Reguli alimentare în tratamentul diabetului şi obezităţii

În urmă cu 20 de ani, îşi făcea apariția primul medicament de tipul GLP-1, exenatida, ca tratament pentru pacienții cu diabet zaharat de tip II. Circa 10 ani mai târziu, Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite ale Americii aproba primul GLP-1 pentru pacienții cu obezitate, liraglutida, sub denumirea comercială de Saxenda, urmând apoi aprobarea altor medicamente, care şi-au dovedit eficienţa pentru multe persoane care nu reușesc să slăbească prin dietă și mișcare. Aceste medicamente reglează senzația de sațietate, însă rămâne în continuare esențială atenția la alimentație și la nivelul de activitate fizică.

Aceste medicamente, care acționează ca agoniști ai hormonului GLP-1 (glucagon-like peptide 1), sunt prescrise de medicii diabetologi, endocrinologi și de medicii de nutriție și boli metabolice, fiind rezervate pacienților cu diabet zaharat de tip II și celor cu obezitate, dar și pacienților supraponderali cu boală cardiacă. Ca orice medicament, însă, și agoniștii hormonului GLP-1 pot avea efecte adverse. Cele mai frecvente constau în senzație de amețeală, vomă, dureri de stomac. În cazuri rare, pot apărea paralizia stomacului, pancreatită și obstrucție intestinală.

Hormonul GLP-1 este produs în mod natural de către anumite celule din intestinul subțire și intestinul gros, când detectează prezența alimentelor. De asemenea, unii neuroni din sistemul nervos central, mai precis de la nivelul trunchiului cerebral, produc și GLP-1, cu rol în reglarea apetitului și a sațietății. GLP-1 produs de celulele intestinale stimulează producerea și eliberarea insulinei de către pancreas, contribuind astfel la reglarea glicemiei. În același timp, GLP-1 încetinește pasajul gastric al alimentelor, inducând sațietate, în special după consumul de alimente bogate în proteine. Astfel, medicamentele completează efectele hormonului natural, principalele mecanisme de acțiune ale acestora vizând, așadar, inducerea senzației de sațietate și preluarea din sânge de către celule a nutrienților în vederea utilizării lor ca surse de energie.

Evitarea carenţelor de vitamine şi minerale

Având în vedere că medicamentele reglează senzația de sațietate, efectul lor în ce privește slăbitul este, în mod evident, unul indirect, ele scăzând, de fapt, aportul caloric. Este, așadar, în continuare esențială atenția la alimentație și la nivelul de activitate fizică, având în vedere că cei mai mari consumatori de energie sunt mușchii scheletici, adică aceia care asigură mișcarea. Pacienții care nu dezvoltă, concomitent cu administrarea medicamentului, un stil de viață sănătos, cu obiceiuri alimentare sănătoase și activitate fizică optimă, tind ca, odată cu încetarea tratamentului, să recupereze kilogramele pierdute și să piardă în cea mai mare parte nivelul de îmbunătățire a sănătății cardiovasculare.

Un alt motiv important pentru care nu trebuie ignorată dieta în timpul tratamentului cu GLP-1 ține de riscul de malnutriție. Având în vedere efectul de scădere a apetitului, dar și posibilele efecte adverse, precum senzația de greață, poate fi dificil pentru pacienți să obțină din mâncare toți nutrienții necesari, în special proteine, vitamine, minerale și antioxidanți. Astfel de carențe pot duce la pierderea masei musculare, mai ales dacă pacienții rămân la stilul de viață sedentar, ceea ce, în timp, va face tot mai dificilă scăderea în greutate, putând totodată crește rezistența celulelor la insulină.

Un studiu publicat la începutul acestui an, care a revizuit alte șase studii anterioare, a concluzionat că principalele carențe alimentare, după 12 luni de tratament, erau de vitamina D, fier, calciu, vitamina B1 și vitamina B12.

Înțelegem astfel că este esențială comunicarea cu medicul specialist pe toată durata tratamentului, pentru ca acesta să fie la curent cu posibilele efecte adverse ale tratamentului, dar și pentru realizarea unui program alimentar adecvat și a unui plan de activitate fizică pentru menținerea masei musculare.

Recomandările legate de creșterea consumului de alimente proteice trebuie bine explicate, deoarece pacienții tind să consume cantități mari de carne și produse ultraprocesate din carne. Deși carnea este, într-adevăr, o sursă bogată de proteine, este important ca pacienții să cunoască faptul că semipreparatele din carne și carnea roșie pot crește semnificativ riscurile de boli renale. De aceea, pacienții care urmează un tratament cu GLP-1 trebuie învățați să alterneze sursele animale slabe de proteine (pui, pește) cu cele vegetale (tofu, linte, năut, fasole), limitând cât de mult posibil consumul de carne roșie (vită, porc, miel) și evitând consumul de produse ultraprocesate din carne (salam, cârnați, parizer etc.).

Surse de fier şi calciu

Fierul este un microelement cu un rol deosebit în organism, intrând în structura hemoglobinei și a mioglobinei, cele două molecule capabile să lege oxigenul atmosferic. Hemoglobina asigură transportul oxigenului prin sânge de la plămâni la inimă și apoi în tot corpul. Mioglobina este molecula din fibrele musculare care preia oxigenul din sânge. Când fibrele musculare sunt active în timpul mișcării, mioglobina eliberează oxigenul pentru ca acesta să fie utilizat în reacțiile aerobe de obținere a energiei din glucoză și din acizii grași. Nivelurile de fier din organism sunt evaluate prin măsurarea mai multor markeri: feritina (nivelul de fier din depozitele corpului, reprezentate de ficat, splină, mușchii scheletici și măduva osoasă), sideremia sau fierul seric (cantitatea de fier din sânge la momentul recoltării), transferina și capacitatea acesteia de legare a fierului (proteina din sânge care transportă fierul).

Surse alimentare valoroase de fier sunt scoicile, peștele, carnea de curcan, fasolea, lintea, năutul, mazărea, tofu, semințele de dovleac, quinoa, spanacul, broccoli, ciocolata neagră. Este știut că legumele conțin și așa-numiți antinutrienți, care pot inhiba absorbția fierului, însă asocierea acestora cu alimente bogate în vitamina C (suc de lămâie, fructe, ardei gras) crește biodisponibilitatea acestuia.

Calciul îndeplinește, de asemenea, funcții importante, fiind cel mai abundent mineral din organism, 99% din depozitele de calciu asigurând structura și rezistența oaselor și a dinților. Restul de 1% este implicat în funcții precum contracția musculară, inclusiv a mușchiului cardiac, eliberarea neurotransmițătorilor, coagularea sângelui, secreția unor hormoni, inclusiv a unor hormoni implicați în digestie. Nivelul de calciu din organism este strict controlat, prin acțiunea a trei compuși: vitamina D, care stimulează absorbția intestinală a calciului din alimente, calcitonina produsă de tiroidă, care inhibă absorbția intestinală a calciului, stimulează preluarea acestuia din sânge de către țesutul osos și, în caz de exces, stimulează excreția renală a acestuia, și parathormonul produs de paratiroide, care conlucrează cu vitamina D la stimularea absorbției intestinale, dar totodată determină eliberarea calciului din oase și inhibă excreția renală a acestuia. Surse foarte bune de calciu sunt produsele lactate, tofu coagulat cu săruri de calciu, sardinele conservate, semințele de chia și de susan, tahini, kale.