Raze de speranţă

În urmă cu un deceniu, soacra mea a fost internată la Institutul de Cardiologie Iaşi, din cauza unor creşteri ale tensiunii arteriale. Cu acel prilej, am însoţit-o la laboratorul spitalului pentru recoltarea de analize. După ce i-a fost măsurată glucoza din sânge (care a ieşit uşor crescută), doctorul mi-a propus şi mie să-mi măsor glicemia. Nu m-am opus, deşi mă simţeam perfect sănătos. Spre mirarea tuturor, valoarea glicemiei a ieşit cu mult mai mare decât a soacrei mele şi aşa am aflat că sufăr de diabet de tip 2 (pentru lămurirea cititorului: diabetul de tip 1 se tratează cu insulină injectabilă, iar diabetul de tip 2 cu pastile). Ca urmare a acestei „descoperiri“, am început un tratament antidiabetic cu un medicament numit metformină. Ulterior, am aflat că, în afară de mine, mai erau încă 120 milioane de oameni în lume, care luau zilnic acest medicament. 

 

La origine metformina provine din galegină, o moleculă conţinută în planta galega oficinalis, utilizată încă din Evul Mediu pentru tratamentul unor simptome ale diabetului (sete intensă, urinare frecventă etc.). Prezentă în farmacii  încă din anii 1950, metformina se găseşte sub numeroase denumiri comerciale, fiind un antidiabetic eficace, cu puţine efecte adverse. Eficacitatea sa a fost verificată prin zeci de studii, efectuate la pacienţi, cât şi prin trecerea cu succes a probei aspre a timpului.

 

Totul părea pe un făgaş normal, până în anul 2005, când un biolog scoţian împreună cu un doctor epidemiolog au prezentat date statistice din care reieşea că diabeticii trataţi cu metformină au prezentat cu 25% mai puţine cancere decât cei care utilizau alte tratamente. De atunci, aceste rezultate au fost confirmate de mai mult de 20 de studii clinice efectuate pe cancerele de prostată, de sân, de pancreas şi de colon. Un studiu efectuat în Taiwan a demonstrat că diabeticii care au luat metformină mai mult de trei ani au prezentat cu 36% mai puţine tumori faţă de cei care au luat alte tratamente. Un studiu sud-coreean a mers mai departe şi a utilizat metformina la pacienţi deja trataţi pentru cancer. S-a observat că recidivele sunt cu 50% mai reduse faţă de pacienţii care nu primiseră acest medicament.

 

Evident, asemenea rezultate au stârnit dorinţa cercetătorilor de a-i descifra mecanismele de producere. Deşi acestea nu se cunosc în totalitate, s-a reuşit să se demonstreze un efect la nivelul genei LKB1/ AMPK, unde metformina inhibă o cascadă de reacţii care determină proliferarea tumorală. Cercetări efectuate de o echipă canadiană pe şoareci a demonstrat şi un efect protector asupra ADN-ului expus la factori cancerigeni.

 

Alte cercetări, efectuate de către francezi, au arătat că producţia de energie a celulei este încetinită sub influenţa metforminei, ceea ce aduce organismul în starea de restricţie calorică (tip de dietă despre care se cunoaşte că măreşte speranţa de viaţă). În acest tip de dietă este inhibată sinteza de glucoză la nivelul ficatului, dar şi sinteza de colesterol şi acizi graşi. 

 

La nivelul creierului, metformina reduce rezistenţa la insulină, prezentă la diabetici (rezistenţă care se observă şi la pacienţii cu maladia Alzheimer). Mai mult, în anul 2010, o cercetătoare berlineză a demonstrat că metformina are şi efectul de a împiedeca acumularea de proteine „toxice“ în neuroni, fenomen care constituie unul dintre simptomele sus-amintitei maladii. 

 

Între timp, la Universitatea din Toronto, studii efectuate pe şoarece au arătat că metformina favorizează creşterea neuronală şi capacitatea de învăţare.

 

Toate aceste descoperiri au determinat un val de studii clinice la pacienţi nediabetici, studii ale căror rezultate sunt aşteptate cu nerăbdare peste câţiva ani. 

 

Până atunci, producătorii de medicamente se pregătesc febril pentru a lansa, pe scară largă, un produs vechi, în haine noi.