Răspunsuri duhovniceşti: Dacă Adam nu ar fi greşit, cum s-ar fi înmulţit neamul omenesc?
Ce s-ar fi întâmplat cu Adam dacă nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului, ci mânca din pomul vieţii?
Dacă Adam ar fi mâncat din pomul vieţii, atunci şi pedeapsa lui ar fi fost fără de sfârşit, adică nu ar mai fi murit, ca prin moarte să i se ierte păcatul, ci ar fi fost aruncat în adâncul iadului, împreună cu diavolul, fără nici o speranţă de iertare şi răscumpărare („Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin“, cap. 11).
Cum s-ar înmulţit neamul omenesc şi ce soartă ar fi avut dacă nu greşea Adam în rai?
Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „scopul de mai înainte al lui Dumnezeu a fost să nu ne naştem prin legătura nunţii, din stricăciune“. Dar călcarea poruncii a făcut ca oamenii să se înmulţească prin nuntă, întrucât Adam a nesocotit legea dată de Dumnezeu. Deci, toţi cei ce se nasc din Adam „se zămislesc întru fărădelegi“, căzând sub osânda protopărintelui. Aceasta o spune proorocul David, zicând: „în păcate m-a născut maica mea“. Deci Eva, maica noastră, a tuturor, a născut în păcat, adică din plăcere. De aceea, şi noi, căzând sub osânda maicii noastre Eva, zicem că ne naştem în păcate („Filocalia“, vol. I, pag. 210). Unii Sfinţi Părinţi afirmă că, dacă Adam nu ar fi greşit, neamul omenesc s-ar fi înmulţit prin cuvânt. În această privinţă spune Sfântul Vasile cel Mare: „Ce zici, omule? Este oare vreun lucru cu neputinţă la Dumnezeu? Oare Dumnezeu, Care înmulţeşte neamul multor feluri de păsări fără împreunare, nu putea face acest lucru şi cu neamul omenesc ?“ („Exaimeron“, Cuvântul 8).
Iar dacă întrebi ce soartă ar fi avut Adam dacă nu greşea în rai, la aceasta zic că „Dumnezeu l-a făcut pe om pentru ca să se împărtăşească de bucuria de a fi în preajma lui Dumnezeu şi de fericirea de a cunoaşte, de a-L slăvi pe Dumnezeu“. El este încununarea întregii zidiri, este o lume mică, cum spun Sfinţii Părinţi. Prin trupul său, omul face legătura cu lumea văzută, iar prin suflet el face legătura cu Dumnezeu. Omul a fost făcut să fie făptură aleasă a slavei dumnezeieşti. Rostul său în rai era să împlinească porunca lui Dumnezeu şi să lucreze prin harul Duhului Sfânt la desăvârşirea sa, ajungând prin participare să fie după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. (arhim. Cleopa ILIE, Lumina şi faptele credinţei)