Qom, centrul cultural şi religios al Iranului

Reper milenar al islamului şiit, oraşul Qom a căpătat o notorietate mondială în urmă cu mai bine de trei decenii. Revoluţia islamică ce a început aici în 1979 avea să schimbe fundamental imaginea Iranului şi harta influenţelor politice din Orientul Mijlociu. 

 

 

Atenţia mass-mediei din întreaga lume avea să se concentreze dintr-odată asupra locului care produsese fermentul iniţial al unei mişcări religioase neaşteptate, ce redeschidea dezbaterile asupra secularizării. De atunci, imagini terifiante ale oamenilor religioşi cu turban, sloganuri belicoase sau informaţii privind reguli de viaţă restrictive şi intolerante au fost asociate cu islamul şiit şi sunt folosite în continuare ca o aluzie şi atenţionare faţă de orice atitudine de apărare sau afirmare a drepturilor religioase de pretutindeni. Cum se desfăşoară în realitate viaţa cotidiană în acest oraş simbol al islamului şiit, care este conduita religioasă şi poziţia faţă de creştinism şi alte religii în general? 

Aflat la 150 km de Teheran, Qom este un oraş a cărui importanţă religioasă şi istorică se datorează existenţei aici a mormântului Fatimei, sora celui de-al optulea imam şiit. Alături de Mashhad (unde se află îngropat fratele ei, imamul Reza), Qom se situează printre cele mai importante locuri sacre din Iran. Cele două sanctuare sunt, de altfel, singurele sub protecţie şiită în care se află mormintele unor persoane sfinte aparţinând genealogiei imamite.  

Sanctuarul Fatimei, situat în centrul oraşului, este vizitat zilnic de locuitori sau de pelerinii veniţi din diferite părţi ale lumii să-şi exprime pietatea. Pe lângă bazarul plin de obiecte tradiţionale şi uriaşa piaţă publică din apropiere, animate în permanenţă, există numeroase librării religioase. Lângă Haram se află o bibliotecă apreciată drept cea mai valoroasă din Orientul Mijlociu. Fondată de ayatolahul Marashi Najafi, un învăţat religios care şi-a dedicat întreaga viaţă colecţionării cărţilor de mare valoare, biblioteca conţine volume inestimabile - islamice, creştine sau zoroastriene - cu o vechime de peste un mileniu, unele dintre ele având autografe originale. Deşi a fost un cleric reprezentativ în Qom şi a murit la vârsta venerabilă de 93 de ani, ayatolahul Najafi a renunţat să-şi ducă la îndeplinire obligaţia religioasă de a merge în pelerinaj la Mecca, consumându-şi toată energia şi averea în scopul achiziţionării unui număr impresionant de cărţi pentru biblioteca ce îi poartă azi numele. A refuzat până şi amplasarea mormântului său în locul cel mai important din Qom (lângă sala sanctuarului central, alături de marii ayatolahi qomieni), preferând un loc modest, situat însă în holul de intrare al bibliotecii! 

 

 

După anul 1979 s-au făcut investiţii majore în infrastructura oraşului. Există actualmente zone urbane moderne cu străzi şi pieţe ale căror denumiri fac trimitere directă la revoluţia islamică. Amintirea acelor momente istorice sau a numelor martirilor căzuţi în războiul cu statul vecin Irak nu sugerează însă o agresivitate potenţială, ci sunt expresii ale afirmării naţionale şi etosului şiit. 

Tot în Qom funcţionează şi Consiliul Experţilor Islamici. Cei şaptezeci de membri clerici ai consiliului, aleşi din întreaga ţară, numesc liderul suprem al Iranului şi îi apreciază conduita islamică. Numeroşi ayatolahi locuiesc aici, unii dintre ei fiind personalităţi în domeniul filosofic, religios, didactic etc. Credincioşii din întreaga lume şiită vin special şi le solicită sfaturi şi lămuriri în aspecte ale vieţii practice şi spirituale. 

Învăţământul religios a înregistrat o dezvoltare rapidă după revoluţia islamică. Actualmente, pe lângă tradiţionala şcoală de teologie (hawza) există tipografii, edituri, televiziuni, biblioteci şi programe computerizate de studiu coranic sau al tradiţiilor. Peste şaizeci de universităţi şi institute specializate pe diferite domenii religioase pregătesc teologi sau clerici. De asemenea, există o universitate religioasă internaţională în care studiază tineri şiiţi din diferite părţi ale lumii islamice sau cercetători din ţări nemusulmane, precum şi numeroase instituţii orientate către dialogul interreligios. Deşi evaluarea sau critica celorlalte religii este făcută din perspectivă islamică, atitudinea faţă de nemusulmani este deschisă şi amabilă, dublată de interes pentru o informare clară cu privire la diverse aspecte ale altor religii. Anual se organizează numeroase conferinţe interreligioase pe subiecte teologice şi filosofice, la care participă membri ai diferitelor confesiuni creştine; există relaţii şi cu şcoli religioase iudaice, budiste sau hinduse.

 

 

Respectul şi complimentul sunt o regulă tradiţională a relaţiilor sociale - uneori chiar exagerată, aşa cum iranienii înşişi o recunosc zâmbind -, iar faţă de clericii îmbrăcaţi în haine tradiţionale şi vizitatori există o consideraţie sporită. Regulile islamice impun femeilor să aibă capul şi corpul acoperite, iar această normă privind ţinuta vestimentară s-a păstrat şi este urmată cu conştiinciozitate în Qom; de altfel, femeii îi revine un loc însemnat în islamul şiit, datorită rolului avut în istoria sa de numeroase persoane feminine, printre care, bineînţeles, Fatima din Qom. Spre exemplu, deşi separat, femeile stau în acelaşi rând cu bărbaţii la rugăciune, această specificitate rituală ajungând să influenţeze chiar stilul arhitectonic al moscheilor. 

Interdicţia băuturilor alcoolice, a cărnii de porc, absenţa câinilor sau ziua liberă de vineri se înscriu şi ele în setul de norme fireşti şi indiscutabile. Aplicate în sfera publică şi cea privată, acestea ţin atât de religie, cât şi de o anumită mentalitate civilizaţională. Practica religioasă nu este strictă şi absolută, ci adaptabilă în funcţie de situaţie, această flexibilitate datorându-se structurii raţionale a teologiei islamului şiit: există doar trei rugăciuni zilnice (două din cele cinci fiind asimilate celorlalte); chemarea la rugăciune este discretă şi se aude doar lângă moschee, iar spălările rituale au uneori un caracter simbolic; sunt interzise autoflagelările rituale sângeroase practicate în alte părţi ale lumii şiite, ca şi orice altă formă de exprimare ostentativă a penitenţei. Potrivit clericilor qomieni, cuvântul care rezumă viaţa şi practica religioasă nu este tradiţionalismul sau rigorismul, ci raţionalitatea. Chiar dacă un străin nemusulman încalcă involuntar anumite reguli islamice, politeţea impune să nu i se atragă atenţia sub nici o formă în mod agresiv, ci într-o manieră civilizată şi cuviincioasă.

În Qom nu există decât moschei şiite. Întrucât oraşul reprezintă un simbol al islamului şiit şi al revoluţiei islamice, aici nu există nici un fel de comunităţi de alte religii sau de musulmani sunniţi. O moschee celebră în întreaga lume este cea de la Jamkaran, a cărei construcţie a început, după tradiţie, la porunca Imamului Timpului. Epifania ultimului dintre cei doisprezece imami - dispărut în 941, dar aflat încă în viaţă până la sfârşitul lumii conform doctrinei şiite - ar fi avut loc într-o marţi, astfel că pelerinii sunt prezenţi aici săptămânal în această zi. Jamkaran este considerat un loc taumaturgic, în care relaţia cu Imamul Ascuns şi cu Dumnezeu capătă o semnificaţie specială. Pietatea îi face pe pelerinii veniţi la Qom să viziteze nu numai sanctuarul central, dar şi Jamkaran, unde fac rugăciuni pentru sănătate sau rezolvarea unor probleme grave. Pentru evitarea efuziunilor emoţionale, tradiţia precizează totuşi că apariţia celui de-al doisprezecelea imam şiit în faţa credincioşilor este tainică, primitorului interzicându-i-se să vorbească public în cazul unei epifanii!

Nu în ultimul rând pot fi amintite covoarele şi obiectele religioase islamice tradiţionale sau varietatea prăjiturilor, sucurilor naturale şi dulciurilor qomiene a căror faimă, anterioară revoluţiei islamice, s-a menţinut şi a progresat până astăzi. (Pr. asist. dr. Valentin Ilie)