Râmnicul primeşte un arhiepiscop şi un nou episcop-vicar

Episcopia Râmnicului se va numi oficial, de astăzi, „Arhiepiscopia Râmnicului“. PS Gherasim al Râmnicului va fi ridicat în rang de arhiepiscop, iar noul vicar ales, părintele arhimandrit dr. Emilian Nică, care va fi hirotonit episcop tot astăzi, va avea titulatura de Lovişteanul. Sfânta Liturghie şi ceremonia solemnă vor fi săvârşite de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, în Catedrala episcopală. La eveniment sunt aşteptaţi mai mulţi membri ai Sfântului Sinod al BOR. Hotărârea istorică de ridicare în rang a Episcopiei Râmnicului s-a luat în cadrul şedinţei Sfântului Sinod din 18-19 iunie 2009, iar alegerea noului vicar în persoana părintelui arhimandrit dr. Emilian Nică s-a făcut în cadrul şedinţei Sfântului Sinod din 29 octombrie 2009.

Conferirea noului rang de „Arhiepiscopie“, Episcopiei Râmnicului, pentru Preasfinţitul Gherasim semnifică „o încununare a celor cinci veacuri de existenţă neîntreruptă, o cinste deosebită pentru noi şi o mobilizare pe măsura noului său statut organizatoric“. Această cinste şi moment solemn „ne copleşesc de o imensă bucurie şi mulţumim Preasfintei Treimi că ne-a ales pe noi să fim beneficiarii acestui eveniment plin de semnificaţie sfântă. Însă, considerăm că aceste daruri şi acest moment nu sunt numai ale Episcopiei Râmnicului, ci ale întregii Biserici Ortodoxe, pentru că ea este numai o mlădiţă a acestui mare arbore al Ortodoxiei româneşti“. Episcopia Râmnicului este moştenitoarea celui de-al doilea scaun mitropolitan al Ţării Româneşti, iar „întâietatea ei în faţa celor mai vechi eparhii vine din faptul că este continuatoarea Mitropoliei Severinului, cu mult înainte de sfârşitul secolului al XV-lea, jurisdicţia ei s-a întins pentru multă vreme asupra întregii Oltenii“, ne-a declarat viitorul Arhiepiscop al Râmnicului. Evenimentele istorice de astăzi, întâlnite foarte rar - o hirotonie în episcop şi o ridicare în rang a unei episcopii - sunt de „o însemnătate deosebită, atât pentru eparhia care participă şi primeşte aceste daruri de la Dumnezeu, cât şi pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română. Este un moment şi de bucurie, pentru că o eparhie cu mai mult de 500 de ani de istorie primeşte o nouă demnitate. Îi este recunoscută contribuţia ei la istoria BOR prin ierarhii care au păstorit aici. Şi amintesc pe Sfântul Antim Ivireanul şi pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, şi apoi pe clericii, monahii şi drept-măritorii creştini care s-au ostenit ca să păstreze lumina credinţei ortodoxe aprinsă în această zonă a ţării“, ne-a spus arhim. dr. Emilian Nică, Episcopul-Vicar ales al Râmnicului. Râmnicul - Noul Severin Ridicarea în rang a episcopiei constituie un moment istoric pentru credincioşii, clerul şi vieţuitorii aşezămintelor monahale din dreapta Oltului, dar în acelaşi timp şi un motiv de bucurie, pentru că în acest ţinut al Olteniei, „a încolţit de timpuriu ideile creştinismului, prefigurând prin acestea zorii neamului creştinesc şi contribuţia acestui areal la istoria Bisericii ortodoxe“, ne-a spus pr. Constantin Cîrstea, consilier cultural al Episcopiei Râmnicului. „Acest spaţiu care s-a încăpăţânat să rămână ataşat tradiţiei pe care s-a rezemat în toate timpurile istoriei sale romanitatea, desluşeşte, mai bine decât oricare altul, miraculoasa noastră etnogeneză: «ortodoxia noastră latină şi latinitatea noastră ortodoxă» (Răzvan Theodorescu)“, crede acelaşi părinte. Ceea ce a făcut să se detaşeze de restul provinciilor româneşti, spune acesta, a fost sacralitatea acestui spaţiu geografic. „Aşa se explică zestrea spirituală a Râmnicului care, cu toate că n-a fost un oraş mare, totuşi, a devenit unul din centrele majore de spiritualitate românească, în raport cu modestele sale dimensiuni geografice, în care unicitatea s-a materializat în sinteza de înnoire şi de curiozitate faţă de tot ce aparţine altor orizonturi“. Prima menţiune despre existenţa unei vieţi bisericeşti pe meleagurile vâlcene o avem din diploma dată de regele Bela IV al Ungariei (1235-1270) cavalerilor ioaniţi la 2 iunie 1247, la instalarea acestora în Ţara Severinului. Din aceasta rezultă că în cnezatele lui Ioan (la dreapta Oltului, în S-E Olteniei), Farcaş (pe teritoriul actual al judeţului Vâlcea) şi în ţara lui Litovoi (pe Valea Jiului şi în Ţara Haţegului) existau biserici, episcopi şi arhiepiscopi. După recunoaşterea Mitropoliei Ţării Româneşti în mai 1359, în timpul domniei lui Nicolae Alexandru Basarab, în 1370, în Ţara Românească, s-a mai înfiinţat, în dreapta Oltului, Mitropolia Severinului, având ca mitropolit pe Antim Critopolos (1370-1381). Această Mitropolie a avut reşedinţa în Severin, însă din cauza hărţuielilor ungurilor (1375) va fi mutată la Strehaia, ajungând în cele din urmă la Râmnic. Când Severinul a revenit Ţării Româneşti, s-a reînfiinţat şi Episcopia din dreapta Oltului, cu numele de Episcopia Râmnicului - Noul Severin, fapt întâmplat în timpul domnitorului Radu cel Mare, în anul 1503-1504. Această Episcopie a fost înfiinţată în amintirea Mitropoliei dispărute, a cărei biserică-catedrală cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“ a fost zidită pe locul unde se afla actuala catedrală. Ea avea în jurisdicţie viaţa religioasă a Olteniei, depinzând direct de Mitropolia Ungro-Vlahiei. „Focar de spiritualitate şi un centru de emulaţie culturală“ „După instaurarea scaunului episcopal în urbea de sub poalele Capelei, se poate spune că Vâlcea a devenit un adevărat focar de spiritualitate şi un centru de emulaţie culturală, iar vlădicii de la Râmnic s-au erijat nu numai în apărători ai credinţei stămoşeşti, prea des încercate în vremurile trecute, ci şi adevăraţi părinţi ai culturii, alături de voievozii vremii, dovedindu-se continuatori demni a ceea ce începuseră înaintaşii aflaţi în scaunul de la Severin. În aceste condiţii, rolul Episcopiei Râmnicului - Noul Severin a fost de-o importanţă capitală în păstrarea autonomiei Bisericii Oltene în raport cu Mitropolia sufragană de la Belgrad, care datoritră dependenţei de Curtea Imperială vieneză înţelegea să-şi rezerve dreptul de a exercita controlul asupra Bisericii din Oltenia. În această stare de fapt, Episcopia Râmnicului a reuşit să contribuie în mod deosebit la păstrarea flacărei credinţei ortodoxe şi a ideii noastre de cultură naţională, asigurându-şi durata în timp şi existenţa în spaţiu“, explică pr. Constantin Cîrstea. Această episcopie a promovat cultura prin şcolile de copişti de la Bistriţa, Hurezi şi alte mănăstiri, prin tipografiile de la Govora şi mai ales prin cele de la Râmnic, în care a apărut prima ediţie românească a Liturghierului în 1706, iar mai târziu Mineele lui Filaret şi Chesarie. Pe linie culturală, Râmnicul stă în fruntea ţării prin tipografiile de la Mănăstirea Bistriţa, care tipăreşte la 1508 Liturghierul slavon; de la Mănăstirea Govora, care scoate între alte cărţi româneşti şi slavone bine-cunoscuta Pravilă de la 1640, numită şi „Pravila cea Mică“, şi tipografia de la Râmnic a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul care va tipări cărţi în limba română şi greacă, pentru Ţara Românească, Biserica Greacă şi Biserica din Ierusalim. Tot tipografia de la Râmnic, la 1806, a tipărit în limba bulgară Chiriacodromionul episcopului Sofronie de Vraţa, pentru Biserica bulgară. „Prin aceste cărţi şi slove tipărite în urbea de sub poalele Capelei şi difuzate în tot spaţiu balcanic, Râmnicul nu face altceva decât să-şi asume rolul şi întâietatea în faţa celorlalte centre tipografice şi să-şi primească pe drept cuvânt calificativul de „capitală a tipografilor“, socotindu-se că arta tipografică râmniceană s-a constituit într-o adevărată şcoală a tiparului românesc“, crede pr. consilier cultural al Râmnicului. Din patru judeţe a rămas doar Vâlcea De la înfiinţarea Episcopiei şi până în zilele noastre, la Râmnic au păstorit 40 de ierarhi dintre care se cuvine să menţionăm pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, patronul şi ocrotitorul oraşului Râmnicu Vâlcea, şi Sfântul Ierarh Calinic Cernicanul, care a refăcut Reşedinţa episcopală a Râmnicului. Episcopia Râmnicului a dat Bisericii noastre şi un număr însemnat de sfinţi: Nicodim de la Tismana, Ioan Valahul, Cuv. Antonie de la Schitul Iezer, Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache şi, bineînţeles, cei doi sfinţi ierarhi amintiţi mai sus. După ce s-a înfiinţat Mitropolia Olteniei (1939) şi Arhiepiscopia Craiovei (1946), cu reşedinţa la Craiova, Episcopia Râmnicului a rămas cu jurisdicţia teritorială asupra judeţelor Vâlcea şi Romanaţi. În timpul patriarhului Iustinian, între 1948-1949 s-a hotărât unirea acestei episcopii cu Eparhia Argeşului, sub denumirea de Episcopia Râmnicului şi Argeşului, cu sediul la Râmnic, având ca episcop pe Iosif Gafton (1949-1984). Timp de aproape 51 de ani această Episcopie a avut în jurisdicţie judeţele: Vâlcea, Argeş, Olt şi o parte din Teleorman. Din 1984, Episcopia Râmnicului este păstorită de Preasfinţitul Episcop Gherasim Cristea, care a activat ca Arhiereu-Vicar la Râmnic încă din 1975. Înscăunarea ca episcop s-a făcut în ziua de 2 decembrie 1984. În anul 1990, Episcopia Argeşului şi Muscelului s-a reînfiinţat cu sediul la Curtea de Argeş, iar Episcopia Râmnicului a rămas cu judeţele Vâlcea şi Olt. Din data de 1 februarie 2008 şi-a început activitatea nou-înfiinţata Episcopie a Slatinei, Episcopiei Râmnicului rămânându-i în jurisdicţie doar judeţul Vâlcea. Noul Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului Astăzi are loc şi hirotonia în treapta de episcop a arhim. dr. Emilian Nică, ales Episcop-Vicar al Episcopiei Râmnicului, de astăzi Arhiepiscopie, în şedinţa Sfântului Sinod din 29 octombrie 2009. Noul Episcop-Vicar a fost membru în Comisia liturgică a Arhiepiscopiei Iaşilor, membru şi apoi preşedinte al Consistoriului monahal din Arhiepiscopia Iaşilor, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor şi exarh pentru judeţul Iaşi. Arhim. Emilian Nică s-a născut pe 12 februarie 1972, în localitatea Berezeni, jud. Vaslui. A făcut studii de teologie în ţară (Constanţa, Iaşi), dar şi în străinătate (Marea Britanie). Din 2004 a fost asistent universitar în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, actualmente fiind lector. În domeniul ştiinţific are o activitate constantă. A publicat numeroase studii şi recenzii în volume colective şi reviste de specialitate. De asemenea, a fost angrenat în numeroase comunicări ştiinţifice, conferinţe şi simpozioane naţionale şi internaţionale, dar şi emisiuni de radio şi televiziune. Hirotonia întru arhiereu, pentru arhim. Emilian Nică, înseamnă „un moment sfânt, pentru că simt chemarea lui Dumnezeu la această slujire, prin alegerea săvârşită de către Sfântul Sinod al BOR. La hirotonia unui preot în treapta de episcop, arhiereii care îl hirotonesc ţin pe capul său Sfânta Evanghelie, pentru a arăta că episcopul este în mod nemijlocit slujitorul cuvântului iubirii lui Dumnezeu pentru lume, martor, iconom şi slujitor al lui Hristos, veşnicul Arhiereu. Duhul Sfânt instituie în Biserică episcopi pentru ca ei să păstorească Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi Sângele Său. Acest moment cu greu poate fi exprimat în cuvinte, deoarece harul lui Dumnezeu va lucra prin mine, iar eu trebuie să am grijă ca acest har să lucreze în folosul celor pe care sunt chemaţi să-i păstoresc alături de PS Gherasim. Doresc ca prin darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu, şi acum prin harul hirotoniei în treapta de arhiereu, să mă adaug slujirii şi creşterii duhovniceşti, spirituale, culturale şi istorice a Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos de aici“, a spus arhim. Emilian Nică. Vâlcea este împânzită cu multe biserici şi mănăstiri Jurisdicţia Arhiepiscopiei Râmnicului se întinde peste judeţul Vâlcea, adică oraşele Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Horezu, Brezoi, Voineasa, Călimăneşti - Căciulata, Băile Olăneşti, Băile Govora, Ocnele Mari, Băbeni, Bălceşti, Berbeşti - Alunu. Ca graniţe, la est are judeţele Argeş şi Olt, la vest Hunedoara, Gorj şi Dolj, la nord Alba şi Sibiu, iar la sud judeţul Olt. În cadrul eparhiei se găsesc 324 de parohii şi 375 de preoţi, iar în cele 15 mănăstiri şi 9 schituri se nevoiesc 182 de monahi şi 307 de monahii. Dintre acestea amintim: Mănăstirea Arnota, ctitorie a domnitorului Matei Basarab, în care a fost îngropat cu doamna sa Elina şi cu tatăl său Danciu; Mănăstirea Bistriţa, ctitorie a lui Barbu Craiovescu împreună cu fraţii săi, Pârvu, Danciu şi Radu; Mănăstirea Boia; Mănăstirea Cornetu; Mănăstirea Cozia (foto), ctitorie a lui Mirecea cel Bătrân; Mănăstirea Dintr-un Lemn, ctitorită de bunicul lui Constantin Brâncoveanu, marele vornic Preda Brâncoveanu; Mănăstirea Frăsinei, ctitorită de Sfântul Calinic de la Cernica, cel care pune cu limbă de moarte ca să nu calce picior de femeie aici; Mănăstirea Govora, fost centru renumit de tipăritură; Mănăstirea Hurezi şi Mănăstirea Mamu ale Sfântului domnitor Constantin Brâncoveanu; Mănăstirea Sărăcineşti; Mănăstirea Stânişoara; Mănăstirea Surpatele; Mănăstirea Turnu şi schiturile Bradu, Dobruşa, Iezer, Jgheaburi, Lacul Frumos, Ostrov, Pahomie, Pătrunsa şi Troianu.