Pseudoproblema celibatului Mântuitorului Hristos

Dilema modernităţii cu privire la faptul că Mântuitorul a fost căsătorit sau nu este una cât se poate de veche. Doar aura noutăţii este singurul aspect care o propagă în momentul de faţă. Este adevărat că, în Antichitate, Părinţii erau preocupaţi mai mult să explice de ce Hristos a ales celibatul şi în ce măsură această alegere nu condamnă valabilitatea căsătoriei.

Putem însă să mai spunem că acest subiect reprezintă o noutate absolută, susţinută de o originalitate a cercetării ieşite din comun atunci când avem un autor patristic care explică suficient de clar lucrurile în secolul al II-lea? De ce nu a fost Mântuitorul căsătorit? Această pseudoproblemă cu care creştinismul nu s-a confruntat niciodată în realitate a apărut în cadrul sectelor gnostice din secolul al II-lea. Dorinţa de a pune semnul egalităţii absolute între bărbat şi femeie, un aspect legitim şi încurajat de creştinism, s-a transformat la gnostici într-o adevărată căutare legendară a unor argumente plauzibile. Rolul femeilor în timpul vieţii Mântuitorului şi în lucrarea de propovăduire apostolică ulterioară a fost exacerbat din acest punct de vedere. Gnosticii însă au prezentat două opinii extremiste în această privinţă. Prima dintre ele consta în ideea că Mântuitorul a ales celibatul tocmai pentru că unirea matrimonială în sine este una care provoacă o întinare, prin sexualitatea plină de plăcere şi chiar prin naşterea de copii care rezultă în urma acesteia. Pe de altă parte, au existat alte ramuri gnostice care afirmau că nu doar căsătoria monogamă este bună, ci şi cea... poligamă. Nu ştim cu exactitate cum s-a născut ideea că Mântuitorul era căsătorit. Nu suntem însă de acord cu ideea cercetătorilor moderni că, în perioada primară a creştinismului, absolut toate ideile, fie ele ortodoxe sau eretice, coabitau împreună în comunitatea creştină (vezi cartea considerată fundamentală a lui W. Bauer, Orthodoxy and Heresy in Earliest Christianity, Fortress Press, Philadelphia, 1971). Această opinie trebuie puţin reconsiderată înainte de a ajunge la concluzia că primele comunităţi creştine erau creative în mod absolut, iar apoi, după o întărire a puterii episcopale, anumite opinii a trebuit să fie excluse într-un mod arbitrar şi total aleatoriu. În nici un caz nu descoperim ideea că Mântuitorul a fost căsătorit în scrierile patristice sau în Sfânta Scriptură. Ne vine greu aşadar să credem pretenţia unor persoane că Mântuitorul a fost căsătorit, dar acest lucru a fost ascuns de cei simpli şi revelat celor înţelepţi. Pentru a întări cele spuse anterior aducem în faţă mărturia unuia dintre scriitorii creştini importanţi din secolul al II-lea, şi anume Clement Alexandrinul. Argumentele lui Clement al Alexandriei Deşi pare îndrăgostit de termenul de gnostic, pe care îl utilizează în operele sale pentru a desemna creştinul desăvârşit din punct de vedere spiritual, Clement Alexandrinul nu a apreciat niciodată extremismul gândirii sectelor gnostice. Din contră, el este unul dintre primii scriitori creştini care reuşesc să ofere o sinteză echilibrată, în care pune multă pasiune, dar şi multă gândire. Fragmentul în care discută problema căsătoriei Mântuitorului sună astfel: "Sunt unii eretici care numesc fără ocol căsătoria desfrânare şi învaţă că a fost dată de diavol. Şi spun aceşti lăudăroşi că ei Îl imită pe Domnul, Care nici nu S-a însurat, nici n-a avut vreo avere în lumea aceasta. Şi se laudă că ei înţeleg Evanghelia mai bine decât alţii. Acestora Scriptura le spune: "Dumnezeu stă împotriva celor mândri, iar celor smeriţi le dă har" (Iacov 4, 6; 1 Petru 5, 5). Ei nu cunosc însă pricina pentru care Domnul nu S-a căsătorit. Mai întâi, pentru că avea mireasa Lui, Biserica; apoi, nu era simplu om, ca să aibă nevoie după trup de un ajutor (Facere 2, 18), şi, în sfârşit, nici nu-I era de neapărată trebuinţă să facă copii, pentru că era veşnic şi singurul Fiu al lui Dumnezeu" (apud John Meyendorff, Căsătoria, perspectiva ortodoxă, trad. Cezar Login, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2007, pp. 108-109; la finalul acestui volum se găseşte o colecţie interesantă de texte patristice, scripturistice şi liturgice care ilustrează concepţia ortodoxă despre căsătorie). Înainte de a începe să analizăm argumentele clementine cu privire la inexistenţa unei căsătorii a Domnului, trebuie să subliniem o frază-cheie care defineşte chiar şi în prezent majoritatea problemelor de interpretare cu care ne confruntăm. Astfel, Clement afirmă despre gnosticii pe care îi critică: se laudă că ei înţeleg Evanghelia mai bine decât alţii. Întrebarea pe care ne-o putem pune este cum poţi afirma că înţelegi Evanghelia mai bine ca o altă persoană, dacă interpretarea ta nu păstrează nimic din Tradiţia anterioară? Răspunsul modernist (în realitate gnostic 100% şi cât se poate de vechi) cuprinde o serie de argumente (majoritatea extrem de slabe!) în favoarea existenţei unei tradiţii paralele, care însumează învăţături tainice ce au fost ascunse de Apostoli faţă de majoritatea creştinilor care nu puteau să le poarte, dar care au fost revelate unor persoane "vrednice", care le-au transmis cu aceeaşi religiozitate secretă mai departe. Ne pare rău, dar acest argument este, din punct de vedere istoric şi ştiinţific, o minciună vulgară. Nu avem nevoie aici să răspundem utilizând Scriptura şi Părinţii care oricum sunt lăsate la o parte de persoane care pretind cunoaşterea absolută în detrimentul altora, ci studii moderne, documentate şi obiective, aşa cum le place multora dintre corifeii acestor învăţături secrete să afirme că sunt propriile propovăduiri (amintim aici studiile despre gnosticism curente, dublate de o bibliografie aproape exhaustivă şi publicate în volumul colectiv The Oxford Handbook of Early Christian Studies, Oxford University Press, 2008. Vezi Antti Marjanen, "Gnosticism", pp. 203-221 şi Stephen J. Shoemaker, "Early Christian Apocryphal Literature", pp. 521-549). Aceste studii exprimă clar ideea că gnosticii au fabricat cât se poate de clar o serie de scrieri, atribuindu-le în special Apostolilor, dar care nu aveau aproape nici o legătură cu Tradiţia comunităţilor creştine şi modul cum interpretau acestea Scriptura. Copiii divino-umani Revenind la textul citat anterior din Clement Alexandrinul, remarcăm trei aspecte importante care contrazic flagrant orice idee de căsătorie a Mântuitorului. În primul rând, un argument teologic este acela că mireasa lui Hristos este Biserica. Dacă acest argument nu pare plauzibil cercetătorilor moderni inteligenţi, care oricum nu recunosc în general decât o biserică plină de propria pecete intelectuală, atunci poate că al doilea este mai dificil de contracarat. Clement afirmă, pe baza Vechiului Testament, că femeia i-a fost oferită bărbatului ca ajutor. De ce ar fi avut nevoie Mântuitorul de un ajutor din acest punct de vedere, de vreme ce El era nu doar om, ci şi Dumnezeu? Este adevărat că în zilele noastre, când unul dintre cele mai cunoscute puncte de "cercetare teologică" din SUA, intitulat Jesus Seminar, afirmă despre Mântuitorul că a fost un simplu ţăran galileean, atunci înţelegem că nici acest argument nu va avea mare valabilitate. Însă nici nu mai putem considera că aceşti cercetători se mai pot numi teologi atât timp cât, din punctul lor de vedere, Iisus este golit de calitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu. Argumentul suprem însă care se adresează creştinilor ispitiţi de această teoremă modernă a unei căsătorii pe ascuns a Domnului este acela că Iisus era Fiu al lui Dumnezeu, şi nu doar om. Cum ar fi putut El să aibă copii, de vreme ce era totodată Fiu al lui Dumnezeu? Probabil că ar fi rezultat nişte copii "divino-umani", pe care nu este exclus să îi vedem la un moment dat la televizor afirmând că au fost demascaţi datorită miracolelor săvârşite... Aşadar, pe baza Tradiţiei şi Scripturii creştine, afirmăm fără urmă de îndoială că o eventuală căsătorie a Mântuitorului este total exclusă. Recomandăm pe această cale persoanelor care se simt atrase de această părere să cerceteze sursele ei lipsite de obiectivitate şi să tragă singure concluziile aferente. Fiţi obiectivi în faţa celor care doar pretind acest lucru...