Punte de suflet peste mări şi ţări

În primăvara anului 2002 am primit un telefon de departe… Părintele Iulian Aniţei, slujitor atunci în îndepărtata şi mirifica Alaska, mă înştiinţa de naşterea celei de-a doua fiice şi de apropiatul ei botez. Mi-a adresat invitaţia de a participa la bucuria familiei lui şi a micuţei comunităţi ortodoxe din Homer, pe malul Pacificului. După discuţia pe care am avut-o cu Mitropolitul de atunci al Moldovei şi Bucovinei, Daniel, am primit binecuvântare pentru a călători dincolo de ocean şi a ajunge în ţinutul evanghelizat de Sfântul Herman, astăzi considerat protectorul Alaskăi. Odată cu trecerea timpului, am uitat de greutatea călătoriei şi-mi amintesc doar bucuriile întâlnirii cu părintele Iulian Aniţei, singurul slujitor român (atunci) din toată Alaska, dar şi cu alţi clerici ortodocşi greci şi antiohieni împreună cu enoriaşii lor.

S-a dus vestea părintelui Cleopa până în Alaska Între aceste amintiri unele au semnificaţii deosebite. În localitatea Pârâul Vulturului, nu prea departe de Ancorage, am poposit într-o mare biserică construită în ultima parte a veacului XX de comunitatea ortodoxă compusă din aproximativ 300 de familii convertite la Ortodoxie de misiunea Patriarhiei Antiohiei. Preotul slujitor ne spunea că membrii parohiei participă la Liturghie şi la toate întrunirile comunităţii în proporţie de 90 sau 95%. Am fost plăcut surprins să aflu acest lucru tocmai în Alaska, la marginea pământului. O altă surpriză ne-a fost rezervată la Ancorage, în parohia greacă ai cărei oaspeţi am fost. Cei mai fervenţi susţinători ai preotului şi parohiei erau profesori universitari şi oameni importanţi ai zonei de etnie greacă, preocupaţi de toate activităţile liturgice, misionare şi culturale ale Bisericii greceşti din zona amintită. Este şi acesta un model de asumare a lucrării duhovniceşti de oamenii care, pe de o parte au posibilităţi materiale şi pe de altă parte simt că fac parte din trupul tainic al Bisericii. Am întâlnit în Alaska câteva comunităţi ortodoxe vii, cu activitate bogată, diversă, intensă. Am remarcat, cu vădită satisfacţie, că preoţii ortodocşi (în afară de cel român) cunoşteau destule aspecte din viaţa Bisericii Ortodoxe Române. Mai mult, am găsit tradusă în limba engleză viaţa părintelui arhimandrit Cleopa Ilie şi roadele acestei scrieri se găseau în toate parohiile. Mulţi oameni cunoşteau amănunte suficiente şi consistente din această lucrare, cuvinte de învăţătură şi ziceri înţelepte ale marelui avvă. Cartea circula de vreun an şi se dorea atunci traducerea în limba engleză a vieţii părintelui ieroschimonah Paisie Olaru. Trăirea ortodocşilor în Alaska, precum creştinii de la începuturi Gândindu-mă la parohiile şi credincioşii din zonă, pot să afirm că viaţa în duh ortodox are un loc special în lumea religioasă a întinsului şi pitorescului stat Alaska şi parcă învăţătura dreptei credinţe se împacă de minune cu întinsele păduri veşnic verzi, vârfurile înalte acoperite mereu de zăpezi imaculate şi apele repezi şi limpezi, în permanentă mişcare ca şi sufletele care-L caută în orice loc şi timp pe Dumnezeu. Alaska este un ţinut cu o frumuseţe parcă fără egal. Călătoreşti sute de mile neîntâlnind nici un sat sau oraş ci doar frumuseţea munţilor, pădurilor, apelor şi azurul înălţimilor. Aproape la fiecare pas întâlneşti fauna specifică zonei care deşi abundentă, este strict protejată de legile în vigoare. Conducătorii auto au obligaţia de a conduce cu mare prudenţă şi chiar de a opri în cazul în care, la marginea pădurii apar animalele care-şi au sălaşul în întinsurile acoperite în cea mai mare parte a anului de zăpezi bogate. Călătoria din Alaska a avut ca punct culminant slujba Sfintei Liturghii şi oficierea botezului pruncei Teodora. În micuţa bisericuţă din Homer a fost mai mare sobor ca niciodată (cu participarea arhimandriţilor Vitalie, Dosoftei şi Timotei) a unor preoţi din partea locului şi a comunităţii integrale. Trăirea şi viaţa ortodocşilor americani din Alaska mi-a dus gândul către perioada de început a Bisericii, când toate erau de obşte, creştinii fiind animaţi de un duh autentic de iubire şi întrajutorare, de dăruire totală şi dezinteresată. Aşa a fost duminica aceea din Postul Mare - 2002 - petrecută pe malul Pacificului, la marginea lumii. Liturghia s-a săvârşit ca într-o sihăstrie, fără zgomot şi mişcări nepotrivite. Am avut impresia că am înainte o obşte monahală ordonată şi dedicată în mod total slujirii. Nimeni nu vine târziu la slujbă, fiecare îşi cunoaşte locul, toţi cei prezenţi cântă răspunsurile, iar la sfârşit credincioşii rămân la agapa pregătită de întreaga comunitate. Botezul şi întâlnirea care au avut loc îndată după oficiere a fost o împletire a tradiţiilor româneşti şi americane, cu specificul şi bogăţia lor. Remarc şi acum, după trecerea anilor, întreaga bunăvoinţă a gazdelor, dar şi interesul lor pentru lumea duhovnicească văzută prin prisma spiritualităţii româneşti. Căldura acelor credincioşi, concretizată şi prin invitaţia de a le trece pragul şi parcă dorinţa de a rămâne mai multă vreme în mijlocul lor, mi-a întărit convingerea că Dumnezeu are oriunde oameni aleşi şi buni care-şi duc viaţa conform învăţăturilor sfinte şi a unei bunăvoinţe ce-şi are izvorul în bunătatea nesfârşită a lui Dumnezeu. Cele mai bune ambasade româneşti În cazul părintelui Iulian Aniţei, misionar printre străini, putem spune că lucrarea lui este o mare jertfă şi un apostolat aflat şi el, ca la începuturile Bisericii creştine. Obişnuit cu evlavia din ţinutul Sucevei de unde-i originar sau din ţinuturile Neamţului şi Iaşilor unde şi-a făcut studiile teologice, părintele Iulian are un mare curaj, motivat duhovniceşte, de a propovădui Evanghelia într-o lume total diferită de cea din România (majoritar ortodoxă şi profund trăitoare şi evlavioasă). În spiritul locului şi în condiţiile lumii americane, preotul Iulian Aniţei este un apostol care-şi face misiunea la începutul veacului al XXI-lea şi al mileniului al III-lea, aproape ca apostolii primilor veacuri. Legat de tradiţie şi deschis pentru dialog, a învăţat mult în anii din urmă din experienţa altora, în primul rând aflându-se reputatul său socru, profesorul universitar de bioetică, Herman Tristram Engelhardt. L-a însoţit în câteva rânduri în România şi-n alte locuri ale lumii, unde a fost invitat să conferenţieze. Şi-a îmbogăţit treptat cunoştinţele, alcătuind el însuşi o lucrare de master în domeniul bioeticii şi câteva articole de specialitate. În ciuda distanţelor mari care-l separă de ţara de obârşie, a rămas „conectat“ la viaţa spirituală din România, interesându-se zilnic, prin intermediul internetului, de informaţiile proaspete şi evenimentele importante de la noi. Adeseori, la telefon, mă surprinde plăcut, ştiind tot atât sau chiar mai mult decât mine din lumea de azi a Bisericii româneşti. Împreună cu celebrul profesor bioetician sau cu alţi americani care L-au cunoscut pe Dumnezeul adevărat, Viaţa lumii şi a oamenilor, părintele Iulian a fost în pelerinaj în locuri importante ale Ortodoxiei, căutând izvorul pururi curgător şi veşnic viu al Cuvântului lui Dumnezeu. Aflat departe de casa şi ţara lui, preotul ortodox român Iulian Aniţei poartă cu sine, ca o zestre de suflet, comoara şi frumuseţea fără egal a botezului ortodox creştin din cristelniţa satului sucevean Dolhasca şi tradiţia românească a Bisericii din aceste locuri. Aşa se creează punţi de legătură peste mări şi ţări. Şi ca o părere personală, cred că cele mai bune ambasade româneşti sunt parohiile noastre din întreaga diasporă, iar preoţii români buni ambasadori în lumea cea largă care are, mai mult decât oricând, nevoie de sfânta comuniune.