Răspunsuri duhovniceşti: Rugăciunea este rod al iubirii

Ne puteţi explica ce înseamnă cuvintele Sfântului Isaac Sirul că „rugăciunea este rodul iubirii“?

Da. Mai întâi, rugăciunea este rod al firii, în sensul că omul, prin fire, este religios, şi prin fire are o tendinţă de a se ruga. Facem deosebirea între firesc, suprafiresc şi împotriva firii. Deci patimile doboară firea, sunt împotriva firii; firea e la mijloc între bine şi rău şi este bună - de exemplu, iubirea părinţilor pentru copii este un lucru firesc. Apoi vin lucrurile mai presus de fire, care sunt întemeiate pe porunca lui Dumnezeu şi care ridică firea. Deci, dacă rugăciunea este rod al firii, ea este şi aducătoare de iubire. Aşa spune Sfântul Apostol Pavel în I Cor. 13, unde prezintă iubirea în manifestările ei, şi spune că „dragostea rabdă îndelung, dragostea este plină de bunătate, dragostea nu ştie de pizmă, nu se laudă, nu se trufeşte, nu caută ale sale, nu se poartă cu necuviinţă, nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteală răul, nu se bucură de nedreptate, se bucură de adevăr, toate le îngăduieşte, toate le rabdă.“ Ei, toate modurile acestea prin care se revarsă iubirea sunt nişte moduri care şi alcătuiesc într-un fel iubirea. Încercând să le avem, avem şi deschiderea spre iubire. Atunci sigur că rugăciunea este rodul iubirii, când ai iubire. Rugăciunea este aducătoare de iubire, când încă nu ai iubire. (Duhovnici români în dialog cu tinerii, arhim. Teofil PĂRĂIAN)