Priveghind ani mulţi într-o cetate a Ortodoxiei - Eudoxia de la Râmeţ
În vremuri de restrişte, când duşmanii Ortodoxiei şi cei ai românilor năvăleau cu gânduri neprietene asupră-ne, oamenii luau drumul codrilor, ascunzându-se în munţi, acolo „de unde vine ajutorul...“ (Psalmul 62, 1). În locuri de taină, sub umbrirea Duhului Sfânt şi la adăpostul stâncilor ori al stejarilor seculari, monahi sihaştri au coborât Cerul pe pământ, zidind cu mâinile lor, ori cu arginţii vreunor domni binevoitori, Altare Domnului.
La poalele Carpaţilor, în locuri neumblate, s-au ridicat schituri şi mănăstiri, unele dintre ele înfruntând veacurile. Aşa a fost pe Valea Geoagiului, Mănăstirea Râmeţilor, sau a eremiţilor, rugătorii neamului din Munţii Apuseni. Veacuri la rând furtuni şi năvălitori au ameninţat-o, dar n-au putut-o clinti. Făcută din aceeaşi piatră (stâncă) din care şi martirii sunt făcuţi, mănăstirea n-a căutat loc mai cald, rămânând în decursul unui mileniu o puternică cetate de apărare a Ortodoxiei. Năprasnice furtuni (nu doar din cele cu grindină), obstacole văzute şi nevăzute, edicte regale sau imperiale potrivnice, tunuri şi cete de luptători s-au risipit în trecute şi tumultuoase istorii. Mănăstirea însă a rămas ca un simbol, aducându-ne aminte cuvintele Scripturilor, spuse nouă muritorilor: „nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea care va să vină“ (Evrei 13, 14). Astfel, numeroşi călugări şi călugăriţe au luptat să dobândească Împărăţia lui Dumnezeu, cetatea bucuriilor netrecătoare.
Printre cei care au lăsat urme de neşters în istoria Râmeţilor alături de Sfântul Ierarh Ghelasie, străluceşte chipul luminos al cuviosului duhovnic şi misionar printre moţi, arhimandritul cu viaţă sfântă Dometie Manolache. Neavând hodină, buzoianul Dometie (familia lui s-a strămutat ulterior în ţinutul Brăilei) s-a jertfit ca un Apostol neistovit, rectitorind Râmeţii la cumpăna dintre milenii. Iubindu-l mult Dumnezeu şi pentru ca răutatea să nu schimbe sufletul său, l-a răpit, scoţându-l din mijlocul încercărilor. Dometie Manolache a urcat grabnic spre Ceruri, dar a lăsat la Râmeţ, mănăstirea lui iubită, pe mama sa Filofteia, devenită monahia Filotimia, şi pe sora lui, Eudoxia monahia.
Eudoxia a fost unul dintre stâlpii pe care s-a clădit Râmeţul cel Nou. Nu doar că era sora părintelui Dometie, dar avea trăire duhovnicească şi agonisita trebuincioasă monahului în drumul său către înălţimile spre care tinde cu tărie toată viaţa.
La data de 16 decembrie, anul 1933, într-o familie simplă şi evlavioasă din satul Tîrlele - Filiul, judeţul Brăila, a venit pe lume prunca ce va primi la botez numele Eugenia. Un botez pe care copila, la scurtă vreme de la naştere, l-a cerut, printr-un plâns continuu pe care credincioşii săi părinţi, Ioan şi Filofteia Manolache, l-au perceput ca o cerere de salvare a vieţii micuţei.
Cu o căruţă trasă de boi, pe drumul troienit, în miez de noapte, părinţii ei împreună cu naşii au purces spre satul apropiat, cu numele Berlescu, fiind aşteptaţi în bisericuţa friguroasă de către bătrânul preot, care în mare grabă şi începu Taina Sfântului Botez, dar ca prin minune, odată cu începerea rugăciunilor de lepădare, micuţa Eugenia şi-a încetat plânsul, iar apoi, când a primit Sfânta Împărtăşanie, a zâmbit pentru întâia oară. Văzând toate acestea, bătrânul preot a exclamat „Prunca a cerut insistent botezul!“
Încă din fragedă copilărie, primele raze pline de har au mângâiat duios chipul Eugeniei, primind parcă încredinţarea Mântuitorului Iisus Hristos că-I va fi, la ceasul pregătit, mireasă.
După absolvirea primelor patru clase la Şcoala primară în satul Tîrlele - Filiul, cu învăţătorii Gheorghe şi Maria Trandafir, fratele mai mare, Stelian (viitorul arhimandrit Dometie), o înscrie pe tânăra Eugenia la Gimnaziul Unic de trei ani din Ianca, judeţul Brăila, studii ce au fost continuate ulterior la Şcoala Pedagogică de Educatoare din Brăila.
În anul 1952 a fost numită educatoare în comuna Bordei - Verde, judeţul Brăila (la o distanţă de 5 km de satul natal), unde a profesat până în anul 1954. Pentru frumoasa activitate pe care a desfăşurat-o în comună, înfiinţând grădiniţa din localitate, precum şi pentru alte activităţi şi iniţiative lăudabile, a fost premiată de Secţia regională de învăţământ - Galaţi şi Secţia raională Însurăţei. Lucrând cu atenţie la educaţia copiilor nevinovaţi, s-a alăturat tot mai mult inocenţei pruncilor, care doreau să vină către Domnul, pentru a-I sluji întreaga viaţă. La 20 de ani, paşii Eugeniei vor fi îndreptaţi pe căi minunate, după trăirile inimii sale curate şi a gândului neprihănit, ce căutau cu nesaţ viaţa de mănăstire, trăită aproape de Domnul Slavei.
În urma unei chemări de sus şi a unor îndelungate rugăciuni, în ziua de 23 aprilie 1954 a intrat în viaţa monahală de la Mănăstirea Răteşti, judeţul Buzău, aici absolvind Şcoala Monahală de trei ani şi având ca principală ascultare rezolvarea lucrărilor de contabilitate de la Cancelaria mănăstirii.
În anul 1956 a fost închinoviată la Mănăstirea Râmeţ, unde în ziua tunderii în monahism - 6 iunie 1957 – primeşte numele de Eudoxia, ales chiar de părintele Dometie, fratele ei.
Din anul 1956, a avut în Mănăstirea Râmeţ ascultarea de secretară şi tot din acea vreme, cu multă dăruire şi pricepere, s-a ocupat şi de organizarea bibliotecii şi arhivei mănăstirii. Între anii 1956 şi 1958, monahia Eudoxia a predat la Şcoala Monahală cu program de trei ani (ce a funcţionat în incinta Mănăstirii Râmeţ), disciplinele: Istoria Bisericii Universale şi Istoria Bisericii Române. Maicile care în vremea aceea erau eleve ale Şcolii Monahale îşi amintesc că monahia Eudoxia se pregătea cu multă seriozitate, selectând din timp materialele necesare cursurilor respective, pe care le redacta personal la maşina de scris. Printr-o muncă eroică (aşa am putea-o defini) părintele Dometie, sufletul obştii de la Râmeţ, împreună cu maicile Eudoxia Manolache, Lavrentia Chelemen fosta stareţă, Ioanichia Martin, Ambrozia Tagan, Teodora Drăgoi, Amfilohia Rotariu, Stavrofilia Zsombori, Vichentia Pârvan şi altele, trecute în anii din urmă la cele veşnice, dar şi cu monahiile: Stavrofora Ierusalima Ghibu - stareţa actuală a Mănăstirii Râmeţ, Xenofonta Ciobanu, Antima Muntean, Macrina Vulcu, Nimfodora Filip, Anastasia Ghibu şi Mihaela Pop au făcut din Râmeţ una dintre cele mai frumoase mănăstiri ale ţării. Cărau pietre de pe munte, lemn, materiale de construcţii, au restaurat biserica veche, au zidit mai târziu o preafrumoasă biserică, chilii, ateliere şi anexe, au înfruntat împotriviri şi sărăcie, neavând uneori ce mânca ori cu ce se îmbrăca. Viaţa lor, trăită sub semnul renunţării, a stat mereu în lumina cuvintelor Evangheliei şi a trăirilor adevărate, care nu se pot exprima în cuvintele puţine şi sărace ale unei evocări.
Odată cu Decretul 410/1959 care a încercat să desfiinţeze Mănăstirea Râmeţ, Eudoxia împreună cu maicile şi surorile acestei obşti au lucrat în Aiud, ca ţesătoare la secţia de covoare din cadrul Cooperativei Record şi aproape 10 ani a stat departe de mănăstire, din 1959 până în 1969, când prin mari eforturi a reuşit să revină la Mănăstirea Râmeţ. În acel timp, în toată ţara aproximativ 5.000 de călugări au fost nevoiţi să părăsească obştile, iar peste 100 de mănăstiri au fost desfiinţate. În cele care au scăpat din calea furiei au rămas de strajă puţini monahi, în general vârstnici.
În anul 1970, a fost numită supraveghetor muzeu, iar din 1972 a funcţionat ca şi ghid al mănăstirii. În această ascultare a depus multă stăruinţă pentru colecţionarea diferitelor obiecte etnografice din comună, precum şi a icoanelor pictate pe sticlă şi pe lemn. Avându-l alături pe părintele Dometie, maica Eudoxia a mers din casă în casă, la Pleaşa, Valea Uzii, Mocani şi la Olteni, convingându-i pe localnici să dăruiască mănăstirii inestimabile odoare pe care le aveau ca moştenire din tată în fiu. (Va urma)
Bibliografie
Monahia Eudoxia, Părintele Dometie de la Râmeţ, 2001.
Monahia Eudoxia (Eugenia Manolache), Poezii despre Mireasa din Apuseni şi Părintele Dometie (nedatată).
Florin Şinca, O viaţă închinată monahismului. Monahia Eudoxia Manolache şi înfiinţarea muzeului mănăstirii, în „Istoria Mănăstirii Râmeţ, maica celor şapte biserici de pe Valea Geoagiului“, Editura RCR Editorial, Bucureşti, 2013.
A.I.N.P., Fond D.M.I., Dosar 7613, f. 32.
Cartea de impresii a Mănăstirii Râmeţ.
Mărturisirile Înalt Preasfinţitului Casian al Dunării de Jos, ale Preasfinţitului Visarion, Episcopul Tulcii, ale stavroforei Ierusalima Ghibu, stareţa Mănăstirii Râmeţ şi ale maicii Vasilica Tănase, secretara Mănăstirii Râmeţ.