Răspunsuri duhovnicești: Dacă monahii vor uita făgăduinţa lor de a fi săraci, atunci prea obligaţi sunt să facă milostenie
- Călugării sunt datori să facă milostenie materială?
Cât priveşte pe călugări, „este mai mare lucru pentru ei să fie săraci, decât să miluiască pe săraci“ (Sfântul Ioan Scărarul, Filocalia, vol. IX), iar dacă monahii vor uita făgăduinţa lor de a fi săraci şi vor aduna bani şi alte averi, atunci prea obligaţi sunt să facă milostenie la săraci, căci ei au dat jurământ înaintea lui Hristos să trăiască toată viaţa în sărăcie de bună voie. Pe călugării care adună bani şi averi, numai milostenia îi poate izbăvi de osânda lui Dumnezeu. În legătură cu aceasta, să vă spun o istorioară adevărată din Prologul din luna octombrie.
Era un egumen vestit la o mănăstire cu mulţi călugări. Acesta, la început, era foarte milostiv şi iubitor de săraci. Pe toţi care băteau la poarta mănăstirii îi primea, îi ospăta, vorbea cu ei şi le dădea cele de nevoie. Mai târziu, a devenit iubitor de cinste omenească şi a părăsit milostenia şi pe săraci. Se împrietenise cu oameni bogaţi, cu dregători şi boieri, cărora zilnic le dădea ospeţe. Iată că odată a venit la poarta mănăstirii un bătrân sărac şi i-a spus portarului: „Părinte, spune-i egumenului că a venit un frate de-al lui de departe, cu multă osteneală, şi doreşte să vorbească cu dânsul“. S-a dus portarul mănăstirii, dar egumenul ospăta şi vorbea cu bogaţii. Când i-a spus, a răspuns cu asprime portarului: „Nu mă supăra acum. Nu mă vezi vorbind cu oamenii? Auzind acel sărac, nu s-a tulburat, ci a stat în aşteptare la poartă până seara. După cinci ceasuri, a venit la egumen un oarecare om bogat şi l-a întâmpinat egumenul la poartă. Atunci i-a spus săracul acela: „Am a-ţi spune un cuvânt, părinte“. Dar egumenul nu l-a băgat în seamă, ci l-a lăsat la poartă şi s-a dus la cină cu bogatul. Apoi iar l-a petrecut până la poartă şi nu a luat în seamă rugămintea săracului aceluia.
Deci, înserându-se, şi văzând el că nu-l primeşte egumenul, s-a apropiat de portar şi i-a spus: „Aşa să-i spui egumenului: A venit Hristos la tine şi nu L-ai primit! Deci, întrucât cauţi cinstea omenească, iată, de acum voi trimite la tine pe cei bogaţi şi puternici din toată ţara aceasta, că lucruri pământeşti doreşti, dar bunătăţile Mele nu le vei vedea!“. În clipa aceea, S-a făcut nevăzut. Era Iisus Hristos în chip de sărac!
Să învăţăm de aici, părinte, ce mare putere are milostenia la săraci pentru mântuirea noastră, că odată cu săracul vine şi Hristos la uşa noastră. Deci, cei care avem câte ceva, să le dăm, ca să nu plece de la noi întristaţi. Iar cei care nu au, să-i mângâie măcar cu un cuvânt şi să se roage pentru ei. Să ne amintim de părintele Vichentie Mălău, mare duhovnic de la Secu şi Agapia. Când venea un sărac la chilia lui şi nu mai avea ce să-i dea, se ducea pe la părinţi sau maici şi le zicea: „Vă rog mult, împrumutaţi-mă cu o sută de lei, că a venit Hristos la mine şi nu am ce să-i dau!“. Aşa făceau părinţii noştri. Aşa să facem şi noi! Săracii sunt mântuirea noastră! (Arhim. Cleopa ILIE, Ne vorbeşte Părintele Cleopa)