crimă de insurecţie armată“. În 1963, prin Decretul nr. 5 al Consiliului de Stat al Marii Adunări Naţionale, pedeapsa i-a fost comutată la 25 de ani muncă silnică. A cunoscut penitenciarele de la: Deva (decembrie 1958), Jilava (iulie 1959), Galaţi (decembrie 1959), Botoşani (noiembrie 1960) şi Gherla (iulie 1959 şi septembrie 1962). A fost eliberat la 30 iulie 1964 din Penitenciarul Gherla. A fost reîncadrat în preoţie, ca slujitor la Alun şi satele împrejmuitoare. La 24 iulie 1988 a decedat la Hunedoara.