Profesorul nonagenar iubitor al Liturghiei și istoriei
„Cinstește pe tatăl și pe mama ta, ca să-ți fie ție bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Dumnezeu ți-l va da!” (Ieș. 20, 12)
Aceste cuvinte vetero-testamentare se potrivesc în chip special domnului Emilian Popescu, profesor nonagenar, cunoscut în lumea Bisericii și în spațiul academic ca arheolog, cercetător, publicist și profesor consacrat, preocupat în mod special de începuturile creștinismului pe teritoriul de astăzi al țării, adică în Scytia Minor, acolo unde, în apropierea Pontului Euxin, de timpuriu a existat o intensă viață bisericească, fiind înălțate bazilici și locașuri sfinte, închinate celor bineplăcuți Domnului, mai ales unor martiri care au plătit cu prețul vieții lor credința în Mântuitorul Iisus Hristos.
Profesorul Emilian Popescu a ajuns la o vârstă venerabilă, fiind cinstit de către Biserică și Academie, precum și de toți cei care, văzând lumina din sufletul și viața sa, îl prețuiesc în mod deosebit.
Cu prilejul momentului festiv organizat la Reședința Patriarhală din București în ziua de 24 aprilie 2018, mărturisea că a prețuit foarte mult sfaturile pe care le-a primit de la părinții săi. Aceștia au fost oameni adânc legați de Biserică, tatăl - cântăreț la Parohia Orlești-Vâlcea, iar mama, o femeie cu adevărat evlavioasă, următoare prin viața și faptele ei femeilor mironosițe, dăruind Domnului pe doi dintre copiii lor: unul a devenit profesor de teologie la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, astăzi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna”, iar cel sărbătorit în aceste zile, profesor la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, începând cu anul 1978, mai apoi Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul”, precum și la Facultățile de Teologie din Iași și Cluj-Napoca.
Păstrând în inimă sfaturile părinților și cuvintele pe care le-a auzit în biserica satului, de unde a primit, încă din primii ani ai vieții sale, ca dintr-un izvor curat, învățătura cea bună și folositoare a Mântuitorului Hristos, a dorit să urmeze cursurile seminarului de la Râmnicu-Vâlcea, aceasta fiind una dintre școlile căutate de mulți dintre copiii țăranilor învățați cu greul zilei, dar și dornici de a afla lumina cărții.
Această lumină a urmat-o ca pe un far călăuzitor toată viața sa.
Profesorul Emilian Popescu este unul dintre misionarii mireni ai Bisericii, un alt fel de sacerdot, asemănându-se oarecum marelui profesor de teologie de la jumătatea veacului XX, Teodor M. Popescu, care a fost cu adevărat numit sacerdotul nehirotonit, întrucât nu lipsea de la nici o Liturghie, cântând la strană, citând apostolul și ieșind adeseori cu lumânarea sau cu sfeșnicul înaintea preotului slujitor.
Prezența întotdeauna la slujbe a unui profesor de teologie cleric poate fi uneori înțeleasă ca obligație liturgică, pe care acesta o are în zile de sărbătoare și de duminică, dar participarea fără excepție a unui profesor care nu a primit jugul slujirii sacerdotale arată în mod grăitor dragostea față de Liturghie și de cuvintele Evangheliei.
Această iubire și râvnă își au izvorul în trăirea duhovnicească a părinților săi, oameni care și-au educat copiii în frică de Dumnezeu și le-au împărtășit din fragedă copilărie dorința de a învăța carte și a ajunge oameni destoinici, așa cum au fost și încă sunt cazurile unor fii de preoți și cântăreți bisericești din ținuturile în care a văzut lumina zilei profesorul sărbătorit.
Am apreciat la profesorul Emilian Popescu câteva lucruri pe care le-am păstrat printre amintirile mele. Deși aspru și puțin accesibil în vremea studenției mele, mi s-a descoperit mai târziu ca un om rugător; de câte ori venea la Iași în timpul când a predat cursuri la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae”, se închina în fiecare zi în Catedrala Mitropolitană înainte și după începerea cursurilor, adeseori participând la Sfintele Liturghii și la slujbele care erau înălțate în preajma moaștelor Sfintei Preacuvioase Parascheva. A arătat față de multcinstita sfântă o evlavie specială, fapt pentru care i-a și cerut Mitropolitului de atunci al Moldovei un rând din veșmintele care au acoperit moaștele Cuvioasei pentru biserica numită a Sfintei Vineri, care prindea contur în apropierea locuinței sale din București.
De asemenea, cred că l-a inspirat și pe preotul Nicolae Burlan să acorde acestei biserici prea frumoase, construită în cetatea Bucureștilor după anul 2000, hramul Sfintei Preacuvioase Parascheva, biserica fiind numită Sfânta Vineri - Drumul Taberei.
Prezent la slujbe, dar și la lucrările Consiliului parohial, s-a dovedit a fi un misionar al acestor vremuri, inițiind proiecte inspirate ori susținând activitatea preoților de la parohia amintită.
Pe lângă acestea, s-a aflat în preajma multor ierarhi, profesori de teologie, a unor duhovnici cunoscuți din mănăstiri, dar și din parohia sa, înaintea cărora și-a plecat genunchii și a cerut iertare, rugându-L pe Dumnezeu să primească mărturisirea lui, cea făcută cu umilință.
De asemenea s-a îngrijit de numeroșii săi ucenici cu o dragoste deosebită, chiar părintească, manifestată în timpul anilor de studii, dar și după aceea, ceea ce a făcut ca o parte dintre ei, împrumutând din acrivia și dăruirea profesorului lor, să ajungă cunoscuți în ierarhia bisericească și în Școala de Teologie românească.
Acest lucru s-a putut lesne observa în ziua când Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” a organizat un curs festiv la care au participat preoți din multe zone ale țării, unii dintre ei ucenici ai profesorului aniversat din vremea studiilor teologice, iar alții a celor de doctorat, toți nutrind aceleași sentimente față de îndrumătorul pe care l-au simțit aproape.
Sunt foarte multe lucruri pe care le observăm greu în viața semenilor. Adeseori suntem tentați să vedem doar anumite aspecte și să trecem cu vederea darurile oamenilor, dar toți aceștia, ucenici și prieteni ai profesorului Emilian Popescu, au simțit disponibilitatea și dorința de a-i învăța să fie teologi de valoare și adevărați slujitori ai Bisericii.
Profesorul Emilian Popescu are o legătură tainică cu istoria de demult a pământului sfânt al Dobrogei. Este, am putea spune, prietenul sfinților tomitani, ori a celor de alt neam care au trecut pe acolo, Apostoli și urmași ai lor, propovăduind Evanghelia din porunca Mântuitorului, dar și a sfinților autohtoni, care au urmat aceste cuvinte și le-au împlinit, primind la sfârșitul vieții cununa muceniciei.
În aceste locuri ale martiriului sfinților din primele veacuri, profesorul Emilian Popescu a trudit în vremea tinereților, săpând cu atenție printre pietre și lut, descoperind mărgăritarele ascunse în sânul pământului, ca mărturie pentru istoria noastră apostolică.
Bizantinologul și arheologul Emilian Popescu în tot răstimpul prezenței și cercetărilor sale în Scytia Minor, în amurgul zilelor de trudă, va fi auzit în preajma mormintelor sfinților și-n vestitele cetăți ale vechiului imperiu cuvinte negrăite. Pe toate acestea le-a păstrat în inima sa…
De asemenea, am apreciat la profesorul Emilian Popescu atenția pentru sfintele slujbe, pentru pomenirea la Sfânta Liturghie. Mi-a încredințat de multe ori pomelnicul familiei sale, cu cei vii și adormiți, părinții și cei apropiați pe care îi poartă întotdeauna în inimă, rugându-mă să îi pomenesc înaintea Sfântului Jertfelnic.
Preocupat de lucruri sfinte și folositoare, cu gândul îndreptat spre Domnul istoriei, profesorul Emilian Popescu a pășit pragul celor 90 de ani în rugăciunea și recunoștința celor cărora le-a făcut bine, le-a deschis sufletul și mintea, dăruindu-le câte ceva din agonisita duhovnicească și modelul său de viață.