Puterea Sfintei Cruci
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, p. 200
„Iar cunoscuții care veneau la el (la Cuviosul Antonie - n.n.), deoarece nu le îngăduia să intre și de aceea rămâneau zile și nopți afară, auzeau înăuntru ca niște mulțimi zgomotoase, care rosteau cuvinte plângărețe și strigau: «Pleacă din aceste locuri ale noastre. Ce este între tine și pustie? Nu primești ispitele noastre.» Cei dinafară crezură la început că sunt niște oameni care se luptă cu el și care au coborât pe scări la el. Dar când privind prin gaura cheii n-au văzut pe nimeni, socotind că sunt demoni, s-au înspăimântat și au strigat la Antonie. Dar el îi auzea mai mult pe aceștia, decât se îngrijea de aceia. Și venind aproape de ușă, îi îndemna pe oameni să plece și să nu se teamă. Căci zicea că dracii pricinuiesc năluciri mai ales celor ce se tem. Dar voi pecetluiți-vă pe voi și plecați cu curaj și lăsați-i pe aceștia să se facă ei înșiși de râs. Deci aceia plecau împrejmuindu-se ca și cu un zid cu semnul Crucii.”
Fericitul Teodoret, Episcopul Cirului, Istoria Bisericească, Cartea a III-a, 3, 1-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1995), vol. 44, pp. 132-133
„Când Constanțiu a plecat spre Apus (căci acolo îl chema războiul contra lui Maxențiu) a proclamat ca Cezar pentru partea de Răsărit a Imperiului pe Galus, care era dreptcredincios și care a rămas așa până la sfârșitul vieții. Atunci Iulian și-a alungat din suflet sentimentul de teamă ce-i folosise mult, a prins curaj, cum nu trebuia, și a năzuit și el spre sceptrul imperial.
Pentru aceasta a colindat prin Grecia și a consultat oracole și ghicitori, urmărind să afle dacă se va întâmpla ceea ce el dorea. Astfel, a întâlnit un om care s-a oferit să-i prezică aceasta. Omul l-a dus pe Iulian într-una din capiștele idolești, l-a așezat să stea înlăuntrul altarului secret și apoi a chemat pe demonii cei înșelători. Când au apărut aceștia, cu o înfățișare înspăimântătoare, fiind cuprins de frică, Iulian a făcut semnul crucii pe frunte. Însă diavolii, văzând chipul biruinței domnești (crucii) și dându-și seama de înfrângerea lor, au dispărut îndată. Iar acel șarlatan, înțelegând cauza fugii lor, l-a mustrat pe Iulian, care și-a mărturisit însă frica și totodată a spus că admiră puterea crucii. Demonii au fugit, căci nu au suferit să vadă chipul crucii.”
Casiodor, Istoria Bisericească tripartită, Cartea a IX-a, capitolul XLVI, în Părinți și Scriitori Bisericești (19), vol. 75, pp. 388-389
„În vremea aceea se distingeau mulți dintre episcopi, precum Donat, din Bereea Epirului. Despre acesta cei din provincie povesteau multe minuni; cea mai de seamă este aceea cu balaurul. Acesta zăcea lângă un pod pe drumul public și lua ca hrană oi, capre, cai și, prinzând și oameni, îl devora. Donat, apropiindu-se de această fiară, fără sabie, fără nici un fel de săgeată, când ea a ridicat capul ca să-l sfâșie pe bărbat, atunci el, desenând cu degetul în aer deasupra capului bestiei semnul crucii, i-a scuipat în gură. Iar bestia, primind în gura ei scuipatul, îndată și-a dat sufletul. Am auzit că opt perechi de boi au trebuit să o tragă pe câmpul alăturat; și dându-i foc au ars-o.”