Preotul Anastase Popescu sub persecuţia comunistă

Un slujitor ortodox mai puţin cunoscut pentru suferinţele îndurate în perioada comunistă este preotul Anastase Popescu din Constanţa. S-a născut la 16 iunie 1885 în familia preotului Dumitru Popescu din localitatea tulceană Beştepe. După şcoala primară, în 1899 a intrat la Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe“ din Roman. După doi ani, instituţia romaşcană a fost desfiinţată, iar tânărul Anastase transferat la Seminarul „Veniamin Costachi“ din Iaşi. În 1906 a absolvit seminarul, iar în anul următorul s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Se căsătoreşte cu fiica preotului din Gălbiori, jud. Constanţa, iar doi ani mai târziu este hirotonit preot pe seama parohiei dobrogene Basarabi. În aceeaşi localitate ocupă postul de învăţător, funcţie care însă nu-i mai permite să continue studiile de teologie. În 1917 este mobilizat în Regimentul 12 Cantemir, Divizia a 6-a, pe postul de confesor militar cu grad de căpitan. Luptă pe frontul de la Mărăşeşti-Grozeşti-Oituz, pentru care este decorat cu „Coroana României cu spade în grad de ofiţer“. Pentru patriotismul său, un an mai târziu primeşte Ordinul „Steaua României în grad de cavaler“. După război obţine licenţa în teologie la facultatea din Iaşi. Atât înainte de marele război, cât şi după, ia contact cu frământările politice ale epocii. Pe fondul răscoalei din 1907, tânărul teolog îl cunoaşte pe Dobrogeanu-Gherea şi chiar se arată interesat de mişcarea socialistă, care promova lozinca ridicării sociale a ţăranilor şi muncitorilor. După experienţa războiului şi a slujirii la altar, preotul Anastase Popescu aderă la partidul ţărănist, din 1928 făcând parte din Comitetul judeţean Constanţa. Un an mai târziu, părintele Anastase este transferat la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Constanţa. Activează intens în plan pastoral şi misionar, devenind unul dintre preoţii de vază ai Constanţei. În vremea celui de-al Doilea Război Mondial este consilier referent la Episcopia Constanţei şi susţine conferinţe împotriva bolşevismului. Pentru „munca deosebită, curaj şi abnegaţie pe frontul spiritual împotriva bolşevismului“, la 18 februarie 1942 primeşte decoraţia „Bărbăţie şi credinţă“. Din astfel de motive, după instalarea regimului comunist, părintele Anastase Dumitru este urmărit de Securitate. În 1949 este chemat de mai multe ori la Securitate, avertizat să nu mai poarte discuţii „duşmănoase“ la adresa regimului şi interogat în legătură cu alţi preoţi, refuzând să dea informaţii. La 22 decembrie 1951, casa îi este percheziţionată, cu rezultat negativ pentru Securitate. Deşi încă din 1947 se pensionase, el continua să slujească la Biserica „Sfântul Gheorghe“. În 1951, împuternicitul de culte îi retrage recunoaşterea de slujitor. Însă fără aprobarea funcţionarului de la culte, un an mai târziu protoiereul judeţului Constanţa îl numeşte pe bătrânul părinte Anastase slujitor la fosta Catedrală episcopală. Mulţi credincioşi de la biserica în care slujise anterior îl cercetează pe părinte la catedrală, iar împuternicitul de culte îl acuză că a introdus „reacţionismul“. Din aceste motive, i s-a interzis să mai slujească, iar corespondenţa i-a fost interceptată de Securitate. A urmat inevitabilul. În noaptea de 15 spre 16 august 1952 a fost arestat. La percheziţie i s-au confiscat diferite materiale provenite de la PNŢ, decoraţiile şi un Cod penal din 1865. În ancheta de la Securitatea Constanţa a negat orice implicare în vreo conspiraţie împotriva regimului. A primit o detenţie administrativă de 60 luni muncă silnică şi a fost trimis la Penitenciarul Văcăreşti, apoi la Capu Midia. Probabil datorită vârstei înaintate, la 11 iulie 1953 părintele Anastase Popescu a fost eliberat.