Preţuirea darurilor dumnezeieşti

Mitropolitul Bartolomeu Anania scria în lucrarea sa „Rotonda plopilor aprinşi“: „Căci nimic nu se distruge mai greu decât dragostea pe care un dascăl a reuşit s-o sădească în sufletele discipolilor săi.

Am voi, fără îndoială, să ne desfacem de marea putere a timpului, am voi să ieşim din cadrul legilor sale; dar quid est enim aliud Gigantum modo bellare, cum dis nisi naturae repugnare. Ne resemnăm şi căutăm a primi toate cu seninătate. Şi totuşi, sunt unele fapte care te izbesc cu putere în suflet, zdruncinându-l până în adâncurile lui“.

Am ales acest paragraf în deschiderea rândurilor de faţă, după cum aş fi putut alege multe altele, din câteva motive. Unul ar fi acela că trebuie să ne aducem aminte mereu de păstorii şi învăţătorii noştri, să-i cinstim după cuviinţă, să ne călăuzim paşii după lumina vieţii lor.

Alt motiv ar fi acela că Mitropolitul Bartolomeu era născut la aceeaşi dată, desigur, diferenţă de ceva ani, cu părintele profesor Nicolae Necula şi cu Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian Crăciun (18 martie).

În fine, aş adăuga că sunt puţini cei care au darul cuvintelor şi al scrierii, lăsând pe hârtie amintiri atât de frumoase, cum a reuşit cândva Mitropolitul Bartolomeu.

La 18 martie 2014 părintele profesor Nicolae Necula a păşit în elita septuagenarilor. Prima treaptă a vârstei biblice pe care urcă înţelepţii, în drumul lor către netrecătoarea Împărăţie, făgăduită de Dumnezeu celor care-L iubesc şi împlinesc poruncile Sale.

La o astfel de aniversare se spun multe cuvinte, sincere sau conjuncturale, izvorâte dintr-o trăire profundă ori expuse cu emfază din varii motivaţii.

Ucenicii de odinioară, foştii studenţi ai părintelui profesor pot oferi mărturii preţioase care completează imaginea unui om, deopotrivă preot, profesor, familist ori slujitor al cuvintelor.

Mărturia mea vrea în mod simplu să evidenţieze câteva aspecte şi să cinstească un preot cu îndelungată slujire şi un profesor de teologie.

Deşi părintele Necula nu mi-a fost profesor, l-am cunoscut cu mult timp în urmă, în cele câteva vizite întreprinse la Bucureşti (dintre care amintesc participarea la hirotonia în treapta arhieriei a arhimandriţilor Ciprian Spiridon, Ambrozie Meleacă şi Sebastian Paşcanu), momente când l-am văzut şi l-am ascultat pe părintele profesor vorbind în prezenţa fericitului întru pomenire patriarh Teoctist, a multor ierarhi şi invitaţi de seamă.

L-am mai întâlnit cu un alt prilej, când am slujit împreună în Catedrala mitropolitană din Iaşi, la Sfânta Liturghie prezidată de Mitropolitul de atunci al Moldovei şi Bucovinei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel de astăzi. Peste ani aveam să-l reîntâlnesc pe părintele profesor Necula în Bucureşti, chiar la Biserica Icoanei, unde am liturghisit de câteva ori, mai ales cu prilejul hramurilor; la Patriarhie, în spaţiul Facultăţii de Teologie Justinian Patriarhul şi în alte conjuncturi, destul de multe la număr.

Dintre toate aceste întâlniri, cele mai numeroase s-au petrecut în cadrul Comisiei liturgice a Arhiepiscopiei Bucureştilor, unde am activat împreună în ultimii aproape şapte ani, alături de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, părintele profesor Nicu Moldoveanu, arhimandritul Nectarie Şofelea, arhimandritul Policarp Chiţulescu, arhimandritul Chiril Lovin, arhidiaconul Răzvan Ştefan ş.a. Am lucrat la alcătuirea sau corectarea slujbelor unor sfinţi, la diortosirea unor texte din cărţile de cult, la întocmirea sinaxarelor şi a rânduielilor de tipic etc. Au fost cu aceste prilejuri discuţii dinamice, constructive, realiste, după care se alegea soluţia cea mai bună, expresia cea mai potrivită şi mai inspirată. Am învăţat mult în această perioadă şi învăţăm mereu, oricât de pricepuţi ne-am considera fiecare în parte.

Un alt aspect care trebuie remarcat este acela al măiestriei executării cântărilor, talant sau dar prin care Dumnezeu l-a fericit şi înnobilat pe părintele profesor Nicolae Necula.

Cineva mi-a spus că în tinereţe părintele excela în frumoasa psalmodiere, făcându-se remarcat încă din timpul Seminarului şi al Facultăţii de Teologie. În anii din urmă l-am auzit şi eu cântând, nu doar din repertoriul eclesial, dar şi povestind despre turneele muzicale şi misionare ale Coralei Nicolae Lungu, al cărei membru a fost odinioară.

Cel mai mult însă a trebuit să remarc în cazul părintelui profesor Nicolae Necula admiraţia şi preţuirea unor ucenici, doctoranzi de-ai săi, din care voi aminti doar trei: Înaltpreasfinţiţii părinţi Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului şi Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu părintele profesor dr. Viorel Sava, prodecanul Facultăţii de Teologie Dumitru Stăniloae din Iaşi.

Aproape întotdeauna, la cursuri ori în discuţii particulare, părintele Viorel Sava face referire şi la fostul său profesor de teologie liturgică, încadrându-se astfel într-o tradiţie, în parte păstrată, în parte uitată, de a pomeni înaintaşii, sporind zestrea teologică şi spirituală din alte vremuri.

La o aniversare trecută, când părintele Nicolae Necula împlinise 60 de ani, părintele profesor Viorel Sava, ucenicul neuitător şi recunoscător, a alcătuit o amănunţită bibliografie, unde pe parcursul multor pagini sunt amintite nu doar etapele importante ale vieţii şi operei celui sărbătorit, dar şi numeroasele participări la simpozioane sau evenimente eclesiale importante. Toate acestea vorbesc de la sine. Mai mult decât cele prezentate în materialul pomenit, nu putem face noi într-o fugară evocare.

La fel se întâmplă şi cu ierarhii ce i-am amintit, recunoscători faţă de profesorul lor, cu asupră de măsură.

De atâtea ori l-am văzut pe părintele profesor prezent la sărbătorile Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi ale Arhipăstorului acesteia. La Sibiu, dar şi-n multe alte locuri aşijderea. Frumos exemplu şi nu foarte des întâlnit!

Toate aceste mărturii se adună astăzi într-un buchet cuviincios şi măiestrit împodobit pentru a cinsti pe omul, preotul şi profesorul liturgist, dar mai ales pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu, Izvorul darurilor celor bogate dăruite cu prisosinţă oamenilor. Sfântul Apostol Pavel îi îndemna pe ucenicii săi din Roma să se bucure cu cei ce se bucură (Romani XII, 15).

Bucuria arătată celor care se află în momente de succes şi realizări este expresia unor suflete alese, care simt în viaţa celor apropiaţi lucrarea harului lui Dumnezeu. Bucuria pentru alţii şi preţuirea celor din preajmă se întâlnesc, din păcate, tot mai rar în lumea noastră. Iar dacă dragostea unora se răceşte, nu-i semn bun. Dimpotrivă!

La ceas aniversar, îi doresc părintelui profesor să aibă bucurii negrăite, toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit, pogorât de la Părintele Luminilor, cu sănătate şi inimă bună, întru mulţi ani!