Primim de la cititori: Slujind lui Dumnezeu, slujind oamenilor
Părintele profesor Grigore Diaconu, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe“ din Botoşani şi paroh al parohiei „Cuvioasa Parascheva“ din municipiul Botoşani, împlineşte, pe 21 noiembrie, 60 de ani. S-a născut în comuna Belceşti, din judeţul Iaşi, unde şi-a petrecut copilăria şi a desluşit tainele literelor. Mai apoi, între anii 1962-1967, a urmat cursurile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi“ de pe lângă Mănăstirea Neamţ, pentru ca la sfârşitul lor să fie admis la Institutul Teologic de grad universitar din Bucureşti. S-a căsătorit la sfârşitul studiilor cu domnişoara Alexandrina Niculiţă, cu care are două fiice: Arina-Lidia, care este soţie de preot şi licenţiată în studii economice şi Roxana, actualmente doctorand în Literatură la Sorbona.
A început activitatea pastorală la vârsta de 21 de ani, fiind hirtononit preot de către mitropolitul Iustin Moisescu, la data de 8 noiembrie, pe seama parohiei Santa Mare din Protoieria Botoşani, pe care a păstorit-o aproximativ 7 ani, după care a fost transferat la parohia „Sf. Voievozi“ din Botoşani, şi la Protoieria Botoşani ca şef birou administrativ. În anul 1978, la doar 29 de ani, a fost numit protopop al Protoieriei Botoşani, funcţie în care a activat până în 28 februarie 1990. Temperamentul şi obişnuinţa activităţilor nu i-au permis vreme de odihnă ci a fost implicat în foarte multe proiecte care se derulau în România postdecembristă. Astfel, cu ajutorul unei parohii reformate din Lennep, Germania şi a unor oameni de bine a constituit societatea mixtă de binefacere „Munţii Metaliferi“ (Germania) - „Cuvioasa Parascheva“ (Botoşani), care va contribui la ridicarea unei noi secţii de Fizioterapie, la Spitalul de Pediatrie „Cuvioasa Parascheva“ din Botoşani. În anul 1992 face parte din grupul de iniţiativă care înfiinţează Universitatea „Petre Andrei“, fiind aici pentru o vreme director de Studii. Mai apoi a finalizat modulul psihopedagogic la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi şi s-a implicat activ în învăţământul liceal, predând disciplina Religie la una dintre şcolile de frunte ale învăţământului botoşănean, Colegiul Naţional „A. T. Laurian“. Datorită experienţei administrative şi a implicării în învăţământ, a dorit să contribuie şi la edificarea unui învăţământ teologic şi a susţinut examenul pentru funcţia de director, ajungând astfel directorul unuia dintre cele mai tinere şcoli de teologie, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe“ din Botoşani. Dar părintele Grigore Diaconu nu este doar un bun director şi profesor, ci mai întâi de toate sfinţia sa este un foarte bun slujitor. Biserica în care slujeşte este frumoasă ca o bijuterie şi pentru că este aşezată sub oblăduirea Cuvioasei Parascheva de la Iaşi, a ştiut să o transforme într-un punct de reper pe harta lăcaşurilor reprezentative din municipiul Botoşani. De aceea acum, pe 21 noiembrie, zi aleasă din calendarul sufletului nostru, la împlinirea frumoasei vârste de 60 de ani a părintelui Grigore Diaconu, odată cu trecerea pe nesimţite a anilor, cei care îl cunosc şi colaborează cu sfinţia sa sunt convinşi că tinereţe sa va fi una veşnică, iar energia pe care o are va fi una inepuizabilă. Deseori, în preajma colegilor profesori mai tineri ai sfinţiei sale, obişnuieşte să spună că nu se simte prea în vârstă, deşi copiii săi sunt de aceeaşi vârstă sau poate chiar mai în vârstă decât colegii săi. Iată de ce vremea care trece cunoaşte în urma ei doar urmele pe care oamenii le lasă, şi astfel, înscrie în rândul ei şi faptele pe care în cei 60 de ani de viaţă şi 39 ani de preoţie, părintele profesor Grigore Diaconu le-a împlinit.