Psalm

Data: 09 Ianuarie 2012

Ioan Alexandru

Oriunde plec Tu eşti mereu cu mine,

Unde-aş fugi să nu pot fi ajuns,

Sunt singur, e noapte, vin să mă ruine

Nelegiuiri cu câte te-am străpuns.

De faţa Ta nimic nu mă ascunde,

Oriunde cer azil sunt prigonit,

Oceanul nu are îndestule unde

Să-mi dea odihnă nemărturisit.

Nici lacrimile nu mă mai încearcă,

De teama Ta şi ele-au amuţit,

Poruncă-ai pus în toate să

mă-ntoarcă,

Să mă predea unde te-am pângărit.

Ştiu că o faci din mila Ta cea mare

Ce nu îţi dă odihnă să mă uiţi,

Să-mi treacă zilele fără lucrare,

Cu faţa Ta de-acuma mă confrunţi.

Există Dumnezeu

Costache Ioanid

Nu, nu suntem un vis, o întâmplare,

un lut de sine însuşi frământat.

Ci ne-a zidit o Forţă creatoare,

o-Nţelepciune fără de hotare.

Există Dumnezeu cu-adevărat!

Nu, nu suntem jivine-ntunecate,

gonite de un bici ne ânduplecat.

Ci noi avem un duh şi-o libertate

Şi-o inimă ce pentru ceruri bate.

Există Dumnezeu cu-adevărat!

N-ar fi simţit în veci de veci ţărâna

Surâsul unui crin imaculat,

de n-ar fi-ntins Atotstăpânul mâna

să umple-n noi de simţămint fântâna -

Există Dumnezeu cu-adevărat!

Avem cu noi Scriptura ca dovadă,

avem minuni şi semne ne âncetat.

Iar cine vrea pe Dumnezeu să-L vadă

să stea în faţa Lui pe baricadă!

Există Dumnezeu cu-adevărat!

Nu-i calea noastră veşnic însorită,

nu-i viaţa totdeauna un palat.

Dar o trăim, căci merită trăită,

când, peste lumea asta mărginită,

Există Dumnezeu cu-adevărat!

Nu, nu suntem neant! Ce fericire!

Supremul adevăr s-a revelat.

Iisus e-n noi, lumini şi iubire.

Iar moartea e un sbor spre

nemurire.

Există Dumnezeu! Ce minunat!