Răspunsuri duhovniceşti: „Ostenelile trupului contează foarte mult pentru dobândirea smereniei“
Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi spun că, atunci când ne rugăm, Duhul Sfânt Se roagă în noi. Cum să înţelegem acest lucru?
În fiecare dintre noi, de la Botez, este împărăţia lui Dumnezeu sălăşluită în inima noastră duhovnicească. În capitolul al treilea de la I Corinteni, Sfântul Apostol Pavel ne întreabă, ca şi cum e un lucru pe care trebuie să îl cunoaştem fiecare foarte bine: „Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?“. Adică Duhul Sfânt este în noi. Nu numai El, ci şi Sfânta Treime, toată împărăţia lui Dumnezeu este în noi. Marea liturghie lăuntrică acolo se săvârşeşte. Liturghia din afară este imitaţia celei dinlăuntru şi a celei dumnezeieşti din ceruri.
O, de-am înţelege noi acest strigăt şi acest impuls, acest îndemn al Duhului Sfânt din noi. Cât ne cheamă, cât ne îndeamnă, cât ne întăreşte! Să ne rugăm şi să ţinem legătura cu Dumnezeul părinţilor noştri! Aşadar, Duhul Sfânt Se roagă în noi, după cum spune Sfântul Apostol Pavel.
Teoretic ştim cât este de folositor să fim smeriţi. Cum să facem să şi simţim acest lucru?
Dacă vrem să fim smeriţi, să ţinem rânduielile creştine. Când va întâlniţi acasă cu Noul Testament, citiţi Predica de pe munte a Mântuitorului, care se află în capitolele V-VII de la Evanghelia după Matei. Acolo este vorba despre smerenie, e vorba despre post, e vorba despre generozitate, dăruire, e vorba despre păzirea în curăţie a trupului, a acestui templu al Duhului Sfânt. Mulţi, începând din tinereţe, îşi pervertesc trupul şi au acest răspuns pentru părinţii sau prietenii lor: „Lasă-mă să-mi trăiesc viaţa“. Ce-i viaţa pentru ei? Petrecere, desfrâu, lux şi necredinţă. Nu au nevoie de Dumnezeu.
Ca să fii smerit, v-am spus ce condiţii ni se cer, dar depinde de fiecare dintre noi să le împlinim. Spune Patericul: „Ostenelile trupului contează foarte mult pentru dobândirea smereniei“. Adică postul, metaniile, asceza aceasta trupească şi sufletească, păzirea ochilor să nu vadă deşertăciunile vieţii, păzirea gurii să nu spună vorbe rele - „Pune, Doamne, pază gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele“, aşa cum se cântă la slujbă de seară. (Ne vorbeşte părintele Sofian)