Răspunsuri duhovniceşti: Dacă predăm comorile noastre în mâinile lui Dumnezeu, vom avea inima la El
Cum putem înţelege cuvintele Scripturii „Unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră“?
Cred că nu e nevoie de un complicat comentariu în această privinţă, dacă ne gândim că, într-adevăr, ceea ce ne pasionează mai mult aceea atrage şi atenţia noastră.
Comoara presupune, în primul rând, bănuţul. Sunt oameni care nu au altă grijă decât a se îmbogăţi. În vremea în care suntem noi, sunt vreo trei categorii de oameni: săraci, mijlocii şi foarte bogaţi. Cred că adeseori cei foarte bogaţi îşi au inima unde sunt banii - cum să-i adune, să-i pună unul peste altul ca să crească din ce în ce acest venit, această comoară. În timpul rugăciunii, în timpul citirii Sfintei Scripturi, a Filocaliei sau a altor texte sfinte şi binecuvântate, atenţia se împarte între locul comorii şi mijloacele de a o spori şi ceea ce se spune unde citeşte. Adeseori, mintea fuge şi mai mult acolo unde e comoara materială decât acolo unde e comoara spirituală - ceea ce citeşte pentru sufletul şi pentru mântuirea lui. De aceea spune: „Unde este comoară voastră, acolo este şi inima voastră“. Asta cred că o poate recunoaşte fiecare prin propria viaţă. Sfântul Antonie, de pildă, care s-a degajat, s-a desprins total de averea aceasta pământească, după moartea părinţilor săi a împărţit averea la săraci şi, singur, poate şi fără desagă, a plecat în pustie. Avea un cetăţean care îi aducea din când în când nişte pesmeţi şi puţină apă şi de toată cealaltă avere - că era bogată familia părinţilor săi - s-a desprins. Şi atunci nu avea de ce se mai gândi la această avere, la această comoară. Nu mai era. Comoara era împărţită în mâinile săracilor, pentru împărăţia lui Dumnezeu. De aceea, acolo unde era comoara lui, adică la Dumnezeu, pentru că vânduse tot, acolo era şi inima lui. Şi aşa au făcut toţi aceşti sfinţi lepădaţi de avere. (arhim. Ioanichie BĂLAN, Convorbiri duhovniceşti)