Preotul Stere Popovici în temniţa comunistă
S-a născut la 25 mai 1912 în localitatea gălăţeană Tuluceşti. A urmat cele patru clase primare în satul natal, apoi Seminarul teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi (1925-1933). Satisface stagiul militar şi urmează Şcoala militară din Bacău (1934-1936). Revine acasă în speranţa găsirii unui post de preot. În cele din urmă se angajează în funcţia de gardian la poliţia municipiului Galaţi, dar după un an demisionează (1938), refuzând să poarte uniforma. Este concentrat în Regimentul 35 Infanterie, iar mai apoi vărsat la 26 Dorobanţi-Craiova (septembrie 1939 - februarie 1942). La 10 februarie 1944 primeşte darul hirotoniei pe seama Parohiei Lunca, comuna Ceamurlia de Jos, judeţul Tulcea. Primele interacţiuni cu organele de represiune apar în anul 1949. În iunie 1949, în zona localităţii Ceamurlia se răspândise zvonul unei apariţii miraculoase în care un bătrân i-ar fi poruncit unui cioban (în alte variante este copil mut) să introducă mâna dreaptă într-o gaură din pământ. Prima dată ar fi scos un spic gol, a doua un ştiulete de porumb, iar a treia oară mâna plină de sânge, interpretată de credincioşi ca o prevestire a mult-aşteptatului război împotriva sovieticilor. O lună mai târziu, la locuinţa unui credincios din localitatea în care păstorea, preotul Popovici ar fi văzut o altă apariţie miraculoasă pe un ochi de geam, anume Botezul Domnului. Faţă de acestea, preotul ar fi spus unor credincioşi: „Puterea lui Dumnezeu este mare şi e cu putinţă să se fi întâmplat acest lucru”. Evident că spusele preotului au fost interpretate de către credincioşi în mod exagerat, că într-adevăr apariţiile sunt ca semne ale timpului dominat de nedreptăţile sociale şi politice.
Toate aceste erau considerate de autorităţi ca instigări la război şi propagare a misticismului, situaţie care l-a adus pe preotul Popovici în faţa organelor de represiune. După o anchetă la Securitatea din Babadag, preotul Popovici acceptă să coabiteze formal. Însă, la 3 septembrie 1949 este arestat şi trimis în justiţie pentru „lansarea de zvonuri mistice în rândul populaţiei cu scopul de a opri populaţia de la executarea muncilor agricole”. La proces, preotul Popovici a spus că „declaraţia primă de la Securitate mi-a fost dictată şi eu am semnat”, iar doi martori ai acuzării au afirmat că „nu este adevărat cele ce s-au scris” şi că „preotul nu a spus nimic, că ar fi sfinţi”. Cu toate acestea, prin Sentinţa nr. 535 din 30 septembrie 1949 a Tribunalului Militar Constanţa a fost condamnat la 3 luni şi o zi, pentru delictul de „răspândire de ştiri false”, art. 329 Cod Penal. A fost eliberat la 18 decembrie 1949. Pentru că purta deja stigmatul de fost deţinut politic, părintele Popovici era privit în Lunca drept un potenţial duşman al poporului. Totodată, în această perioadă Securitatea opera arestări masive şi exercita teroarea în rândurile locuitorilor din zonă în încercarea de anihilare a grupurilor de rezistenţă anticomunistă conduse de Gogu Puiu. Pentru a-şi proteja familia, în aprilie 1950 părintele Popovici se mută în satul natal. Timp de un an suplineşte Parohia Folteşti, judeţul Galaţi. Primeşte delegaţia pentru a sluji la Parohia Jorăşti I, acelaşi judeţ, dar sănătatea şubredă îl obligă să refuze această însărcinare. Între timp, Securitatea făcea progrese în lichidarea grupurilor de rezistenţă din Dobrogea. În anchete a apărut şi numele preotului Stere Popovici, încât la 12 octombrie 1951 este arestat la Tuluceşti şi trimis în ancheta Securităţii din Constanţa. Din anchetă reieşea că în martie 1949 fusese prezent la şedinţa unor membri din rezistenţa anticomunistă dobrogeană, printre care Gogu Puiu, Iancu Ghiuverea, Hristu Pariza şi Nicolae Ciolacu în locuinţa unui cunoscut din Lunca, unde aceştia doreau formarea unei celule de sprijin, primirea de alimente şi arme. Totodată, membrii grupului de rezistenţă au cerut preotului Popovici să fie împărtăşiţi cu Sfintele Taine. A doua zi, preotul Popovici l-a împărtăşit doar pe Nicolae Ciolacu, care ţinuse post. Din alte interogatorii reieşea că preotul Popovici ar fi strâns bani de la credincioşi pentru membrii rezistenţei. Prin Sentinţa nr. 142 din 7 martie 1952 a Tribunalului Militar Constanţa, părintele Popovici a fost condamnat la 22 ani muncă silnică, pentru „activitate în bandă”. A cunoscut închisorile de la Constanţa, Jilava, Aiud (aprilie 1952 şi februarie 1956), Lugoj (decembrie 1954), Gherla (martie 1956, tranzit şi 1962) şi lagărul de muncă de la Periprava. A fost eliberat la 15 aprilie 1964 din penitenciarul Gherla. A fost reintegrat la Parohia Fântâna Mare, judeţul Tulcea (1964-1970), apoi la Cavadineşti, judeţul Galaţi.