Preotul făgărăşean Victor Dâmboiu în temniţa comunistă
S-a născut pe 29 decembrie 1922, în satul Ileni (sau Râuşor, după alte surse), judeţul Făgăraş. Studiile liceale le-a făcut între 1934 și 1942 la Şcoala Normală din Făgăraş şi la „Andrei Şaguna” din Braşov. Între 1938 și 1948, a fost învăţător la şcoala primară din satul natal. În 1942, s-a înscris la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu, fiind însă încorporat, trimis pe front, apoi rănit la Baraolt.
După război, şi-a reluat studiile la Academia Teologică din Arad, până în 1947, când şi-a susţinut licenţa la Sibiu. La 2 septembrie 1947 a fost hirotonit pe seama Parohiei Şinca Nouă, judeţul Făgăraş, pentru ca în 1952 să se transfere la Drăguş.
Pentru că ţinuse o serie de predici cu conţinut „duşmănos”, în 1949 a fost reţinut şi anchetat cu violenţă la Securitatea din Făgăraş. Ulterior, Securitatea l-a suspectat de legături cu grupul de sprijin Olimpiu Borzea, în 1955 încadrându-l informativ, alături de alţi localnici. A fost arestat de mai multe ori (de ex. în aprilie 1954), supus anchetelor extrem de dure, pentru a oferi informaţii despre cei din munţi. A acceptat să ajungă informator, însă a furnizat Securităţii numai informaţii deformate. Din acest motiv, organele de represiune l-au anchetat în vederea trimiterii în justiţie. La 22 iunie 1957, anchetatorii încheiau concluziile de învinuire a membrilor lotului condus de Olimpiu Borzea, în care figura şi preotul Victor Dâmboiu, inculpat pentru săvârşirea infracţiunii pedepsite de art. 121 din Decretul nr. 199/1950 şi Decretul nr. 163/1950.
La 2 august 1957, prin Sentinţa nr. 1369, a fost condamnat de Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Cluj, în deplasare la Sibiu, la 10 ani de muncă silnică pentru „complicitate la crima de uneltire contra securităţii interne şi externe a RPR”, mai exact pentru favorizarea grupurilor de rezistenţă din Munţii Făgăraşului. A cunoscut regimul concentraţionar de la Sibiu, Codlea, Gherla, Jilava, Galaţi (unde a fost complet izolat), Brăila, Balta Mare a Brăilei, Salcia, Stoeneşti şi Ostrov. Pentru atitudinea sa refractară faţă de regimul impus de temniceri, de multe ori părintele Dâmboiu a suferit pedeapsa izolării, fiind calificat „înrăit” şi ca unul care „putea instiga şi pe ceilalţi deţinuţi din cameră”. La 3 august 1964 a fost eliberat.
După eliberare, a lucrat ca simplu muncitor în Făgăraş, apoi, după mai multe tergiversări, a fost numit paroh la Râuşor, de unde la 1 ianuarie 1986 s-a pensionat. În evidenţele Securităţii, preotul Victor Dâmboiu era „cunoscut” la „problema legionară, fost FDC”. Potrivit unei adrese a Securităţii Braşov către Direcţia I din Ministerul de Interne Bucureşti, aflăm că, pentru „unele manifestări tendenţioase”, la 16 martie 1978 acest preot a fost avertizat la sediul Protopopiatului Ortodox Făgăraş, în prezenţa protopopului şi împuternicitului de culte. Părintele Dâmboiu şi-a luat „angajamentul” în scris „că în viitor nu va mai avea astfel de comportări, iar în situaţia că va constata unele aspecte negative va informa organele competente”.