Răspunsuri duhovniceşti: Ziua odihnei şi munca

Venim după trei zile consecutive de sărbătoare, mâine mai urmează una - nu mai vorbim de toate celelate sărbători din timpul săptămânii şi de duminici. În aceste zile, numite şi de odihnă, nu trebuie să muncim. De ce?

În timpul Vechiului Testament, Dumnezeu a spus prin vocea proorocului: "Le-am dat şi zilele Mele de odihnă, zice Domnul, ca să fie semn între Mine şi ei, ca să cunoască ei că Eu sunt Domnul, Sfinţitorul lor" (Iez. 20, 12). Ziua Domnului a fost instituită în Eden, când Dumnezeu Însuşi "a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut" (Fc. 2, 3). Datoria muncii a fost dată primilor oameni, încă din grădina Raiului, aceştia fiind nevoiţi "s-o lucreze şi s-o păzească" (Fc. 2, 15). După căderea în păcat, oamenii au fost nevoiţi să muncească pentru a se putea hrăni şi a trăi, pentru a-şi câştiga cele necesare vieţii, şi nu oricum, ci în "sudoarea feţei" (Fc. 3, 19), întrucât pământul avea să rodească spini şi pălămidă.

Porunca a patra din Decalog cere să-ţi "aduci aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru" (Ieş. 20, 8-11). Aceasta este o recunoaştere a zilei a şaptea ca zi a Domnului, în care omul trebuie să înceteze activitatea sa în scopul apropierii sale de Creatorul. Pentru evrei, ziua de odihnă este sâmbăta, de unde şi denumirea de Sabat, zi în care au fost izbăviţi din robia Egiptului.

Dar noi, creştinii, de ce ţinem ziua Domnului duminica?

Pentru că în această zi a înviat Mântuitorul Iisus Hristos, iar mai apoi s-a pogorât Duhul Sfânt. Despre acest lucru mărturisesc Sfinţii Evanghelişti spunând: "Iar în ziua întâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-diminiaţă, fiind încă întuneric şi a văzut piatra răsturnată de pe mormânt" (Ioan 20, 1; Mt. 28, 1-2).

Munca este o datorie creştină, după cum spune Sfântul Apostol Pavel că "dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce" (II Tes. 3, 10). Până la vârsta de 30 de ani, Iisus Hristos a lucrat în atelierul de tâmplărie al bătrânului Iosif, iar unii dintre Apostoli au fost aleşi dintre cei care se îndeletniceau cu pescuitul. Aceasta arată cinstea pe care Hristos a arătat-o faţă de muncă şi faţă de cei care se deprind cu ea. Pe lângă avantajele pur existenţiale, munca oferă omului ajutor în lupta sa pe calea mântuirii. Sfinţii Părinţi vorbesc despre o îmblânzire a trupului dobândită prin efort fizic. Toate gândurile pătimaşe pot fi înlăturate repede, dacă omul se dedică unei ocupaţii folositoare. Biserica creştină cere fiecărui credincios să muncească, exceptând-i pe cei bolnavi, şi canoniseşte lenea ca pe un păcat mare.

Cum trebuie să ne comportăm în zilele de sărbătoare?

Dumnezeu a arătat că munca este modalitatea prin care omul îşi câştigă existenţa pământească în scopul mântuirii. Duminica trebuie petrecută ca o zi a Domnului. Este ziua în care mergem la biserică, participăm la Sfânta Liturghie şi ne unim cu Hristos, împărtăşindu-ne cu Sfintele Taine. Astfel, omul nu trebuie să neglijeze sufletul său căutând sporirea bunurilor materiale, ci viaţa lui trebuie să fie o împletire armonioasă între munca cinstită, trăirea modestă şi dragostea de Dumnezeu. "Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?" (Mc. 8, 36).

Dacă munca este o îndatorire de viaţă, grija pentru mântuirea sufletului este scopul vieţii creştine.