Duminici pascale

Perioada de serbare pascală durează 40 de zile. În tot acest timp, duminicile sunt zilele când avem mai multe teme ce pun accentul pe Învierea lui Hristos şi, mai ales, pe dumnezeirea Sa. În aceste duminici sărbătorim Învierea Domnului, pe martorii Mântuitorului nostru Iisus Hristos înviat, dar și persoanele care, în timpul activităţii mesianice a Domnului, au mărturisit că El este Mesia.

Duminicile din această perioadă poartă titulatura de pascale şi le regăsim sub numele: Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paşti), Duminica a 2-a după Paşti a Sfântului Apostol Toma, Duminica a 3-a după Paşti a Mironosiţelor, Duminica a 4-a după Paşti (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda), Duminica a 5-a după Paşti a Samarinencei şi Duminica a 6-a după Paşti  (Vindecarea orbului din naştere). Ele sunt în interiorul celor 40 de zile pascale, însă nu sunt toate duminicile ce urmează Paştelui, pentru că mai urmează două, regăsite în calendarul bisericesc, numite „după Paşti”. Acestea sunt: Duminica a 7-a după Paşti a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic şi Duminica a 8-a după Paşti a Cincizecimii sau Rusaliilor, când sărbătorim Pogorârea Sfântului Duh.

Toate aceste duminici au în centru pe martorii Învierii Domnului şi evenimentele petrecute în timpul activităţii mesianice a Mântuitorului Iisus Hristos din perioada sărbătorii iudaice a Cincizecimii: „Astfel prăznuim pe Toma şi pe Mironosiţe, spre dovedirea Învierii lui Hristos din morţi; iar celelalte, petrecute până la Înălţare, le prăznuim fiindcă au fost săvârşite în chip deosebit în timpul prăznuirii de către iudei a Cincizecimii” (Sinaxarul din Penticostar la Duminica a 4-a după Paşti).

Duminica Învierii (Sfintele Paşti) este prima dintre aceste duminici. „În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos” (Sinaxar). Este cea mai importantă sărbătoare a creştinilor. Această duminică pascală deschide perioada Penticostarului, timpul liturgic ce cuprinde praznicul Învierii lui Hristos, la care se adaugă Înăl­ţarea Domnului şi Pogorârea Sfântului Duh.

În a doua duminică după Paşti facem pomenirea „arătării Domnului înviat către Sfântul Apostol Toma”. În Duminica Învierii, Apostolul Toma nu este de faţă când Mântuitorul Iisus Hristos Se arată ucenicilor după Înviere. Aflând de această arătare a Domnului după Învierea Sa, Apostolul Toma manifestă neîncredere şi afirmă: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25). Dovada Învierii cu trupul a Domnului Iisus Hristos o trăieşte plenar Sfântul Apostol Toma, la opt zile după Înviere. Toţi cei care se îndoiesc de Învierea lui Hristos, în această Duminică a doua după Paşti, constată prin mâna lui Toma că Domnul Iisus Hristos a înviat cu adevărat şi mărturisesc alături de el: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28). Şi, astfel, îşi arată credinţa că „Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu” şi, crezând, au „viaţă în numele Lui” (Ioan 20, 31).

A treia duminică după Paşti este închinată primilor martori ai Învierii lui Hristos, şi anume Sfintele Femei Mironosiţe. Din toate relatările biblice din Sfintele Evanghelii aflăm că ele sunt primele persoane care constată Învierea Domnului şi, astfel, sunt primii oameni care-L văd pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos după Învierea Sa. Ele sunt un exemplu de devotament, curaj, dragoste şi credinţă în urmarea lui Hristos pentru toţi creştinii şi sunt cinstite în această duminică ca mărturisitoare ale Învierii Domnului.

A patra duminică după Paşti ne pune înainte vindecarea slăbănogului de către Domnul nostru Iisus Hristos. „În această zi, Duminica a 4-a după Paşti, facem pomenirea slăbănogului şi prăznuim minunea vindecării lui făcută de Domnul... Vindecarea slăbănogului se prăznuieşte acum fiindcă şi ea s-a petrecut în vremea Cincizecimii iudeilor, ca şi a orbului şi ca şi întâmplarea cu samarineanca” (Sinaxar).

Mântuitorul vine la Ierusalim, în timpul activităţii Sale mesianice, ca să participe la sărbătoarea iudaică a Cincizecimii. Aici, la scăldătoarea cu cinci pridvoare numită Vitezda, lângă Poarta Oilor, Domnul nostru Iisus Hristos îl vindecă pe slăbănogul care de 38 de ani era bolnav. Cel vindecat de Mântuitorul la Vitezda se numea Iaron, după cum ne spune Sinaxarul, şi de la el învăţăm răbdarea în aşteptarea Omului care să ne ajute să ne vindecăm de suferinţele noastre sufleteşti şi trupeşti. Acest Om este Domnul nostru Iisus Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, Care prin Jertfa şi Învierea Lui ne-a adus mântuirea.

Hristos săvârşeşte pentru neamul omenesc în chip profetic, mai înainte de Jertfa şi Învierea Sa, această faptă cu slăbănogul Iaron, care era „ca un mort neîngropat” şi este mântuit de suferinţa lui de „Doctorul sufletelor şi al trupurilor”, Iisus, Domnul Vieţii. Tot aşa cum l-a vindecat pe slăbănogul Iaron, aşteptăm şi noi ca Mântuitorul să ne izbăvească „sufletele slăbănogite de păcate” şi să ne ridice din suferinţele noastre trupeşti. Hristos Domnul este „Izvorul tămăduirilor”, care-i vindecă pe cei bolnavi şi ne-a mântuit din blestemul lui Adam.

Duminica a 5-a după Paşti este numită a Samarinencei şi ne oferă, prin pericopa evanghelică de la Ioan, un exemplu de dialog care duce la mântuire. Din Evanghelia după Ioan aflăm că Mântuitorul nostru Iisus Hristos vine în cetatea Sihar din Samaria şi se opreşte la fântâna lui Iacov, unde are un dialog cu o femeie care venise să ia apă.

Sinaxarul ne spune că Domnul Iisus Hristos a ajuns în Sihar la al şaselea ceas din zi, adică la ora 12:00, şi, obosit fiind de drum, S-a oprit să Se odihnească; şi, în timp ce ucenicii se duseseră să cumpere mâncare, o femeie oarecare din cetate a venit ca să scoată apă. Cu această femeie samarineancă intră Mântuitorul într-un dialog cu totul ieşit din comun şi acestei femei îi descoperă că El este Mesia.

Prin dialogul pe care-l poartă cu această femeie, Mântuitorul arată că a venit să mântuiască pe toţi oamenii din toate neamurile, nu doar pe iudei. Dialogul cu Hristos Domnul îi schimbă viaţa femeii samarinence şi ea devine o vestitoare a cuvântului Mântuitorului. Această vestire îi determină pe samarineni să vină la Mântuitorul şi să-L roage să rămână la ei.

Despre modul în care femeia samarineancă şi-a asumat urmarea lui Hristos, Sinaxarul ne spune că, mai târziu, ea a fost numită „de Hristos Fotini” şi „împreună cu cei şapte copii ai săi s-au încununat cu cununa muceniciei în vremea lui Nero împăratul...”. Ea a mărturisit cu preţul vieţii credinţa în Hristos, fiind o martiră a Creştinismului.

Duminica a 6-a după Paști este dedicată vindecării orbului din naştere şi ne oferă posibilitatea să medităm la importanța vederii trupești pentru viața noastră, dar mai ales a vederii sufletești, în perspectiva vieții veșnice a Luminii celei de taină. Numele acestei duminici este dat de pericopa evanghelică care se citeşte la Sfânta Liturghie şi în care ni se prezintă vindecarea unui orb din naştere de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Din finalul acestei Evanghelii aflăm că Mântuitorul Se descoperă în faţa acestui om vindecat de orbire ca Fiul lui Dumnezeu, iar el mărturiseşte credinţa lui în Hristos, rostind cuvintele „Cred, Doamne!”. Această mărturisire de credinţă a orbului din Evanghelia acestei duminici pascale este un exemplu de exprimare simplă şi directă a credinţei noastre în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

În a şaptea duminică după Paști îi cinstim pe Sfinții Părinți care au participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325. Acest sinod a fost convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare pentru a rezolva disputele din Biserică apărute din cauza ereziei preotului Arie din Alexandria. Cei 318 Părinţi prezenţi la acest prim Sinod Ecumenic au condamnat erezia lui Arie şi au formulat învăţătura de credinţă ortodoxă legată de cea de-a doua Persoană a Preasfintei Treimi, Dumnezeu-Fiul, Domnul nostru Iisus Hristos.

În a opta duminică după Paşti sărbătorim Pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli în Ierusalim, în timpul sărbătorii iudaice a Cinci­zecimii, care a avut loc la 50 de zile după Învierea Domnului nostru Iisus Hristos şi la 10 zile de la Înălţarea Sa la cer.