Prietenul Mănăstirii Putna
Dacă cineva m-ar întreba cum l-aş putea defini în câteva cuvinte pe Claudiu Paradais, iubitorul de artă, muzeograful îndrăgostit de munca sa şi monograful atent, căutătorul neobosit în pagini vechi de cronică, aş spune simplu: prietenul Mănăstirii Putna.
Monografia Mănăstirii Putna, o carte monument
Înainte de a-l întâlni şi de a schimba câteva vorbe cu el, i-am întâlnit numele pe coperta monografiei Mănăstirii Putna, o carte monument, apărută la sfârşitul anilor ’80 în istorica Tiparniţă a Mitropoliei Moldovei si Sucevei de la Mănăstirea Neamţ. Astfel de apariţii erau atunci un eveniment, numărul cărţilor era limitat, motiv pentru care am procurat cu greu un exemplar din această lucrare închinată uneia dintre cele mai cunoscute şi strălucite mănăstiri româneşti. Ştiu apoi, de la ostenitorii tipografiei nemţene, că apariţia acestui op a însemnat o lungă perioadă de pregătire, corecturi, aşezări în pagină, aprobări şi… iar aprobări. Până la urmă, cu sprijinul direct al Prea Fericitului Teoctist, istoricul Mănăstirii Putna, a apărut.
După 1990, l-am întâlnit pe Claudiu Paradais în unele împrejurări, toate legate de viaţa Bisericii. Am întâlnit-o în câteva rânduri şi pe soţia lui, doamna Maria, apreciată de mulţi slujitori ai Bisericii pentru ţinuta şi discreţia ei, pentru altruismul şi farmecul specific. Într-una din seri m-a sunat şi m-a rugat atunci să scriu câteva rânduri despre soţul ei pe care-l poartă mereu în rugăciuni şi-n amintiri.
O contribuţie fundamentală
Între ieşeni, mulţi ştiu cât a lucrat Claudiu Paradais. Şi cred că toţi îşi dau seama ce a însemnat şi contribuţia doamnei în opera soţului ei.
Am să amintesc, pe scurt, două lucruri. În duminica din 21 mai 2006 slujisem la Catedrala mitropolitană din Iaşi. În momentul când am ieşit din Catedrală l-am întâlnit pe scriitorul sucevean Mircea Motrici. Ne-am heretesit, am vorbit câte ceva şi înainte de a ne despărţi mi-a spus că astăzi (21 mai 2006) îl îngroapă pe Claudiu Paradais. Am rămas uimit, nu aflasem vestea şi credeam că va mai trăi încă mulţi ani, pentru a-şi finaliza proiectele începute. Am plecat în grabă la Biserica „Sfântul Vasile“, unde slujba pogribaniei începuse deja. Mi-am dat seama şi atunci că suntem nerecunoscători, nu găsim timp să-i cinstim pe cei din preajmă, suntem grăbiţi şi preocupaţi doar de prezentul în care trăim. În soborul de slujitori era şi un ieromonah venit special de la Mănăstirea Putna. Destul de puţini oameni şi săracă recunoştinţă.
În lumea prietenilor mănăstirilor
Cel de-al doilea lucru de care vreau să amintesc este legat de prietenia lui cu Mănăstirea Putna. Mănăstirile sunt, în primul rând, locuri de întâlnire cu Dumnezeu, pentru că orice sfânt locaş, celebru ori necunoscut, este o Casă a lui Dumnezeu şi o Poartă a Cerului. Cei mai apropiaţi prieteni ai unei biserici ori mănăstiri sunt cei care vin permanent la slujbele rânduite, cei care caută comuniunea rugăciunii şi binecuvântarea lui Dumnezeu pe care o primesc în acel loc. Dar mai există şi altfel de prieteni. Sunt cei care zăbovesc săptămâni şi luni în şir, uneori ani la rând, printre cronici acoperite de praful uitării, pentru a pune în lumină istoria unei mănăstiri ori a unei modeste biserici. Un astfel de demers presupune, înainte de toate, iubire faţă de locul respectiv, cu tot ce a însemnat el, ctitori, monahi, simpli pelerini, bogatul patrimoniu, evanghelii, miniaturi, broderii, icoane, tradiţii şi scrieri, adevăr şi legendă, lumini şi umbre.
Când scrii istoria unei mănăstiri devii contemporan cu mitropoliţii şi voievozii ctitori, cu monahii care s-au acoperit în mantia smereniei, cu generaţii multe care au luptat şi au dăruit din visteria ţării sau din propriile vistierii pentru a păstra o cetate de apărare a credinţei şi sufletului românesc - cum este mănăstirea. În afară de slujitorii Sfintelor Altare, monahi şi preoţi de enorie - dintre care unii s-au aplecat asupra istoriei unor mănăstiri şi biserici - destul de puţini mireni au avut printre preocupările lor minuţioasa căutare a tradiţiei de altă dată, a ineditelor date din arhive necunoscute. Nicolae Iorga care a scris despre aproape toate mănăstirile, Vasile Drăguţ, cu ale sale competente monografii şi studii despre pictură şi mănăstiri, W. Nyssen cu lucrarea ,,Pământ cântând în imagini“, G. Balş, N. Ghica Budeşti, I. D. Ştefănescu, Nicolae Stoicescu şi nu în ultimul rând Claudiu Paradais - toţi aceştia şi alţii împreună cu ei - fac parte din lumea prietenilor mănăstirilor. Înainte de a critica şi de a fi maliţioşi, cei cu darul scrisului se pun în slujba aproapelui ori devin cronicari peste timp, căutând străluciri de diamant printre file de cronici şi printre pierdute însemnări. Lumea aceasta despre care vorbesc este o lume a elitelor.
Cartea vieţii sale
Am putea spune despre monografia Mănăstirii Putna că este pentru Claudiu Paradais cartea vieţii sale. Sunt sigur că între paginile ei, pe lângă sutele de note, sumedenia de informaţii şi bogăţia documentaţiei, se află mulţi ani de muncă academică şi de cercetare atentă. E foarte uşor să tragi concluzii pripite, să emiţi păreri, „să te afli în treabă ”, dar e foarte greu să scrii câteva pagini fundamentate pe adevărul istoric care rămâne întotdeauna neschimbat.
Scriind istoria Mănăstirii Putna, Claudiu Paradais a devenit unul dintre prietenii acesteia. Nu ştiu cât de credincios a fost în viaţa sa autorul acestei monografii. Sunt însă sigur că adeseori la masa de scris, printre fişe şi tomuri multe, Claudiu Paradais a cerut inspiraţie şi înţelepciune de la Pantocratorul, Atoateţiitorul, care este Calea, Adevărul şi Viaţa. Sunt iarăşi sigur că Mănăstirea Putna l-a trecut în diptice, alături de voievozi şi călugări sfinţi pe ostenitorul întru litere şi istorie, Claudiu Paradais.
Dacă vreodată ieşenii vor uita, dacă Palatul Culturii nu va alcătui o monografie cu toţi muzeografii săi, numele lui Claudiu Paradais va fi întotdeauna legat de istoria nepereche a Mănăstirii Putna. Peste ani, când alţii vor relua acest subiect, se vor întâlni cu scrisul acestui cronicar.
Înaintea Judecăţii Nemitarnicului Împărat va fi fost întrebat Claudiu Paradais: Care este agonisirea vieţii tale? Ce-ai făcut tu pentru Mine? Înclin să cred că răspunsul lui a fost: Eu sunt prietenul Mănăstirii Putna, măreaţa ctitorie în care este slăvit numele Tău. Primeşte-mă, rogu-Te, întru Împărăţia Ta!