Preotul dâmboviţean Vasile Didoacă în temniţa comunistă

S-a născut la 15 aprilie 1915 în localitatea Măneşti, judeţul Dâmboviţa. După şcoala primară din satul natal (1929), tânărul Vasile Didoacă a urmat Seminarul Teologic „Miron Patriarhul” din Câmpulung Muscel, destinat orfanilor din Războiul de Reîntregire. În 1931, seminarul se desfiinţează, fiind astfel transferat la Seminarul Teologic „Negru Vodă” din Curtea de Argeş. După absolvire (1937), este incorporat în Batalionul 4 Vânători de Munte Predeal. În anul următor se înscrie la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde obţine licenţa. În timpul facultăţii este concentrat de mai multe ori, încât în iulie 1941 este trimis pe frontul de est, luptând până în ianuarie 1942, în Crimeea. În mai 1944 este hirotonit preot pe seama Parohiei Gemenea (astăzi Gemenea-Brătuleşti, comuna Voineşti, judeţul Dâmboviţa).

După instaurarea regimului comunist, intră în atenţia organelor represive. În evidenţele fostei Siguranţe, părintele Didoacă figura cu activitate legionară, cu funcţia de şef de garnizoană în timpului guvernării din septembrie 1940 - ianuarie 1941. Din acest motiv, la 19 iulie 1952 este reţinut de Securitate şi anchetat asupra trecutului politic. Prin Decizia nr. 666/1952 primeşte o detenţie administrativă de 24 de luni în colonie de muncă. Cunoaşte coloniile de muncă de la Galeşu (august 1952) şi Peninsula (noiembrie 1952), mai apoi fiind transferat la Securitatea Regiunii Ploieşti pentru cercetări. Este eliberat la 21 iulie 1954, întorcându-se astfel în parohia sa. La începutul anului 1959, intră din nou în atenţia Securităţii, deoarece în urmărirea informativă apare ca având relaţii cu foşti legionari, majoritatea colegi de breaslă. La 10 aprilie 1959 este arestat şi trimis în ancheta Securităţii Regiunii Ploieşti. Este interogat asupra trecutului politic din timpul guvernării legionare, despre o aşa-zisă activitate legionară clandestină de după 1954 şi asupra suspiciunii că ar fi instigat cetăţenii din localitate să nu se înscrie în GAC. Un aspect din anchetă asupra căruia s-a insistat mult a fost despre încercarea de catehizare făcută elevilor în anul 1957. Conform interogatoriului consemnat, părintele Didoacă a spus în anchetă: „Din partea Protoieriei Târgovişte mi-a fost cerut ca după slujbă, duminica, să fac catehizare enoriaşilor ce vin în biserică, prin care să le vorbesc despre cum se săvârşesc rugăciunile şi cântările bisericeşti necesare slujbelor de Vecernie, să le fac primele predări şi să aducă cu ei şi copiii ca să le predau un fel de lecţii-rugăciuni. În acest sens, eu am arătat că nu este bine ca elevii să fie rupţi de credinţa lor în Dumnezeu şi să-şi îndrume copiii la biserică, copii care să cunoască rugăciunile. După ce am vorbit cu unii dintre părinţii copiilor, am început să le predau rugăciuni şi i-am îndrumat să mai aducă şi alţi copii de la şcoală. Recunosc că am făcut un fel de evidenţă cu elevii ce se prezentau, iar pe cei care nu veneau îi socoteam absenţi de la lecţii. Am fixat cu elevii ca ziua în care le voi preda lecţiile să fie sâmbăta, explicându-le să vină cu rugăciunile pregătite. Astfel, am început câteva şedinţe în care am vorbit copiilor despre credinţa în Dumnezeu şi ca ei să vină la biserică, căutând ca să-i conving să vadă că este un drum bun. La primele şedinţe le-am predat o rugăciune «Împărate ceresc», pe care le-am explicat-o că este prima rugăciune de dimineaţă”. Însă lecţiile nu au continuat, deoarece la un control efectuat la şcoală pe caietele elevilor din clasele V-VII s-au descoperit rugăciunile scrise în biserică. O învăţătoare a sesizat pe directoarea şcolii şi chiar Securitatea, pe motiv că participarea la catehizarea din biserică le-ar răpi elevilor timpul pentru lecţii. Directoarea a exercitat presiuni asupra părinţilor să nu-şi mai trimită copiii la biserică, în schimb, părintele spunându-le: „Cultul este liber şi elevii pot merge la biserică pentru a le preda ore de religie”. Astfel, catehizarea s-a încheiat şi preotul a fost mustrat de autorităţile locale. De altfel, caietele elevilor au constituit corp delict la dosarul penal întocmit împotriva părintelui Didoacă. El a fost trimis în justiţie într-un lot de şase aşa-zişi membri într-un grup legionar clandestin. Prin Sentinţa nr. 701 din 10 iulie 1959 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele a fost condamnat la 16 ani muncă silnică pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut Penitenciarul Aiud (decembrie 1959) şi lagărul de muncă de la Ostrov (octombrie 1963). La 30 iulie 1964 a fost eliberat de la Ostrov.