Realitatea ultimă şi Dumnezeu

Pentru mulţi dintre cei care cred în posibilitatea înfiripării unui dialog serios între două mari religii universale, aşa cum sunt creştinismul şi budismul, aceasta din urmă, prin faptul că este cu totul atipică în comparaţie cu celelalte religii, reprezintă un fel de simbol al spaimei pe care o provoacă "alteritatea", aşa cum se exprimă David Tracy (D. Tracy, Dialogue with the Other. The Inter-Religious Dialogue, Löwen/Grand Rapids, Mich. 1990, p. 99 sq.). Este foarte adevărat, conceptele budiste despre Realitatea ultimă ca "vid", "vacuum", "gol" (shunyata) vin într-o totală contradicţie cu realitatea Creator-creatură, atât de prezentă în tradiţia iudeo-creştină.

În viziunea lui Masao Abe, un ilustru reprezentant al Şcolii de la Kyoto (Japonia), Realitatea ultimă, Absolutul, în budism, nu este nici existenţa ca Fiinţă, nici Dumnezeu, ci Shunyata (M. Abe, "Kenotic God and Dynamic Sunyata", în J.B. Cobb/Ch. Ives (eds.), The Emptying God. A Budhist-Jewish-Christian Conversation, Maryknoll, New York, 1991, p. 27). Pentru a putea reda semnificaţia religioasă a acestei noţiuni, au fost folosiţi şi alţi termeni decât acela de "vid", "vacuum", aşa cum ar fi "nimic", "non-substanţialitate", "relativitate" şi "inepuizabil" (cf. F.J. Streng, art. "Shunya and Shunyata", în: EncRel (E) 14, p. 153). Shunyata nu poate fi obiectivată în vreun fel nici cu ajutorul raţiunii, nici cu voinţa, ea nu poate fi cuprinsă şi delimitată prin intermediul unor simple noţiuni care nu sunt altceva decât produse ale unui limbaj uman limitat şi limitativ. Tocmai de aceea, Shunyata nu poate fi identificată cu ceea ce înţelegem noi în mod obişnuit prin "ceva" (vezi M. Abe, "Budhist-Christian Dialogue: Its Significance and Future Task", în: idem, Budhism and Interfaith Dialogue, Houndmills, 1995, pp. 127-150). Şi dacă Shunyata nu este "ceva" din ceea ce există, înseamnă că nu se identifică cu nimic din ceea ce este substanţializat. Şi totuşi, atunci când expresia shunyata e tradusă prin substantivul "vid", este evidentă o substanţializare care delimitează Vidul prin determinări clare de ceea ce nu este vid, gol. Masao Abe subliniază însă, dimpotrivă, că Shunyata nu numai că nu este o anume existenţă sau Dumnezeu, ci nu este nici vid în contrast cu existenţa a "ceva" sau cu plinătatea. De unde se poate uşor observa, pe de o parte, că Abe susţine cu tărie că Vidul n-ar fi "ceva", iar pe de altă parte, neagă faptul că acelaşi Vid ar putea fi determinat prin delimitarea de acel "ceva". În consecinţă, Vidul nu deşertează orice altceva, ci se deşertează şi pe sine însuşi, fiind vorba nu de o stare statică a Vidului, ci de o mişcare dinamică a deşertării (cf. M. Abe, "A Rejoinder", în: J.B. Cobb/Ch. Ives, op. cit., p.182; idem, "The Impact of Dialogue with Christianity on My Self Understanding as a Budhist", în: idem, Budhism and Interfaith Dialogue, p. 54). Prin deşertarea de sine, Shunyata anulează contrastul cu plinătatea şi restabileşte unitatea dintre vid şi plinătate (vezi M. Abe ""Leuchtende Finsternis" Zum Verständnis von " letzter Wirklichkeit" în Buddhismus und Christentum", în: H. Häring/ K. J. Kuschel (Hrsg.), Hans Küng: Neue Horizonte des Glaubens und Denkens. Ein Arbeitsbuch, München/ Zürich, 1993, pp. 634-643). Pe de altă parte, exprimată formal ca o deşertare a Vidului, Shunyata înseamnă o negare a negaţiei (M. Abe, "Double Negation as an Essential for Attaining the Ultimate Reality: Comparing Tillich and Budhism", în: idem, Budhism and Interfaith Dialogue, p. 108 sq.), Prima negaţie nu înseamnă negaţia câtorva anumite afirmaţii, ci negaţia afirmaţiei în general. E vorba de negaţia oricărei determinări, distincţii, obiectivări şi substanţe. Această negaţie implică negarea eu-lui, a sinelui ca subiect al distincţiei. El este cel care deosebeşte obiectele de obiecte, obiectele sale de sine ca subiect şi pe sine de celelalte subiecte (cf. M. Abe, "Zen is Not a Philosophy, but...", în: idem, Zen and Western Thought, Houndmills, 1995, p. 5). Din moment ce dubla negaţie, deci Shunyata, afirmă atât distincţia, cât şi similaritatea, înseamnă că adevărata realitate este aşa cum este, ci nu cum afirm sau spun eu. De aceea, afirmaţia "totul este vid" este interpretată în sensul că "totul este exact aşa cum este". În acest context, ca şi savantul american de origine japoneză Daisetz Teitaro Suzuki, Masao Abe foloseşte expresia mahayanistă tathata, "ceea ce este aşa cum este" (cf. M. Abe, "Emptiness is Suchness", în: idem, Zen and Western Thought, p. 223). Atunci când îşi propun să-L raporteze pe Dumnezeu la ceea ce budiştii numesc "Vidul" absolut, unii reprezentanţi ai Şcolii de la Kyoto evidenţiază critic anumite trăsături dualiste în înţelegerea semnificaţiei lui Dumnezeu, pe de o parte, iar pe de altă parte, evaluează absolut pozitiv ideea de chenoză. În principiu, Masao Abe admite că semnificaţia lui Dumnezeu depăşeşte orice dualitate în genul subiect-obiect, transcendent-imanent, existenţă - non-existenţă. Ca întrupare a lui Dumnezeu, Iisus Hristos poate fi numit un simbol al faptului că inclusiv "transcendenţa religioasă este transcendentă", în sensul că, în Hristos, imanentul şi Transcedentul ar deveni identice (cf. M. Abe, "God, Emptiness and the True Self", în: F. Franck (ed.), The Budha Eye. An Anthology of the Kyoto School, New York, 1982, p. 67). Cu toate acestea, chiar dacă, în principiu, învăţătura creştină despre Dumnezeu transcende realitatea, ea nu se detaşează completamente de elementele dualiste. De pildă, atunci când Paul Tillich îl desemnează pe Dumnezeu ca o existenţă de sine, rămâne, de fapt, consecvent tradiţiei metafizicii occidentale care conferă prioritate existenţei în faţa non-existenţei (cf. P. Tillich, Systematische Theologie, Bd. I, Berlin, 1987, pp. 273-280). Nu acelaşi lucru îl întâlnim în metafizica budistă, unde, deşi Absolutul, Shunyata, poate fi definit, într-adevăr, ca Nimic-ul absolut (jap. Mu), totuşi aceasta nu înseamnă o prioritate a non-existenţei asupra existenţei, fiindcă Nimic-ul absolut (Shunyata) reprezintă nu doar negaţia existenţei, ci şi a non-existenţei (cf. M. Abe, "Non-Being and Mu- the Metaphyisical Nature of Negativity in the East and West", în: idem, Zen and Western Thought, Honolulu, 1989, p. 128).