Răbdarea şi stăruinţa

În orice meserie este necesară o perioadă de învăţare, una de aplicare, iar ultima de desăvârşire a cunoştinţelor puse în practică. Ceea ce se cere însă fiecărui începător este să poată avea răbdare şi să nu aştepte rezultate imediate. Răbdarea şi perseverenţa sunt calităţile care te vor ajuta să obţii reuşita.

 

 

 

Viaţa duhovnicească, fie în monahism, fie în lume, cere aceleaşi calităţi de bază amintite anterior. Fără aceste două virtuţi nu putem să progresăm în sfinţenie, iar în acest sens vom analiza sfaturile date de Sfântul Isaac Sirul unui alt părinte care se silea să ducă o existenţă spirituală în pustie.

 

 

 

 

Dar duhovnicesc - timp potrivit

 

 

 

 

Darurile sunt printre puţinele lucruri care ne bucură ori de câte ori avem ocazia să le primim. Nu putem nega însă că unele pot fi oferite într-un moment nepotrivit şi îşi pot pierde astfel eficacitatea. Dacă îi oferim un buchet de flori soţiei, într-o după-amiază sterilă, ea se va bucura, dar dacă vom repeta gestul la o cină romantică, el va căpăta o încărcătură emoţională mult mai mai puternică. La fel stau lucrurile şi cu darurile duhovniceşti. Un dar duhovnicesc venit la întâmplare fie nu ne-ar ajuta, fie ne-ar umple de mândrie. De aceea, Sfântul Isaac Sirul îşi sfătuieşte tovarăşul de asceză să nu se întristeze din cauza lipsei lor: "Când auzi mărturiile Părinţilor despre slava vieţuirii pline de taine a vieţii singuratice pe care Duhul Sfânt a aşezat-o în scrierile lor drept imbold, când vei auzi că au fost cei dintâi, nu te descuraja (...), căci şi tu vei dobândi aceste lucruri (...) fiindcă sunt deja cu tine, căci Duhul a aşezat de o vreme în tine o pregustare a lor. Ele vor fi ale tale la vremea lor, dar aceasta nu a venit încă" (Scrisoare către Mar Ishozeka despre felurite lucruri privitoare la vieţuirea în linişte, în: "Cuvinte către singuratici", vol. II, trad. diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2003, p. 88). În continuare, Sfântul Isaac Sirul îl avertizează pe pustnic să nu cadă în păcatul necredinţei. Trebuie să recunoaştem că şi noi înşine ne simţim captaţi de acest gând al necredinţei, atunci când, după o perioadă de eforturi duhovniceşti, nu vedem nici un rezultat. Inima este tot rece, rugăciunea împrăştiată, suferinţele accentuate, gândurile păcătoase tot mai prezente. În aceste momente avem nevoie de multă credinţă şi nădejde pentru că "inima necredincioasă este vrednică de osândă. Care va fi pedeapsa? Faptul de a cădea în deznădejde prin părăsirea de Dumnezeu pricinuită de necredinţa ta; deznădejdea te va preda lâncezelii (akediei), lâncezeala te va preda nepăsării, iar aceasta te va scoate din nădejde. N-ar putea fi un rău mai mare care să vină peste tine" (Ibid., p. 88). Mulţi creştini se plâng de asemenea stări, neînţelegând că nu Dumnezeu este vinovat pentru necredinţa lor. Dacă vom stărui în virtute, vom ajunge şi la rezultate, dar avem nevoie de mult efort până la culegerea roadelor. Aşa cum pomii nu fac roade de cum îi plantezi, tot astfel, darurile duhovniceşti nu răsar în sufletul necurăţat de păcate. Doar stăruinţa în timp ne poate aduce mila lui Dumnezeu.

 

 

 

 

Timp şi stăruinţă

 

 

 

 

Pentru efectuarea oricărui lucru este nevoie de o perioadă de deprindere cu el. Viaţa ascetică nu poate fi împlinită perfect de la început, de aceea timpul ne aduce şi roadele duhovniceşti din mila lui Dumnezeu. Sfântul Isaac subliniază: "Cunoaşte că liniştirea şi toate vieţuirile (ascetice) îşi vor aduce roade pe măsura timpului şi stăruinţei în ele. Cum spunea un bătrân: "liniştirea şi odihna din chilie atârnă de sârguinţa în ele şi de păzirea lor". Dacă eşti lipsit de sârguinţă şi stăruinţă în lucrarea lor, nu te aştepta la adevărata mângâiere care vine de la ele. Or tu nu eşti bine întemeiat în obişnuinţa lucrării lor, care în mod normal desfiinţează plictiseala care este în ele. Şi fiindcă nu faci decât să începi mereu, şi din pricina depărtării de ele, nu te deprinzi în nimic; înainte ca un lucru să-şi aducă roada lui, ai şi ajuns departe de el" (Ibid., p. 88). Această dorinţă de a schimba întruna exerciţiile ascetice ne face să ajungem în regatul

 

 

plictiselii. Nu monotonia dăunează vieţii duhovniceşti, ci dorinţa de a evolua fără discernământ. De aceea, Sfântul Isaac Sirul îndeamnă la răbdare şi stăruinţă. "Înainte de orice, vieţuirea aceasta singuratică cere timp şi stăruinţă. Căci nu e cu putinţă să învăţăm meşteşugurile acestei lumi fără să stăruim mult timp cu sârg în ele, până când gândirea va fi deprins rostul şi modul de înfăptuire a meşteşugului pe care şi-a pus în gând să-l deprindă. Şi dacă un meşteşug văzut cu ochii cere atâta timp şi sârguinţă pentru a-l deprinde, cu cât mai mult meşteşugul Duhului pe Care ochiul nu-L poate vedea, unde cel care învaţă nu ştie de la cine învaţă şi e nevoie de multă curăţie. Învăţătorul este aici Duhul, meşteşugul este ascuns, iar cei care ne împiedică de la el sunt (făpturi) netrupeşti; el cere mult timp şi o lucrare statornică, iar în cursul deprinderii lui va încerca să ne înşele şi trupul, iar piedicile pe care le pune în calea lui sunt multe şi nenumărate" (Ibid., pp. 88-89). Meşteşugul vieţii duhovniceşti este insuflat de Duhul Sfânt, dar noi, fiind îngropaţi în mulţimea păcatelor, ne prăbuşim rapid în faţa dificultăţilor vieţii ascetice. Nu trebuie să vă lăsaţi înşelaţi. Chiar dacă Sfântul Isaac sfătuieşte aici un pustnic, principiile expuse sunt aceleaşi şi pentru noi. Şi noi ne lepădăm de viaţa ascetică rapid, cu mare uşurinţă, reproşându-I lui Dumnezeu că este prea aspru cu noi. Dacă acest lucru nu ni se întâmplă, cădem în păcatul necredinţei şi considerăm că vieţile sfinţilor au fost simple poveşti sau că astăzi repetarea aceloraşi virtuţi este imposibilă. Toţi avem parte de aceste ispite mai devreme sau mai târziu, de aceea trebuie să ne păzim inima şi mintea de aceste gânduri negre. Aşa cum spune Sfântul Isaac Sirul, piedicile pe care le avem de înfruntat sunt nenumărate, iar adversarii principali sunt neputinţa trupului şi ura demonilor.

 

 

 

 

Lipsa de răbdare duce la cereri nefireşti

 

 

 

 

Omul care nu are răbdare să împlinească poruncile divine ajunge să ceară în rugăciune lucruri care nu i se potrivesc. Pe scurt, el îşi dovedeşte cu uşurinţă nestatornicia, îndrăzneala rea şi încăpăţânarea plină de mândrie. Incapabil să aştepte ajutorul divin care l-ar putea face să înţeleagă de ce anumite lucruri s-au petrecut într-un moment sau altul, el cere ce crede că i-ar fi de folos, ignorând semnele primite. "Orice vieţuire nestatornică şi de scurtă durată va fi lipsită de roade. Nu spun asta ca să te dojenesc, ci să-ţi arăt ţelul şi calea. (...) Omul lipsit de iscusinţă nu judecă lucrurile sale plecând de la vieţuirea lui, ci cere de la Dumnezeu ceea ce crede el că-i este potrivit, pentru că socoteşte că n-are nimic din ce i-ar trebui" (p. 89). Este clar însă că această părere a omului despre propria stare este una eronată. Dumnezeu ne-a înzestrat cu tot ce trebuie pentru a căuta desăvârşirea. Tot ceea ce trebuie cerut cu adevărat de la Dumnezeu este doar să se împlinească voia Sa, iar noi trebuie să ne pregătim pentru a o îndeplini. Eşecurile apar în momentul în care considerăm că noi ştim mai bine ce ne este necesar, lucru care reprezintă o culme a gândirii naive.

 

 

 

 

Doar Duhul ne poate aduce pe calea dreaptă...

 

 

 

 

Sfântul Isaac Sirul rezumă singur această parte a epistolei sale pe care am analizat-o anterior. "Omule, această vieţuire cere înainte de toate timp şi stăruinţă; apoi răbdare pentru a îndura ostenelile şi a stărui în singurătate şi în chinurile ei; acesta este lucrul cel mai anevoios şi aspru al acestei vieţuiri din pricina mulţimii luptelor legate de izolarea de tot şi de toţi. Nu trebuie să schimbăm însă numaidecât ce am început, ci să stăruim în el ca o mamă care naşte în dureri şi stăruie în ele până când ele încetează" (p. 90). Deşi aici vorbeşte despre ostenelile vieţii pustniceşti, observăm că aceste elemente sunt necesare şi în viaţa din lume. Stăruinţa şi răbdarea sunt necesare pentru dezvoltarea vieţii noastre spirituale. Va trebui însă să ne dăm seama că de regulă le folosim în direcţii greşite: lăcomia după averi, slavă deşartă sau obţinerea comodităţii. Doar Duhul ne poate aduce pe calea dreaptă... vom fi noi oare suficient de deschişi încât să-I ascultăm glasul?

 

 

 

 

"Când auzi mărturiile Părinţilor despre slava vieţuirii pline de taine a vieţii singuratice pe care Duhul Sfânt a aşezat-o în scrierile lor drept imbold, când vei auzi că au fost cei dintâi, nu te descuraja (...), căci şi tu vei dobândi aceste lucruri (...) fiindcă sunt deja cu tine, căci Duhul a aşezat de o vreme în tine o pregustare a lor. Ele vor fi ale tale la vremea lor, dar aceasta nu a venit încă." (Sf. Isaac Sirul)