Psaltirea și Scriptura – invitație la lectură
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul 1, I-II, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 17, pp. 183-184
„Cartea Psalmilor este o vistierie obștească de învățături bune, dând fiecăruia, după sârguința lui, ce i se potrivește. Tămăduiește rănile vechi ale sufletelor și aduce grabnică însănătoșire celui de curând rănit; îngrijește pe cel bolnav și păstrează sănătos pe cel care nu-i atins de boală; într-un cuvânt, îndepărtează, pe cât e cu putință, patimile care se încuibaseră în felurite chipuri în viața oamenilor; și face aceasta cu seducție măsurată și cu dulceață, sădind în suflet gând plin de înțelepciune. (...) Da, psalmul este liniște a sufletelor, conducător al păcii; potolește tulburarea și vâlvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletului și înfrânează pe cel desfrânat. Psalmul leagă prietenii, unește pe cei de departe, împacă pe cei învrăjbiți. Cine se mai poate socoti vrăjmaș cu cel cu care a înălțat același glas spre Dumnezeu? (...)
Psalmul pune pe fugă pe demoni și aduce pe îngeri într-ajutor; este armă pentru frica de noapte, odihnă pentru ostenelile zilei; este întărirea pruncilor, podoabă celor în floarea vârstei, mângâiere bătrânilor, găteală foarte potrivită femeilor. Psalmul populează pustiurile, cumințește piețele; este carte elementară de învățătură pentru cei ce intră în viață, creștere pentru cei ce înaintează în vârstă, întărire pentru cei maturi. Psalmul este glas al Bisericii; psalmul înveselește sărbătorile; psalmul creează tristețea cea după Dumnezeu; psalmul scoate lacrimă și din inimă de piatră; psalmul este lucrul îngerilor, viețuire cerească, parfum duhovnicesc.”
Teofil al Antiohiei, Trei cărți către Autolic, Cartea a Doua, XIV, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 2, pp. 405-406
„Putem spune că lumea este pentru noi o imagine a mării. După cum marea ar seca din pricina apei ei sărate, dacă n-ar fi hrănită prin vărsarea în ea a râurilor și izvoarelor, tot așa și lumea ar fi pierit din pricina răutății și păcatului înmulțit în ea, dacă n-ar fi avut legea lui Dumnezeu și profeții, care revarsă și izvorăsc bunătatea, dulceața, îndurarea, dreptatea și învățătura sfintelor porunci ale lui Dumnezeu.”
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a VI-a, Cap. XV – 126.1.-126.4., 127.1.-127.5., 128.1.-128.3., în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 5, pp. 455-456
„Pentru multe pricini Scripturile ascund sensul lor: în primul loc, ca să ne fie drag să le cercetăm și să fie totdeauna cu foarte mare luare aminte la găsirea cuvintelor mântuitoare; în al doilea loc, că nici nu se cuvenea ca Scripturile să fie înțelese de toți, ca nu cumva cei ce le citesc să aducă vreo vătămare celor spuse de Sfântul Duh în chip mântuitor. Pentru aceea sunt acoperite în pilde tainele cele sfinte ale profețiilor; sunt păstrate pentru cei aleși și pentru cei pe care credința lor i-a rânduit spre cunoaștere. Caracterul Scripturilor stă în aceea că ele vorbesc în pilde, pentru că și Domnul, deși nu era din lumea aceasta, a venit la oameni ca om al acestei lumi. El a purtat întreaga virtute și avea să urce pe om, pe locuitorul lumii, prin gnoză (cunoaștere), la cele spirituale și esențiale; avea să-l urce din lumea aceasta în altă lume. Asta e pricina că este folosită în Scriptură vorbirea metaforică. De acest fel este pilda: un cuvânt care urcă pe omul priceput de la ceva neesențial, dar asemănător, la ceva esențial și real; sau, după cum spun unii, pilda este un mod de vorbire, care prezintă energic, cu alte cuvinte, ceea ce este esențial de spus.”