Preotul Dincuşor Ştefănescu sub persecuţia comunistă

S-a născut la 1 septembrie 1914, într-o familie de învăţători din localitatea gorjeană Petreşti. După ciclul liceal, între 1936 şi 1940 tânărul Ştefănescu a urmat cursurile Facultăţii de Teologie. După primirea Tainei Preoţiei, în anul 1943 a fost numit slujitor la Parohia Chiajna din apropierea Capitalei.

Documentele la care am avut acces nu ne prezintă prea multe date biografice. Părintele Ştefănescu este arestat de Securitate la 17 octombrie 1961, pentru gestul de a-l fi adăpostit pe Nicolae Popescu, considerat fugar şi urmărit de Securitate, acelaşi care primise ajutor de la alţi preoţi, precum Toma Stănciulescu sau Iulian Stoicescu. Conform interogatoriului consemnat în ancheta Securităţii, aflăm că Nicolae Popescu, profesorul de latină din Piteşti, fusese primit de preotul Ştefănescu într-o zi din iulie-august 1954, în timpul prânzului, atunci când l-a aşezat la masă, apoi la plecare i-a oferit o sumă de bani. A doua oară s-a întâmplat un an mai târziu, când la fel, preotul Ştefănescu i-a oferit „fugarului” Nicolae Popescu o sumă de bani. Însă, pentru Securitate nu se putea explica cum preotul Ştefănescu îl ajutase pe acest fugar. Fapta preotului se putea încadra numai dacă ar fi avut şi atitudini împotriva regimului. Aşa se ajunge la anchetarea preotului coslujitor Costin Sebe, care în perioada 1952-1954 fusese deţinut administrativ. Din acest moment în ancheta Securităţii s-au consemnat atitudinile preotului Ştefănescu din perioada 1959-1960 împotriva regimului de democraţie-populară, de genul ascultarea posturilor de radio imperialiste şi comentarea „duşmănoasă” a evenimentelor internaţionale. Iar acestea le făcea cu preotul Sebe, arătat în anchetă ca „legionar”. Deci, anchetatorii încercau să califice faptele preotului Ştefănescu într-o nuanţă ideologică legionară. El a refuzat să recunoască învinuirile aduse de Securitate, în schimb recunoscând că, în timpul discuţiilor cu preotul Sebe, arăta că slujitorii „nu mai au posibilitatea de a educa tineretul din şcoli în spirit mistico-religios, aşa cum se făcea în trecut, în timpul burghezo-moşieresc”.

De asemenea, o altă învinuire adusă de Securitate a fost legată de înscrisurile părintelui Ştefănescu pe o pagină din Evanghelia găsită la percheziţia domiciliară. Prima este din 10 octombrie 1951, cu italice fiind pasajul tăiat: „Această Sfântă Evanghelie a fost donată de o doamnă credincioasă din Bucureşti spre a o salva de la distrugere (ardere) ordonată de guvernul de democraţie populară pentru toate cărţile epurate din bibliotecile publice şi şcolare din întreaga ţară”. A doua însemnare este din 8 septembrie 1956: „Las scris în această Sfântă Carte că răutatea sec. XX a călcat în picioare cuvintele vieţii spuse de Mântuitorul lumii pe meleagurile Galileii. E dureros şi trist să asculţi creştini renegându-şi credinţa lor. Menţionez pe P. Ch. Ch, care în mare supărare a tăgăduit existenţa lui Dumnezeu şi bunătatea Mântuitorului”. Evident că fila din Evanghelie cu aceste două înscrisuri a fost confiscată de Securitate, constituind corp delict la procesul intentat părintelui Dincuşor. Prin Sentinţa nr. 34 din 24 mai 1962 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele Ştefănescu a fost condamnat la 6 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut arestul Ministerului Afacerilor Interne şi penitenciarul de la Jilava. A fost eliberat la 15 aprilie 1964 de la Jilava.