Prier şi Păcală

La început de aprilie, câţiva cititori s-au arătat interesaţi atât de problema păcălelilor din prima zi a lunii, cât şi de cel de al doilea nume al acesteia, prier, care se găseşte şi în calendarul ortodox în limba română.

Iată, mai întâi, câteva informaţii despre acest nume. Moştenit din latină, termenul prier a rezultat, prin evoluţie normală, din latinescul aprilis şmensisţ şi este atestat încă din scrierile religioase tipărite de diaconul Coresi. Deşi termen popular, astăzi începe să fie mai puţin cunoscut în graiuri, dar, ca şi în alte situaţii cu privire la nume de acest fel, căutându-i-se o explicaţie denominativă, prier a fost apropiat de verbul (a) prii "a fi prielnic, favorabil; a avea urmări bune". De aici, au apărut o serie de formule ce subliniază consecinţele, pozitive sau negative, ale "timpului" din această lună: "ori prieşte, ori despoaie" (Hasdeu); "şi prieşte, şi pârleşte"; "prier prieşte, dară şi jupeşte" (I.-A. Candrea); "preierul ori prieşte, ori beleşte" (de exemplu, la G. Crăiniceanu, Igiena ţăranului român, 1895, p. 29). Cele două alternative se referă (aproape criptic pentru noi) la faptul că ierbivorele domestice au sau nu ce paşte (în cel de al doilea caz, urmând să fie "sacrificate"); agricultorul, abia ieşit din iarnă, urmărea atent "bursa" ploilor: "Prier fără ploaie cheful românului moaie" (Hasdeu). În scris, prier a devenit un termen poetic; îl găsim într-un poem al lui Ion Pillat, intitulat Scutul Minervei: într-o caracterizare de contrast, tinereţea este comparată cu pomul, "cu verzile lui frunţi", "ce sfida prierul"; mai apoi, este timpul când soseşte prima rândunică. Pe internet, am găsit termenul şi în titlul unei plachete, Prierul uzurpat, a unui poet băimărean. În legătură cu păcălelile de 1 aprilie, trebuie să precizăm că, la noi, sunt o… practică destul de nouă; vizând relaţii sociale orăşeneşti, obiceiul a fost împrumutat de la "fraţii" noştri de pe Sena, unde s-a înfiripat după 1563, când Carol al IX-lea a legiferat începutul anului la 1 ianuarie (mai înainte începea la Paşti). Urmarea a fost că darurile ce se făceau cu ocazia amintită au fost înlocuite de cadouri simulate, de false mesaje de felicitare, iar, la noi, de "cacealmale" (vezi Scriban, Dicţionar, care preia informaţii din Larousse!). Cum sunt şi cele "mitocăneşti", ori de-a dreptul sinistre, înfăţişate de Caragiale într-un "moment" şi într-un monolog, ambele intitulate 1 Aprilie. După comunicări orale, a avut şi românul umorul şi inspiraţiile proprii de sezon, numai că înclinaţiile sale spre farsă se manifestau în prima zi a lunii următoare: celui dus cu preşul, i se amintea că "Azi îi ziua de-ntâi mai, / C-o bucată de malai / Duce prostu unde vrai". Dar este vorba de un umor spre… negru, căci acestei luni i se conferă tot ipostaza de perioadă a sărăciei, după cum dovedesc următoarele versuri: "Va veni luna lui mai / ş-om da cârpa pe mălai!" (Elena Niculiţă-Voronca, Datinile şi credinţele poporului român). Nu, nu este vorba de cârpa căreia moldovenii îi zic şi petică (şi pe care aceştia o pot da şi degeaba); în diferite zone ale ţării, cârpă este numită învelitoarea capului, la femei, din zilele de sărbătoare, de obicei din borangic. Urmărind… bursa ploilor, vom putea aprecia dacă aprilie din anul acesta ne va prii sau ne va pârli şi, eventual, dacă, aşa cum se cam întâmplă în ultimul timp, va trebui să apelăm la mălaiul (extra)… de import, fireşte! În legătură cu tema în discuţie, internetul ne-a furnizat nu numai "biografii" fantastice (cu trimitere la "tata Noe"!), ci şi soluţii de păcăleală caraghioase, meschine sau de-a dreptul stupide, aspectul mai mult sau mai puţin nou reprezentându-l păcălelile la scară naţională sau chiar internaţională, prin mass-media! Trebuie să remarcăm faptul că păcăleala autohtonă mai veche s-a manifestat mai ales în registru glumeţ, prin pozne, şotii, năzbâtii, năzdrăvănii, astfel că Păcală (substantiv derivat de la verbul a păcăli, ca şi Tândală, de la a tândăli, sau Cicală de la a cicăli) este un personaj simpatic. Câteva probe contemporane: farmecul lui Sebastian Papaiani, în rolul principal din filmul cu numele respectiv (vezi şi filmul recent Păcală se întoarce); un volum cu piese de teatru pentru copii al lui Florentin Smarandache se intitulează Întâmplări cu Păcală, personajul recomandându-se în aceeaşi postură şi în compania tovarăşului său mai sus amintit: Păcală şi Tândală este titlul unui volum de lecturi pentru elevi. În sfârşit, este vorba de un prestigiu râvnit: există şi un "blog" al lui Păcală, dar (re)numele şi-l atribuie şi un oarecare… blogger!