Religie, religie politică, ideologie

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a readus în atenție problema mixajelor teologico-politice, a acelor situații în care religia devine pretext/justificare pentru atingerea unor ținte politice. În acest context, noțiunea de „religie politică” este tot mai des folosită. Trebuie însă mare atenție, să definim clar ce înțelegem prin acest termen, deoarece el poate dăuna conceptului însuși de „religie”.

Jean-Jacques Rousseau, unul din promotorii ideii „contractului social”, introduce noțiunea de „religie civilă”. Opiniile filosofului francez reflectă o lume în care existența unui Dumnezeu confesional, exclusivist, care să domine societatea, nu mai era acceptată, dar nici viziunea riguros seculară nu era încă asimilată. Ideea de Dumnezeu, chiar sub forma deistă, era văzută drept ceva necesar societății și statului. Trăsăturile religiei civile trasate de Rousseau erau următoarele: ideea de divinitate, acceptarea ideii de viață de dincolo, răsplătirea virtuților și pedepsirea viciilor, interzicerea intoleranței religioase. Toate aceste elemente s-au păstrat în sistemul socio-politic american, fapt care l-a determinat pe sociologul Robert Bellah să folosească pe larg termenul de „religie civilă” când se referea la realitățile americane.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Antoine Destutt de Tracy introducea noțiunea de „ideologie”, concepută de el ca o filosofie liberală care trebuia să apere libertatea individuală, proprietatea privată, piața liberă și să definească limitele constituționale ale puterii de stat. În foarte scurtă vreme, „ideologia” va fi opusă „religiei”, ca viziune despre lumea rațională, științifică, liberală, devenind noul termen menit să numească, generic, viziunile noastre politico-social-economice. Când nu era alungată în spațiul privat, religia era considerată irațio­nală, neștiințifică și reacționară, fiind asociată „vechiului regim”. Chiar și ideea deistă se stinge, iar „ideologia” devine o concepție în esență atee/indiferentă religios.

Utilizarea noțiunii de „ideologie” a devenit tot mai dificilă odată cu apariția doctrinelor extremiste (fascismul, comunismul) la începutul secolului XX, deoarece acestea se aflau în completă opoziție cu înțelesul primar al noțiunii, așa cum a introdus-o De Tracy. De aceea, un Eric Voegelin a simțit ­nevoia să introducă un nou concept, cel de „religie politică”, pentru a defini astfel de extremisme, însă el construiește acest termen pornind de la înțe­legerea „rea” a religiei din veacul al XIX-lea, de viziune asupra lumii iraționale, totalitare, tinzând să cotropească libertatea individuală.

Prin urmare, atunci când vehiculăm conceptul de „religie politică” acceptăm implicit ideea că „religia” nu are vreo legătură cu rațio­nalitatea, nu respectă libertatea individuală etc. Mult mai corect este să folosim, pur și simplu, noțiunea de „ideologii extremiste” și să acceptăm faptul că ideologiile pot fi și astfel: iraționale, extremiste, totalitare.

Astăzi, tot mai mulți consideră compromisă noțiunea de „ideologie”, care s-a dovedit a fi departe de ideea de concepție despre viață și societate adevărată, științifică, așa cum se dorea inițial. Ideologia este, pur și simplu, o „viziune despre lume”, cu aspecte raționale și iraționale, cu aspecte bune și mai puțin bune, care însă nu poate pretinde că are o valoare de adevăr superioară viziunii pe care o propune religia. De aceea, dintr-o anumită perspectivă, termenii de „religie” și „ideologie” pot fi practic echivalați, fapt care nu este un lucru neapărat rău atunci când vine vorba de a răspunde cuiva care consideră că religia „otrăvește totul” și trebuie eliminată din societate. Dacă sub impactul credințelor religioase s-au petrecut lucruri rele pentru omenire, ideologiile moderne au generat la rândul lor catastrofe, iar dacă acestea au făcut lucruri bune, în egală măsură religiile au contribuit la pacea și înțelegerea dintre oameni.

Pe de altă parte, sunt autori precum P. Hatsopoulos care cred că „religia” nu trebuie redusă la „ideologie”, dată fiind dimensiunea ei transcendentă. Oricât de secularizată ar fi societatea, faptul că religia, în esență, stabilește contactul omenirii cu divinitatea, trebuie luat mereu în seamă. Pe de altă parte, ideea că religia ar trebui menținută strict în spațiul privat își pierde din forță. Vrem sau nu, trebuie acceptat faptul că religia Influențează comportamentul uman și de aici societatea. J. Fox și S. Sandler au subliniat care ar fi aceste „lucrări” ale religiei în societate: „Influențează modul în care oamenii găsesc și acționează; reprezintă un aspect esențial al identității; este o sursă de legitimare, inclusiv în domeniul politic; este asociată cu instituții care pot influența procesele politice și sociale”.

Însă o situație este atunci când, din perspectiva principiilor religioase, se fac reflecții pe marginea politi­cului, de exemplu, și o altă situație este când politicul dorește să instrumentalizeze religiosul în propriul folos. Aici, spun majoritatea autorilor, rezidă pericolul deturnării caracterului transcendent al religiei și ducerea ei într-un simplu „-ism”.

Având în vedere toate aceste aspecte, trebuie să avem mare atenție atunci când avem de-a face cu o „teologie politică” („teopolitică”) sau discutăm de o ideologie care-și însușește teme și elemente de limbaj religios, cum sunt tot mai multe situații în ultima vreme.

În ultimul caz, dacă vorbim strict de Ortodoxie, pentru a se face necesarele distincții, s-au introdus noțiuni precum „ortodoxism” sau „Ortodoxie politică”. Fiecare are avantajele și dezavantajele sale, fiecare a fost folosit greșit sau în mod abuziv, aducând atingere Ortodoxiei ca religie. Un exemplu este traducerea recentă a unei cărți semnate de Cyril Hovorun, în care „Ortodoxia” și „Ortodoxia politică” apar extrem de amestecate pentru un ochi neantrenat. În limba engleză, Hovorun a folosit termenul de „political orthodoxies”, pe care l-a definit ca „unortodoxies”. În limba română am putea echivala în felul următor: „pseudoortodoxisme politice”. Deși lung, ar fi un termen care ar de­semna mai precis utilizarea vicioasă a unor elemente din tradiția ortodoxă în scopuri politice, delimitând acest fenomen de manifestările ­Bisericii lui Hristos cel Veșnic.