„Presa trebuie să înţeleagă ce este Biserica“

Părintele Michel Kubler este un jurnalist cu experienţă incontestabilă. Ca redactor-şef al cotidianului  La Croix, relaţia lui cu cei care lucrează în media laică occidentală a fost una strânsă. Răspunsurile oferite de el privind reflectarea fenomenului religios în media sunt unele echilibrate şi oferă o viziune profesionistă asupra acestui subiect delicat.

 

Părinte, există interes din partea mediei laice pentru a surprinde imparţial şi echidistant evenimentul religios sau dimpotrivă, se observă tendinţa de a genera mai degrabă scandal, de a prezenta deformat orice ţine de credinţa religioasă, în special cea creştină?

 

Timp de 12 ani cât am fost redactor-şef la cotidianul catolic francez La Croix am avut  numeroase ocazii de a mă întâlni şi colabora cu jurnalişti din media laică. Aceste întâlniri au fost îndeosebi de două feluri. În primul rând mă refer la reportaje sau conferinţe de presă pe teme religioase, unde se regăseau alături fie profesionişti care lucrau  pentru unul din canalele media creştine, fie alţii care proveneau din media non-confesională (deşi mulţi dintre aceşti confraţi erau creştini fervenţi). Că este vorba de evenimente importante privind Biserica Catolică din Franţa (întruniri ale episcopilor, criza care a afectat Biserica Catolică pe tema pedofiliei etc.) sau de pretutindeni (alegerea unui nou papă, călătoriile misionare ale pontifului roman, Zilele Mondiale ale Tineretului…), toate aceste subiecte de actualitate sunt „acoperite“ de specialişti în informaţie religioasă din toate zonele presei, fie bisericească sau nu, oameni care lucrează într-o înţelegere reciprocă, în general, fiecare urmărindu-şi bineînţeles interesul propriu, cu mijloacele sale.

 

În al doilea rând am în vedere intervenţiile mele pe teme de actualitate, ca „expert“ pe chestiuni religioase, sector pentru care redacţiile din media laică au din ce în ce mai puţini specialişti. În Occident, cea mai mare parte a radiourilor şi televiziunilor naţionale şi din ce în ce mai multe cotidiane şi magazine de presă scrisă cred că se pot lipsi de specialişti, cunoscători ai realităţilor religioase (învăţătură de credinţă, organizarea Bisericii, contacte cu ierarhi etc.) pentru a evalua importanţa unui anumit fapt religios şi interpretarea acestuia.

 

În timp ce aceste media socotesc de neimaginat lipsa unor specialişti pe probleme de politică, economie sau sport, ele neglijează ansamblul problematicii religioase, cu riscul de a-şi asigura serviciile unor consultanţi exteriori când actualitatea o impune. Am fost astfel mult timp şi pentru multe canale media audiovizuale din Occident unul dintre aceşti consultanţi care veneau în studio pentru a comenta un eveniment sau a desluşi înţelesul unui document privind succesiunea unui papă, o criză punctuală, diferite enciclice sau pentru a prezenta poziţia Bisericii Catolice asupra unor subiecte sensibile din societate, în special privind domeniul moralei private sau publice: bioetică, războaie, căsătoriile homosexuale…

 

Putem deplânge bineînţeles anumite evoluţii în media a căror singură victimă nu este de altfel doar religia (problemele de apărare sunt, de asemenea, din ce în ce mai mult tratate de experţi militari care nu au vreo legătură cu redacţiile). Dar experienţa mea mi-a arătat că şi în aceste circumstanţe există câteva avantaje. Mai întâi, dând la o parte orice falsă modestie, sunt sigur că, dacă un anumit canal media mi-ar solicita lămuriri pe o temă oarecare, acela nu ar spune prea multe prostii pe un subiect religios. Dar mai ales eu văd perspectiva acestor jurnalişti laici evoluând pozitiv datorită colaborărilor cu cineva care, asemenea mie, aparţine integral atât Bisericii (eu sunt preot), cât şi spaţiului media, ca jurnalist profesionist. Sunt acceptate din partea mea analize şi comentarii care nu ar fi fost la fel de bine primite dacă ar fi venit din partea unui episcop, fiindcă eu am o dublă formaţie, religioasă şi mediatică.

 

Am văzut astfel dezvoltându-se la jurnaliştii laici cu care intru în contact un real interes îndreptăţit către Biserică şi creştinism, acolo unde înainte ei aveau mai degrabă prejudecăţi negative…

Credeţi că media laică europeană surprinde în mod obiectiv fenomenul religios pe bătrânul continent? De ce are nevoie un jurnalist laic pentru a reflecta corect un subiect religios, creştin în cazul nostru? Este conştient jurnalistul în cauză că prezenţa creştină în societate este una care nu dăunează, ci aduce sănătate societăţii, care apără valorile, care aduce lumină, şi nu confuzie, care apără demnitatea şi libertatea omului creat după chipul lui Dumnezeu?

 

Primul meu răspuns la întrebarea dumneavoastră, emis în numele a 20 de ani de experienţă jurnalistică, ar însemna negarea existenţei „obiectivităţii“ în materie de informaţie, şi asta nu doar în domeniul religios, ci în oricare altul. Nu există o manieră univocă de raportare la un eveniment, ci mai multe viziuni diferite, conform strategiei media pentru care lucraţi, luând în calcul aşteptările cititorilor sau spectatorilor dumneavoastră; unii doresc senzaţionalul, alţii aşteaptă explicaţii, altora le e sete de comentarii…

 

În caz contrar, aceasta însemnând că trăim într-un sistem totalitar - şi cred că în România puţini oameni ar fi bucuroşi să revină la un sistem de informare bazat pe vocea stăpânului -, nu avem dreptul de a exprima decât ceea ce propagă gândirea unică!

 

Or, trebuie să înţelegem foarte bine şi să acceptăm - fiindcă media pretinde asta - că, din punct de vedere jurnalistic, informaţia religioasă este o informaţie ca toate celelalte. Vreau să spun aici că toate criteriile pentru a cântări dacă o informaţie merită să fie reţinută în jurnal, apoi să fie analizată acolo sunt aceleaşi pentru domeniul religios ca şi pentru cel politic, cultural sau sportiv.

 

Înţeleg că o asemenea afirmaţie poate şoca, dar trebuie să acceptăm că, chiar în media identificată drept creştină, informaţia religioasă nu trebuie să aibă un statut aparte, nu trebuie să o sanctuarizăm, să o facem un spaţiu de care nimeni nu trebuie să se atingă. Este o problemă de credibilitate profesională! Creştinii, în Orient, ca şi în Occident, socotesc că media este anticlericală, pentru că ea relatează şi dezvăluie realităţi religioase fără un a priori (nici favorabil, nici defavorabil) atunci când ea îşi face pur şi simplu treaba cu o anumită rigoare şi probitate.

 

Ceea ce mai poate şoca încă, dar care în aceeaşi măsură este inevitabil, îl reprezintă faptul că legile jurnalismului sunt, în consecinţă, aceleaşi pentru subiecte care ne sunt atât de dragi, cât şi pentru nu ştiu ce alt subiect de actualitate, care nouă ne-ar putea părea lipsit de semnificaţie. Pentru ca un eveniment să intereseze media,  trebuie ca el să prezinte aspecte ierarhice, adică să aibă în vedere importanţa persoanelor în cauză (vom vorbi mai degrabă despre un eveniment la care participă Patriarhul decât un simplu preot), apoi polemice (un tren care nu întârzie nu va interesa cititorii), exotice, chiar ezoterice (publicului îi place să i se aducă la cunoştinţă realităţi străine de universul familiar).

 

Părtăşia întru adevăr, singura cale corectă pentru toţi

 

Cum se poate apăra Biserica în faţa unor luări de poziţie din media neadevărate şi denigratoare la adresa ei?

 

Asupra acestui punct trebuie să completez neapărat ceea ce am spus o clipă mai înainte. În acelaşi timp când decretăm că informaţia religioasă este o informaţie „ca toate celelalte“, trebuie să ştim a recunoaşte în aceeaşi măsură - şi asta împreună cu cealaltă media - că ea este de asemenea o informaţie „cu totul şi cu totul altfel decât celelalte“. Mai mult decât cea mai mare parte a restului domeniilor de actualitate, religia atinge inima existenţei şi sensul vieţii; din acest considerent, expresiile sale individuale şi comunitare sunt dificil de tradus fără să le trădezi, şi pentru mulţi creştini canalele media - spun aceasta mai mult sau mai puţin - ţintesc alături de esenţial… Pentru toate aceste motive şi încă pentru multe altele care ţin mai ales de istoria locală, credincioşii şi instituţiile religioase au în general foarte puţin umor faţă de maniera în care credinţa sau instituţiile lor sunt tratate de media.

 

În sens invers, o altă particularitate a informaţiei religioase este prea marea sa raritate şi ariditate.

 

Dificultatea pentru Biserică în ceea ce priveşte această problemă rămâne nu de a vrea să păstreze nu ştiu ce situaţie sau reputaţie privilegiată în societate, ceea ce ar da impresia din afară că ea se simte ca o fortăreaţă asediată, ci pur şi simplu de a face părtaşă media la adevărul pe care orice jurnalist onest poate şi trebuie să-l recunoască.

 

Şi pentru media dificultatea ar fi legată de renunţarea la a vedea Biserica ca pe o citadelă inexpugnabilă şi de a face pur şi simplu efortul de a înţelege ceea ce este ea: o instituţie divino-umană cu modul propriu de a vedea lucrurile şi cu legile sale - pe care trebuie să fim capabili a o prezenta foarte cinstit, cu o rigoare profesională ireproşabilă, fără să o bănuim a priori de vreo dorinţă ascunsă sau de putere, ci o instituţie purtătoare a unei misiuni care depăşeşte lumea aceasta, o misiune care vine de la Dumnezeu, misiune recunoscută ca atare de milioane de credincioşi. În concluzie, între Biserică şi media există un pariu, pariul unui respect reciproc care, găsit, e nevoie să fie şi cultivat.