Reprezentări ale Crucii în arta bisericească românească

Ioan Popa este un pictor bisericesc român. Face parte din școala de pictură de la noi care numără oameni importanți din această breaslă, Alexandru Nicolau, Daniel Codrescu, Mihai Coman și alții, o generație ajunsă la maturitatea profesiei, deşi nu toți sunt freschiști, ci pictori de icoane pe lemn, alții lucrează în mozaic. Pe toți animându-i acuratețea lucrărilor și adeziunea fără rabat la tradiția bizantină. În interviul pe care ni l-a acordat, Ioan Popa ne vorbeşte despre reprezentarea Crucii, precum şi a temelor asociate ei, în iconografia românească.

Domnule Ioan Popa, cum este reprezentată crucea în iconografia ortodoxă românească şi cum apare ea pictată în bisericile noastre?

În demersurile noastre iconografice suntem chemați să avem multiple abordări legate de reprezentările diverse ale Crucii, având deseori de pictat o mare varietate de forme și tipologii, atât pentru biserici, cât și pentru credincioși.

Crucile pictate de pe coronamentul iconostaselor le regăsim cel mai frecvent în arta liturgică, deși catapetesmele mai vechi nu aveau incluse aceste cruci mari. În formula clasică exista templonul ce conținea icoanele împă­rătești și un rând de praznice, însă după secolele XVI-XVII, regis­trele iconostaselor s-au supradimensionat. Tema crucifi­cării Mântuitorului o dezvoltă crucile bogat decorate cu sculptură pe care le regăsim în partea supe­rioară a iconostasului, însoțite și de molenii (cele două piese care flanchează crucea, pe una fiind reprezentată Maica Domnului, îndurerată, iar pe cealaltă Sfântul Evanghelist Ioan). Mai întâlnim și crucile puse în vârful prapurilor, de producție vernaculară, populară, purtate ca un steag în procesiuni.

De asemenea, în nișele din zidurile vechilor biserici, din altare, proscomidiare sau pronaosuri sunt pictate în frescă cruci ce prezintă o stilizare aparte, prin simplitatea şi grafismul lor expresiv. Sunt în general introduse de pictori în decorul mural pentru a rezolva anumite spații atipice în care nu își găsesc loc repre­zentări de sfinți sau scene. În cele mai multe cazuri sunt însoţite de semnele pătimirilor - sulița, trestia, cuiele, coroana de spini, vasul cu oțet și Golgota cu craniul lui Adam - sau de inițialele unor cuvinte din limba greacă veche.

În spatele mesei Altarului, vedem în fiecare biserică cruci mari de lemn, fixate într-un postament de lemn, pictate de multe ori și pe verso cu scena Pogorârii la iad sau cu Botezul Domnului, și care sunt scoase la procesiunea din Vinerea Mare în mijlocul bisericii pentru închinat. O sursă de inspirație, pe lângă cele păstrate la Sfântul Munte și în unele muzee, sunt și crucifixurile Occidentului creștin, din Duecento-ul italian (secolul al XII-lea), monu­mentale, de factură bizantină.

Astfel de cruci de dimensiuni mai mari, pictate pe lemn, piatră sau direct pe zid, le regăsim şi în interiorul unor troițe zidite la răscruci de drumuri sau în curtea bisericilor, ca semn de evlavie și considerație față de dragostea și jertfa Domnului pentru noi.

O altă categorie sunt crucile de binecuvântare, care deseori sunt inspirate și din cele ţă­răneşti, mai ales în ceea ce priveşte forma decorativă, tra­forată a lemnului, cu elemente vegetale stilizate, pictura fiind preluată după modele de şcoală bizantină, cele populare fiind pictate mai naiv, dar deloc inexpresive. Crucile de bine­cuvântare vechi se remarcă prin bogăţie şi ritm, stilizare, armonie și un aparat decorativ care surprinde mereu.

„În învierea Domnului continuă e prezentă puterea biruitoare de moarte a Crucii”

Icoanele în frescă sau mozaic reprezentând Răstignirea sunt pictate, de regulă, în naos, pe parcursul registrului cu ciclul păti­mirilor Domnului. Însă în bise­ricile medievale din Moldova, în una dintre absidele laterale, în special dinspre nord, unde de obicei apare pictată scena Învierii, găsim scena Răstignirii, iar în absida opusă este re­pre­zentată Pogorârea Duhului Sfânt sau alt praznic important. Dacă hramul este legat de jertfă, de pătimire sau este cu specific funerar, sau dacă patronii bisericii sunt Sfinţii Constantin şi Elena, atunci este foarte potrivită această abordare. Ca și în cazul capelelor mortuare, unde găsim mai adecvată și sugestivă această asociere moarte-înviere decât reprezen­tarea Naşterii (o ală­turare pe care am pictat-o recent la capela mortuară din Otopenii de Jos). În acest caz, paralela este încărcată de semnificaţii teologice profunde, întrucât există o strânsă legătură între Sfânta Cruce şi Învierea Domnului. Cum spune Părintele Dumitru Stă­niloae (în „Crucea în teologia şi cultul Bisericii ortodoxe”), în moartea Mântuitorului „se cu­prinde virtual învierea Lui şi în învierea Lui continuă să fie prezentă puterea biruitoare de moarte a Crucii. Nu s-a ajuns la înviere fără cruce”.

Un detaliu deosebit din scena Răstignirii pe care îl preluăm astăzi din tradiția vechii iconografii îl reprezintă acele mici personaje care sunt plasate sub brațele crucii, un înger care urnește o femeie care ţine un potir îndreptat spre coasta lui Hristos de unde curg sânge şi apă, iar un alt înger care împinge o femeie în afara scenei cumva - personaje alegorice ce poartă coroane și care reprezintă Biserica ce se naște în momentul în care Mântuitorul Îşi dă viaţa pe Cruce și sinagoga ce este înde­părtată și îşi încheie misiunea sa.

Totodată, şi în scena „Hristos pus în mormânt”, scenă pictată în proscomidiarul Altarului, alături de mormânt este şi crucea prezentă.

O prefigurare a Crucii și a Răstignirii Domnului, foarte frumoasă şi sugestivă, este a şarpelui de aramă ridicat de Moise în pustiul Sinaiului spre izbă­virea celor înveninați, scenă pictată în catoliconul Mănăstirii Hurezi, cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, şi unde programul iconografic cu­prinde scene speciale dedicate des­coperirii Sfintei Cruci la Ierusalim și Înălţării acesteia în mijlocul poporului credincios, prin săvâr­șirea a nenumărate minuni.

„Iisus Hristos - viţa-de-vie” şi icoana dedicată Duminicii Sfintei Cruci

Există o temă iconografică realizată cu preponde­rență în lumea satului transilvănean, cunoscută sub numele de „Iisus Hristos - viţa-de-vie”. În fiecare icoană, pe sticlă în special, în care este reprezentată această temă, apare şi Crucea, reflectând reactualizarea, în chip nesângeros, în cadrul Sfintei Liturghii, a jertfei lui Hristos. Având în vedere că, inspirat de această reprezentare, ai realizat o icoană inedită dedicată Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ne poţi spune câteva cuvinte despre cum te-a inspirat?

În cadrul unui simpozion susţinut la Palatul Cotroceni, în 2016, am elaborat o compoziţie consider curajoasă la acea vreme, inspirată din această icoană euharistică. „Iisus Hristos, Viţa euharistică şi martirică - Sfinţii Martiri Brâncoveni, mlădiţele Mântuitorului” este o scenă ce pleacă de la o frescă pictată în absida Paraclisului „Sfinţii Apostoli” de la Mănăstirea Hurezi (pictată la 1700), reprezentare preluată prima dată în Ţările Române dintr-o miniatură tipărită în Slujebnicul Mitropolitului Stefan al Ungrovlahiei (realizat imediat după jumătatea secolului al XVII-lea). La această schemă compoziţională am adăugat busturile Sfinţilor Brâncoveni, simbolizând faptul că jertfa martirică a lor se altoieşte pe jertfa euharistică a Mântuitorului.

O altă temă iconică, prăznuirea Duminicii a treia din Postul Mare, a Sfintei Cruci, ne pune în față Evanghelia care se citeşte - „Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri” (Marcu, 9, 26). Are o prezență rarisimă în iconografie, însă mi-a fost rânduit să o pictez în iconostasul de la Aiud ca icoană de hram, precum şi în biserica mare a Mănăstirii Nicula în ilustrarea Triodului, desfășurat pe tot cuprinsul unui registru din pronaos. Înţelesul duhovnicesc care se desprinde şi din icoana dedicată acestei duminici este că, dacă nu ne vom răstigni patimile şi pornirile spre păcat - aşa cum au făcut drepţii, care şi-au asumat crucea pentru a învia împreună cu Hristos -, înseamnă că ne vom ruşina de Hristos şi nu vom avea parte de învierea pe care ne-a dăruit-o prin jertfa Sa.

Pe teritoriul țării noastre s-a remarcat o extraordinară diversitate de cruci şi de troiţe, fie de lemn, fie de piatră - diferite modele, forme, asociate cu o varietate de simboluri şi motive (cum este pomul vieţii, rozeta, viţa-de-vie, funia, motivul soarelui etc.), mai ales în cazul celor de lemn. Ţăranul român se însoţea şi înconjura de însemnul crucii, arătându-i o cinstire deosebită. Horia Bernea spunea: „Iubiţi ţăranul român, care este purtătorul crucii!”. Ea este pentru ţăranul român ca o pecete peste lume. Pentru tine, ca pictor iconar născut într-un spaţiu rural de poveste al Apusenilor, au constituit şi acestea un izvor de inspiraţie în pictura ta sau pot fi o sursă de inspiraţie pentru iconari?

Poate fi o influenţă în crucile decorative pe care le reprezint mult - la intrări, pe boltirile arcelor sau ale cupoletelor, în zonele de uşi, de treceri, pe lăţimea zidurilor sau pe supra­fața grosimii deschizăturilor feres­trelor și a ușilor. Pentru ţă­ranul român nu numai că au un rol apotropaic, de protejare a spaţiului său - ceea ce se reflectă în prezenţa lor numeroasă şi variată la răscruci, la hotare, la fântâni etc. -, dar un detaliu care iese în evidenţă este că, în gene­ral, crucile ţărăneşti sunt cruci ale Învierii, în care Mântuitorul apare mai rar reprezentat răs­tignit, și atunci sub forma unor stilizări aproape expresioniste.

Crucile de tip Hrismon, caracterizate prin stilizarea şi gravarea literelor X şi P (monograma lui Hristos), Alfa şi Omega, sunt o altă tipologie decorativă folosită. Ele apar din primele secole, încă din catacombe, iar acest model l-am folosit mult în ceea ce pictez. Apare în multiple variațiuni, pe sarcofagele creștine, panourile de piatră ale iconostaselor, capiteluri sau vase liturgice, e asociată ­uneori cu peştele, ancora, cununa din frunze de laur sau măslin.

Un alt tip de cruce pe care o înfățișez este crucea împăratului Iustinian, din aur, cu brațele ­evazate și decorată cu perle și pietre semiprețioase. Folosim mult în decorul pereților pictați aceste cruci glorioase, care se pictează din perioada paleo­creştină, la început în mozaic şi în miniaturi, apoi transpuse în pictură. În miniatura occidentală regăsim multe cruci decorate cu antrelacuri (împletituri) pe care le preluăm și noi într-o manieră mai simplificată.

Bizanțul ne conservă și modele de cruci glorioase ce au în mijloc mâna Tatălui binecuvântând.

Din lumea troițelor satului românesc avem numeroase elemente ornamentale pe care merită să le preluăm (simboluri solare, precum rozeta, crestată deseori în mijloc, cruci încadrate în cercuri, motive precum discul, roata, vârtelniţa, care apar deseori și pe obiectele casnice sau de mobilier etc.). Aceste motive şi simboluri care înfrumuseţează troiţele şi crucile ţărăneşti transmit mai degrabă nădejdea, bucuria, învierea, biruinţa asupra morţii, legătura cu veşnicia. La ţăranul român crucea apare, în mod pregnant, asociată cu Învierea.

Mântuitorul pe cruce apare ca o imagine a îmbrățișării de către Dumnezeu a întregii lumi

Prin ce se distinge scena Răstignirii în iconografia ortodoxă față de aceeași scenă în pictura catolică?

În iconografia ortodoxă, Mântuitorul pe cruce apare ca o ima­gine a îmbrățișării de către Dumnezeu a întregii lumi, pe care o eliberează din lanțurile păcatului și ale morții și o ridică spre ­Înviere. De aceea, în Ortodoxie, Crucea este încărcată de sem­ni­ficația Învierii, tocmai ca expresie a iubirii lui Dumnezeu către noi. În icoanele bizantine ale Răstignirii, trupul lui Iisus este înfățișat nestricat.

În catolicism, accentul cade pe suferinţă și moartea Mântuitorului, pe ideea de datorie pe care Hristos a trebuit să o plătească pentru a ne răscumpăra. Au exis­tat perioade de după Renaștere în care ne-am lăsat deschiși la multe influenţe artistice occidentale, deviind de la Tradiţie, prin reprezentări realiste, sentimentaliste, de factură doloristă, și pierzând astfel semnificații pline de înțeles teologic și de învățătura Bisericii. Regăsim astfel multe reprezentări realiste cu Hristos răstignit și la noi, în arealul românesc, ca de altfel și în celelalte țări ortodoxe sau Muntele Athos.

Tot legat de Răstignire și de momente premergătoare jertfei Fiului Omului, în Biserica Catolică s-a dezvoltat și ciclul de scene pictate sau sculptate cu cele 12 opriri, o parcurgere a drumului Crucii, iconografiei ortodoxe nefiindu-i specifice astfel de reprezentări.

În iconografia bizantină, Mântuitorul apare liniştit pe cruce, este în pace cu noi, e deja Împărat, are o demnitate, nu e un om terminat, de nerecuperat, cum apare deseori în tabloul religios catolic. Răstignirea Lui dă nădejde, în reprezentarea Crucificării simțim dragostea Lui pentru noi.

La icoanele și frescele pictate la Arca Noetică cu scenele Răstignirii, am pornit de la niște modele în care Hristos apare cu ochii deschiși, modele care se redactează încă din perioada creștinismului timpuriu. Hristos este înfăţişat îmbrăcat într-o tunică roșie. Aceste modele sunt foarte vechi, iar unii dintre noi le-am preluat în iconografia noastră, deşi încă fac obiectul cercetărilor şi al dezbaterilor în rândul unor teologi avizaţi dacă reflectă corect sau nu dogmatic firea umană și dumnezeiască a lui Hristos mort pe cruce și înviat în slavă alături de Tatăl.

Crucea glorioasă, printre primele forme de cruci ilustrate în icoane

Ce reprezentări ale crucii sau ale scenei Răstignirii în spaţiul ortodox ți-au atras cel mai mult atenția şi de ce?

Îmi atrag mult atenţia în ultima vreme reprezentările copte şi etiopiene, în general repertoriul iconografic mai vechi din Orientul creştin, datorită diversităţii elementelor decorative şi stilizărilor expresive.

În Georgia, iarăși, specific acestui spaţiu este numărul foarte mare de cruci ale biruinţei, de mari dimensiuni, decorate cu pietre preţioase şi perle. Este singura provincie bizantină de periferie unde, în cupola turlei, în locul Pantocratorului, apare Crucea în slavă, ținută de câte patru îngeri zburând.

În primele secole creştine, Hristos nu apare reprezentat pe cruce, crucea glorioasă fiind printre primele forme de cruci ilustrate în icoane. Având deseori chipul Mântuitorului în mijloc, aceasta este o cruce specifică creştinismului timpuriu. Apare şi în multe bazilici vechi din Italia, precum Bazilica Sfântului Apolinarie din Classe de la Ravenna (sfințită în 9 mai 549) și în principalele bazilici din Roma lui Constantin cel Mare. În compunerea acestor cruci slăvite mai apar și cele patru vietăţi din viziunea lui Ezechiel sau cele patru Evanghelii.

O altă reprezentare interesantă este mozaicul înfăţişând Pomul Vieţii din Bazilica San Clemente din Roma, secolele XII-XIII, unde, încadrat între ramuri, apare reprezentat Hristos pe cruce.