Primul Congres Mondial despre Divina Milostivire

Un articol de: Cornel Cadar - 11 Aprilie 2008

În limba română sunt folosiţi doi termeni pentru a desemna aceeaşi realitate: îndurare şi milostivire. Termenul „milostivire“ are corespondentul său în latinescul „misericordia“, compus din două cuvinte „misereor“, a-mi fi milă, şi „corde“, în inimă. Aceasta descrie acea persoană care, în faţa greşelii şi a ofensei primite de la cineva, nu reacţionează imediat prin condamnarea sau prin anihilarea adversarului, dar caută să se pună în pielea celui care a greşit şi să înţeleagă motivele acestuia.

Fără îndoială, faptul că Dumnezeu este plin de îndurare sau de milostivire constituie nucleul mesajului evanghelic. Un Dumnezeu plin de îndurare: aşa s-a descoperit în Vechiul Testament şi apoi pe deplin în jertfa lui Isus Cristos de pe cruce, în Noul Testament. În plus, Sfânta Scriptură ne spune că Dumnezeu este milostiv cu noi pentru că „ştie din ce aluat suntem făcuţi“. În perioada 2-6 aprilie, Roma a găzduit primul Congres Mondial dedicat Divinei Îndurări. Cei peste 3.000 de participanţi din 66 de ţări, din toate continentele, printre care s-au aflat şi câţiva şi din România, au reflectat în aceste zile la îndurarea lui Dumnezeu. Congresul s-a deschis cu sfânta Liturghie celebrată de papa Benedict al XVI-lea în dimineaţa zilei de miercuri, 2 aprilie, în al treilea an de la moartea papei Ioan Paul al II-lea, şi s-a încheiat în bazilica vaticană cu Liturghia internaţională prezidată de cardinalul arhiepiscop de Viena, Christoph Schönborn, şi întâlnirea cu Benedict al XVI-lea la rugăciunea cu credincioşii reuniţi la amiază în Piaţa „Sfântul Petru“. Conferinţele, celebrările, momentele de rugăciune şi momentele culturale din cadrul întâlnirii de la Roma au avut menirea să arate puterea transformatoare a milostivirii lui Dumnezeu, capabilă să deschidă inimile spre reconciliere şi iertare şi să poarte pacea în viaţa persoanelor, între popoare şi între religii. Nucleu central al mesajului creştin, milostivirea „ajută la a descoperi adevăratul chip al lui Dumnezeu, dar şi adevărata faţă a omului şi a Bisericii“. În acelaşi timp, se doreşte ca reflecţia asupra acestei teme să continue. În acest sens, evenimentul de la Roma va fi urmat de congrese continentale în anul 2009, naţionale în anul 2010, diecezane în anul 2011 şi congresul mondial în anul 2012. Congresul de anul acesta a fost visul papei Ioan Paul al II-lea care a stabilit ca în Biserica Romano-Catolică Duminica de după Paşte, pe lângă Duminica Albă sau a Tomei, să fie numită şi Duminica Divinei Milostiviri. Aceasta s-a petrecut în anul 2000, concomitent cu slujba canonizării Faustinei Kowalska, o soră poloneză, născută în anul 1905 şi decedată în anul 1938, o zeloasă propovăduitoare a îndurării lui Dumnezeu. De altfel, acelaşi papă a dedicat în anul 1980 cea de-a doua sa enciclică, „Dives in misericordia“ (Bogat în milostivire), milostivirii lui Dumnezeu. Călugăriţa poloneză, aşa cum a spus papa în omilia de la beatificare (1993), „a fost aleasă de Cristos pentru a aminti oamenilor misterul divin al îndurări“. Mesajul său venea într-un moment în care lumea se afla în pragul unor uriaşe suferinţe şi tragedii. De Faustina Kowalska este legată imaginea lui Isus îndurător pictată după dorinţa ei. Imaginea îl reprezintă pe Cristos înviat, cu semnele patimii şi morţii sale pe cruce, cu rănile cuielor vizibile pe picioare şi pe mâini. Isus apare îmbrăcat într-o haină albă, ca un medic al sufletelor; cu mâna dreaptă binecuvântează, iar cu mâna stângă arată şi atinge inima sa străpunsă de suliţă. Din coasta deschisă ies două fascicule de raze, unul de culoarea sângelui, celălalt de culoarea apei: apa care îndreptăţeşte sufletele şi sângele care dă viaţă. Ele arată bogăţia de har care vine din izvorul îndurării divine care este inima lui Isus. Jos, sub imagine, găsim scrise cuvintele: „Isuse, mă încred în tine“. Gândul la îndurarea lui Dumnezeu aminteşte tuturor că trebuie să aibă o inimă sensibilă. De altfel, Isus este cel care spune: „Fiţi milostivi, după cum Tatăl vostru din cer este milostiv“, „Fericiţi de milostivi, căci ei vor afla milă“. Nevoia adâncă de milostivire a trezit în mulţi oameni dorinţa de a se apropia de Dumnezeu. Şi astăzi atracţia faţă de milostivirea divină înmoaie inima celor păcătoşi, chiar şi a celor mai împietriţi, arată drumul de parcurs şi răspândeşte tot mai multă speranţă într-o lume marcată de violenţă, ură şi terorism. Cardinalul francez Paul Poupard declara recent: „Trăim într-o lume în care atâţia oameni sunt pradă neliniştii, resentimentului, violenţei şi injustiţiei. Este deci de primă importanţă prezentarea misterului lui Dumnezeu în inima sa, tocmai inima străpunsă pe cruce. Acesta este marele mesaj care e deopotrivă teologic şi pastoral şi cred că, la distanţă de ani de zile, avem încă şi mai mare nevoie de el: când ascultăm la radio, privim la televizor, răsfoim ziarele şi vedem atâtea lucruri dramatice în lume. Îmi vin în minte cuvintele concetăţeanului meu Georges Bernanos, care spunea: «Lumii moderne îi tremură dinţii de frig». Milostivirea ne încălzeşte inima“.