Revelația permanentă

„Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” Adevărul dogmatic al Șederii Mântuitorului Iisus Hristos Cel mort, Înviat și Înălțat la ceruri, de-a dreapta Tatălui, este o Revelație dumnezeiască continuă, conform descoperirii din sinedriu, din ziua morții preaslăvite a Sfântului Arhidiacon Ștefan, ucis cu pietre, și Articolului VII din Simbolul de credință niceo-constantinopolitan: „Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui”.

De la Înălțarea la cer a Domnului și până la Parusia Domnului, toate descoperirile Revelației dumnezeiești din a doua parte a Noului Testament; toate momentele din istoria Bisericii lui Hristos; toate evenimentele din istoria lumii sau a uma­nității și toate întâmplările din viața fiecărui om s-au desfă­șu­rat, se desfășoară și se vor desfă­șura sub spectrul Șederii Mântuitorului Iisus Hristos de-a dreapta Tatălui, precum: alegerea lui Matia, Cincizecimea sau Pogorârea Duhului Sfânt, alegerea celor șapte diaconi, predica și mărturisirea Sfântului Ștefan, propovăduirea Sfântului Arhidiacon Filip și botezul famenului etiopian, vindecarea lui Enea din Lida și învierea Tabitei din Iope, convertirea Sfântului Apostol Pavel de pe drumul Damascului, a suta­șului Corneliu din Cezareea, a temnicerului din Filipi, de mai târziu; propovăduirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Sinodul Apostolic din Ierusalim, călătoriile misionare ale Sfântului Apostol Pavel și scrierea Epistolelor sale, macedoneanul din vis, predica din Areopag, învierea lui Eutih, întemnițarea din Ierusalim și Cezareea, călătoria pe mare spre Roma și naufragiul din Insula Malta; redactarea Epistolelor Sobor­nicești și Revelația Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan din Insula Patmos.

Hristos, Cel ce șade de-a dreapta Tatălui, ca Dumnezeu adevărat și Om adevărat, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, a primit, a binecuvântat și a încununat misiunea, propovăduirea și mucenicia Sfinților și dumnezeieștilor Apostoli și a Sfinților buni biruitori Mucenici, hirotonia, lucrarea și teologia Sfinților Mari Dascăli ai lumii și Ierarhi, nevoințele și lacrimile Cuvioșilor, mărturisirea Mărturisitorilor, purtarea crucii credincioșilor, viața, mântuirea și sfințirea tuturor celor care cred în El. Sub lumina Șederii Mântui­torului Iisus Hristos de-a dreapta Tatălui, împreună cu Duhul Sfânt, s-au biruit persecuțiile, s-au risipit ereziile, s-au alcătuit marile scrieri de teologie ortodoxă ale Sfinților Părinți ai Bisericii, s-au ținut Sinoadele ecumenice, s-a răspândit creștinismul în toată lumea, s-a întărit Biserica pretutindeni, s-au primit jertfele martirilor, s-a descoperit Sfânta Cruce pe cer Sfântului Împărat Constantin, a fost dat Edictul de la Mediolanum.

Purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi războiul omului

Sub privirea dumnezeiască a Mântuitorului Iisus Hristos Cel ce șade de-a dreapta Tatălui, au avut loc în istorie războaie, cuceriri și înfrângeri, invazii migratoare și năvăliri barbare, cuceriri musulmane și războaie mondiale, revoluții antihristice și tulburări între popoare și neamuri. Sub privirea dumnezeiască a Mântuitorului Iisus Hristos Cel ce șade de-a dreapta Tatălui și din îngă­duința Lui s-au trasat în istorie, s-au modificat și s-au des­fiin­țat granițe și hotare, drepte și nedrepte, între țări și popoare; sub privirea Lui s-au întâmplat catastrofe și naufragii, cutremure de pământ și limbi de foc ale vulcanilor, înrobiri și eliberări, foamete și ciumă, războaie și tratate de pace. Sub privirea Lui s-au născut miliarde de oameni și au murit tot atâtea miliarde; unii s-au mântuit și se mântuiesc prin credința creștină în El; alții s-au osândit și se osândesc prin necre­dință. Cei mântuiți sunt în Împă­răția cerurilor, cei osândiți sunt în chinurile iadului; cei care încă trăim pe pământ, ne purtăm crucea prin războiul nevăzut, prin furtunile vieții și viforul ispitelor.

Sub privirea dumnezeiască a Celui ce șade de-a dreapta Tatălui și cu binecuvântarea Lui, s-au săvârșit și se săvârșesc Liturghii; s-au ridicat și s-au sfințit biserici, mănăstiri și catedrale, s-au săvâr­șit hirotonii și sfințiri, botezuri și înmormântări, spovedanii și împărtășiri, cununii și Sfinte Masluri pentru bolnavi. Sub privirea dumnezeiască a Celui ce șade de-a dreapta Tatălui se seamănă grâu în țarina Bisericii și a lumii și tot din îngăduința Lui se seamănă și răsar neghine, în aceeași țarină; înfloresc și rodesc pomi roditori și se usucă smochini neroditori; mieii îl urmează pe Mielul lui Dumnezeu și Păstorul oilor; caprele îl urmeză pe „țapul pentru Azazel” (Levitic 16, 8-10). Sub privirea dumnezeiască a Celui ce șade pe tron de-a dreapta Tatălui și din rânduiala Lui, ne naștem și adormim în Domnul; cei mai mulți se cunună și cei puțini se tund în monahism; se petrec accidente și trecem prin operații; arareori plângem de bucurie și mai adeseori de durere, jale și întristare; ne rugăm Lui sau, de cele mai multe ori, uităm de El; ne închinăm Lui sau Îl întristăm pe El, prin păcatele noastre; sporim în cunoașterea Lui sau Îi întoarcem spatele, Celui ce niciodată nu-și întoarce Fața din­spre noi. El este Simon de la Cirena pentru toți purtătorii crucii Sale. O, de-am auzi fiecare dumne­zeieștile-I cuvinte: „Astăzi vei fi cu mine în rai!” (Luca 23, 43).

Veacurile izvorăsc din veşnicia lui Dumnezeu

Șezând neîncetat în ceruri de-a dreapta Tatălui, împreună cu Duhul Sfânt, Fiul lui Dumnezeu este „Stânca veacurilor” (Isaia 26, 4) și „Împăratul veacurilor” (I Timotei 1, 17), dar și „Ziditorul veș­niciilor”, după cuvintele Sfântului Ioan Casian (Convorbiri duhov­nicești IX, 24); de aceea râul sau fluviul timpului, izvorând din tronul veșniciei lui Dumnezeu, curge prin albia vremurilor, neîncetat înaintea Lui. Toate veacurile izvorăsc și curg din veșnicia Lui, desfășurându-se înaintea Lui și înfățișându-se, în cele din urmă, la Judecata Lui. În fiecare veac Dumnezeu, „Stânca veacurilor”, întrupează alte rațiuni ale timpului. El pășește pe deasupra veacurilor, precum pe deasupra valurilor Mării Galileii. El este „Împărat al veacurilor” ca Domn și Stăpân al timpului. Fiind „Împărat al veacurilor”, Dumnezeu este și „Stânca veacurilor”, adică reazemul timpurilor și punctul fix sau nemișcător, căutat de Arhimede. Dumnezeu este „Stânca ­veacurilor” în sensul că toate veacurile se sprijină pe El și întru El, iar vremurile potrivnice Lui și Bisericii Sale se sparg întotdeauna ca niște valuri, izbindu-se de El - „Stânca veacurilor”. Dumnezeu este „Stânca veacurilor” și în sensul că spre El curg și numai către El se îndreaptă toate existențele și făpturile create, cerești și pămân­tești. Dumnezeu este „Stânca veacurilor” pentru ca orice existență creată, înger sau om, să-și poată zidi și întemeia, prin libertatea deplină a voinței, ajutată de harul dumnezeiesc, pentru veșnicie, „casa pe stâncă” (Matei 7, 24-25), pe stânca Împărăției Lui și nu pe nisipul arzător al împărăției iadului. Dumnezeu este stânca veacurilor stră­moșilor, stânca veacurilor Patriarhilor, stânca veacurilor Prorocilor, regilor și tuturor drepților Vechiului Testament. Dumnezeu este stânca veacului apostolic și postapostolic, stânca veacurilor patristice, postpatristice și neopatristice. Dumnezeu este stânca veacului în care trăim și ale tuturor celor care și câte vor mai fi, „până la sfârșitul veacurilor” (Matei 28, 20). „Împăratul veacurilor” și „Stânca veacurilor” este Același cu „Împăratul cerurilor” (I Timotei 6, 15) sau „Împăratul împăraților și Domnul domnilor” (Apocalipsă 17, 14; 19, 16).

Dumnezeu este Împăratul veacului prezent

Dumnezeu este Împăratul tuturor veacurilor, atât al celor care au fost, cât și al celui care este și se scurge printre „degetele” lui Dumnezeu, pe ceasul cadranului lui Ahaz (Isaia 38, 8), precum și al celor următoare, viitoare și eshatologice. Dumnezeu este și Împăratul zbuciumatului nostru veac prezent, în care trăim, ne mișcăm și suntem (cf. Faptele Apostolilor 17, 28). Precum a fost „Împăratul veacurilor” Sfinților Patriarhi, Proroci și Apostoli din Sfânta și dumnezeiasca Scriptură, și al veacurilor luminoase și frământate ale Sfinților Părinți ai Bisericii, Dumnezeu este și va fi, în cele din urmă, și Împăratul veacului ultim, apocaliptic. Ca Împărat al tuturor veacurilor, trecute, prezente și viitoare, Dumnezeu este și Cârmuitorul acestora prin Providența Sa, dar și Judecătorul lor la Înfrico­șătoarea Judecată de Apoi; întrucât Duhul lui Dumnezeu se poartă pe deasupra apelor tuturor veacurilor, limpezindu-le, prin apele râului vieții (cf. Facere 1, 2; Apocalipsă 22, 1); pentru că Dumnezeu Duhul Sfânt Mângâietorul este juvenescens, adică izvor de veșnică tinerețe, după cuvintele Sfântului Irineu de Lyon (cf. Jean-Claude Larchet, Athosul și duhovnicii pe care i-am cunoscut, Sofia 2023, p. 245).

Prin Sfinții fiecărei vremi, veacurile își aruncă cununile lor de aur înaintea tronului dumnezeiesc al Împăratului lor, precum cei douăzeci și patru de bătrâni din Apocalipsă (4, 10), slăvindu-L în vecii vecilor!

De aceea Biserica lui Hristos cântă: „Împăratul cerurilor, pentru iubirea de oameni, pe pământ S-a arătat și cu oamenii a petrecut; că din Fecioară curată trup luând și dintr-însa ieșind prin înomenire, un Fiu este, îndoit în fire, dar nu în fețe. Pentru aceasta, propovăduindu-L pe Acesta Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit, cu adevărat mărturisim pe Hristos, Dumnezeul nostru, pe care roagă-L, Maică nenuntită, să ne miluiască ­sufletele noastre” (Dogmatica glasului al VIII-lea).