Răspunsuri duhovniceşti: „Nici nu îmi place să mă gândesc că Dumnezeu e pedepsitor“
Cum trebuie să ne pocăim?
Dragă, pocăinţa este în esenţă părăsirea păcatului; celelalte sunt auxiliare când e vorba de pocăinţă. Sfântul Ioan Scărarul vorbeşte într-un capitol în „Scară“ despre plânsul cel fericit, adică plânsul care nimiceşte răutatea, nu plânsul care nimiceşte râsul, de pildă. Eu sunt de părere că Dumnezeu, când ne cheamă la pocăinţă, nu ne aşteaptă ca pe nişte tânguitori, ci ne aşteaptă ca pe nişte oameni care au trecut de întristare părăsind păcatul, iar pocăinţa e întotdeauna, adică de când mi-am dat seama de treaba aceasta, un mijloc de îndepărtare de păcate, care se realizează în prezent cu faţa spre viitor, nu cu faţa spre trecut. Adică nu cu părerea de rău că am făcut un lucru pe care nu-l mai pot face, ci cu gândul că Dumnezeu ne primeşte, ne aşteaptă, ne iubeşte, ne iartă, că e reprezentat în Pilda fiului risipitor ca tată primitor, care nu i-a dat un canon fiului ce s-a întors când a zis: „Tată, am greşit la cer şi înaintea ta“. Părintele iubitor nu a zis: „Spune de 100.000 de ori aşa, că apoi te iert şi te primesc“, ci l-a primit şi fără asta, nici nu l-a lăsat să spună cât a avut el de gând să spună. Nu a ajuns să spună „primeşte-mă ca pe unul din argaţii tăi“ pentru că tatăl l-a primit ca pe fiul său. Tatăl său l-a primit dintr-odată ca pe fiul său care a plecat din casa lui, a alergat înaintea lui…
Inima de tată l-a primit dintr-odată unde îl avea, pentru că atunci când fiul când a plecat din casă, atunci el de fapt nu a plecat din inima tatălui, a plecat numai din casa lui. Şi a ştiut că are un tată cu inimă de tată şi de aceea a zis „mă voi întoarce la tatăl meu“ pentru că a ştiut că din inima tatălui său nu a plecat.
Dacă Dumnezeu ne-a spus pilda aceasta prin Domnul Hristos nu ne-a spus-o informativ, ci ne-a spus-o cu gândul de a avea încredere în Tatăl care ne primeşte, căci Dumnezeu e un tată, nu-i o parodie de tată, ci Tată adevărat, chiar mai tată decât tatăl pământesc. Eu am nişte concepţii în privinţa asta, nu mă găndesc că Dumnezeu gata… stă cu pedeapsa asupra noastră. Nici nu îmi place să mă gândesc că Dumnezeu e pedepsitor. Parcă nu-mi vine să cred aşa ceva.
(Convorbiri duhovniceşti cu părintele Teofil Părăian)