Răspundem cititorilor: Nu confundaţi pancreatita cu colecistita
Cătălina D., 39 de ani, Arad: „Ce simptome apar în caz de pancreatită? Pot fi confundate cu cele din colecistită?“
Prof. univ. dr. Ostin Mungiu, specialist în Algeziologie: Pancreatita acută constă în inflamaţia glandei pancreatice, care poate evolua de la mărirea de volum până la necroză. Aceasta este o afecţiune cu evoluţie imprevizibilă şi cu complicaţii severe, având drept cauză litiaza biliară, abuzul de alcool sau unele tulburări metabolice. Boala debutează brutal, de obicei la pacienţii care suferă de litiază biliară. După un prânz copios şi/sau ingestie de alcool, apar dureri puternice în „coşul pieptului“ care apoi iradiază în ambele părţi şi se însoţesc de greţuri, vărsături şi umflarea abdomenului. Durerea este simptomul dominant şi este localizată în jumătatea superioară a abdomenului, cu iradierea în spate. Vărsăturile sunt la început alimentare, iar apoi bilioase. De remarcat este faptul că durerea nu se calmează în urma acestor vărsături. Urmează o paralizie a mişcărilor intestinului, care evoluează progresiv, odată cu agravarea bolii. Aceste fenomene mai pot fi însoţite de febră, icter, respiraţie dificilă, şoc şi chiar tulburări psihice. În 70-80% dintre cazuri boala are o gravitate medie şi răspunde favorabil la tratament. Restul de 20-30% dintre pacienţi dezvoltă forme severe cu şoc şi necroză pancreatică. Diagnosticul cel mai exact se face prin computer tomograf, iar tratamentul este complex, medical şi chirurgical, având ca obiective combaterea durerii, corectarea tulburărilor hidroelectrolitice, reducerea secreţiei pancreatice, antibioprofilaxia şi, în cazurile de necroză, intervenţia chirurgicală. Spre deosebire de pancreatită, 90% dintre cazurile de colecistită acută apar ca urmare a prezenţei pietrelor în vezicula biliară (litiază veziculară) şi numai în 10% din cazuri în absenţa acestora. De regulă, colecistită acută biliară este mai frecventă la femeile obeze şi după 40 de ani. În mod obişnuit, mai mult din jumătate dintre bolnavi prezintă în antecedente câteva colici biliare. De altfel, şi simptomele diferă semnificativ faţă de cele care apar în pancreatită. Semnele constau în durere vie în partea superioară dreaptă a abdomenului, durere care iradiază în spate şi înspre umăr şi care apar pe fondul unor suferinţe biliare (gust amar, greţuri, vărsături, intoleranţă la anumite alimente, balonări post-prandiale). Se mai înregistrează febră, frison şi o accelerare a bătăilor inimii. Diagnosticul ecografic este cel care oferă informaţii asupra tipului de colecistită, iar tratamentul constă în extirparea prin metoda laparoscopică a veziculei biliare.