Răspunsuri duhovnicești: Lucrarea cea din afară este frunza, iar roada este lucrarea dinlăuntru

Data: 21 Iulie 2008

Ce ne puteţi spune despre portul indecent şi despre bărbaţii care îşi rad barba?

Întrebaţi-le pe cele care se vopsesc şi pe cele care poartă fustă scurtă, dacă le-au văzut vreodată pe Maica Domnului sau pe sfintele mironosiţe cu fusta scurtă. Noi trebuie să urmăm Maicii Domnului. Aţi văzut dintre sfintele martire care sunt pe icoane vreuna cu fusta scurtă? Nu vedeţi că veşmintele sunt până la pământ la toţi sfinţii? Auziţi ce spune Sfântul Apostol Pavel: „Fiţi sfinţi, că sfânt sunt Eu, zice Domnul“.

Ai văzut vreodată pe Hristos, în vreo icoană, bărbierit? Sau pe patriarhi sau pe prooroci i-ai văzut cu briciul în barbă? Dacă, acum, lumea se bărbiereşte, acesta-i obicei luat mai mult de la romani. Dar dacii, strămoşii noştri, nu! Ei purtau uniformă, cu toate că erau păgâni. Şi ruşii purtau bărbi, slavii de altădată.

Şi acestea sunt ceva. Dar noi să privim lucrurile tainice care atacă mintea şi sufletul omului. Creştinului îi stă bine să se cunoască şi din lucrurile din afară. Însă, Domnul nu cere de la noi numai exteriorul. Exteriorul este frunza, iar roada este lucrarea dinlăuntru.

S-a întâlnit odată Avva Alonie cu Avva Agaton: „Avvo, de ce trebuie să ne îngrijim mai tare, de lucrarea cea din afară sau de paza cea dinlăuntru?“ Şi i-a zis: „Lucrarea cea din afară, adică postul, milostenia, portul, barba, fusta, uniforma, vorba sunt frunza. Şi Mântuitorul, în marţea cea mare, a blestemat smochinul acela în care a găsit numai frunze: «De acum, să nu mai facă în tine roadă în veac»“. Era simbolul poporului evreiesc şi al fariseilor, care puneau bază numai pe cele din afară.

Apoi, zice Avva Alonie: „Arătat este că toată osteneala noastră este pentru paza cea dinlăuntru. Pentru credinţa cea dreaptă în Dumnezeu, pentru smerenie, pentru dragoste, pentru înfrânare, pentru dreaptă socoteală şi celelalte fapte bune care sunt roade ale dragostei“. Roada duhului este: dragostea, bunătatea, îndelunga răbdare, înfrânarea poftelor, facerea de bine, blândeţea, credinţa.

Dar, unui pom îi stă bine când are şi frunze şi roade. Atunci este complet. Dacă ai vedea un pom numai cu roade şi nici o frunză, nu te-ai mira unde-i podoaba? Este bine să aibă şi uniforma cea din afară şi roada dinlăuntru, ca să-l vadă pe creştin asemenea unui pom care-i încărcat de roade, dar are şi frunze. (Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 8)