Preotul Nicolae Gh. Militaru din Comana, Vlaşca, în temniţa comunistă

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 28 Octombrie 2016

S‑a născut la 4 ianuarie 1904, în localitatea Comana, judeţul Vlaşca. După studiile de teologie, primeşte darul preoţiei, ajungând să slujească în localitatea natală.

Dosarul penal pe care Securitatea l‑a întocmit împotriva sa conţine foarte puţine date biografice, cea mai mare parte privind informaţii cu privire la faptele săvârşite împotriva regimului comunist. Faptele preotului Militaru par mai degrabă din perioada disidenţei din timpul regimului comunist. Concret, între septembrie și noiembrie 1949, preotul Militaru a trimis mai multe scrisori cu „caracter injurios”: trei prim‑ministrului Petru Groza, una lui Gheorghiu Dej, una Patriarhului Justinian Marina şi trei generalisimului Stalin. Dacă Patriarhului Justinian îi cerea să‑i ocrotească pe preoţi în faţa abuzurilor exercitate de regimul comunist, prim‑ministrului Groza îi scria următoarele: „Niciodată n‑a fost ţara batjocorită ca acum. Nu avem independenţă, nu avem patrie, ci suntem slugile unui moşneag, ramolit ca dictatorul roşu, seminaristul renegat Stalin. Ne‑aţi intoxicat cu minciunile comuniste şi cu presa care a speriat lumea cu minciuni. [...] Aţi promis ţăranilor că nu faceţi colhoz şi acum forţaţi şi obligaţi să se facă colhoz. Sunteţi nişte demagogi fără pereche. [...] Toţi cârpacii, toţi neisprăviţii au lefuri mari şi îşi bat joc de oamenii care muncesc din greu”. Două luni mai târziu, tot preotul Militaru îi scria lui Stalin: „Îţi scriu de ziua ta, căci ne‑am săturat de comunismul vostru şi de laudele şi de minciunile ce ţi se aduc. Noi, românii, te urâm şi pe tine şi pe toţi comuniştii tăi. [...] Ţara noastră n‑a cunoscut mai mult jaf ca acum. Ne‑aţi sărăcit ţara şi o mulţime de oameni sunt în suferinţă. S‑au cheltuit şi se cheltuiesc miliarde de lei pentru propaganda şi sărbătorile voastre păgâneşti”.

Nu ştim ce l‑a determinat pe preotul din Comana să recurgă la astfel de gesturi extreme, mai ales faţă de Stalin. Probabil că greutăţile provocate de autorităţile locale în exercitarea misiunii preoţeşti, abuzurile exercitate prin nenumăratele iniţiative obşteşti, înscrierea forţată în întovărăşirile agricole, impunerea cotelor şi teroarea instalată de partid prin Securitate au fost motivele pentru care preotul Militaru a trimis aceste scrisori. Evident că nu au ajuns niciodată la destinatari, deoarece exemplarele se află la dosarul penal întocmit de Securitate şi nu au nici o rezoluţie a persoanelor în cauză. Autorul acestor scrisori a fost identificat relativ repede, încât la 30 decembrie 1949, preotul Militaru se afla deja în arestul Securităţii.

Ancheta a fost sumară, celui arestat luându‑i-se doar declaraţii prin care îşi „recunoştea” faptele. Prin Sentinţa nr. 410 din 5 mai 1950 a Tribunalului Militar Bucureşti a primit o condamnare de 2 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „răspândire de înscrisuri interzise”, art. 325 Cod Penal. Preotul Miltaru a făcut recurs. Prin Decizia nr. 2237 din 20 iulie 1950 a Curţii Militare de Casaţie şi Justiţie, recursul a fost admis, s‑a casat sentinţa, iar dosarul trimis la fond. Ulterior, prin Sentinţa nr. 924 din 18 aprilie 1951 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele Militaru a primit o condamnare similară, dar pentru infracţiunea de „injurie rasială”. Cunoaşte penitenciarele de la Aiud, Jilava (aprilie 1951) şi Văcăreşti, apoi coloniile de muncă de la Valea Neagră, Poarta Albă (mai 1951) şi Galeşu (noiembrie 1952). Este eliberat la 27 noiembrie 1952.