Roma și scoțianul
O persoană care abordează viața dintr-o perspectivă cu totul optimistă nu este întotdeauna înțeleasă de cei din jurul său. Ea este considerată ca fiind „fără limite”. Cu alte cuvinte, ea nu acceptă limitele normale ale vieții, cum o fac ceilalți oameni. Nu vrea să accepte „acceptabilul” doar pentru că a fost deja acceptat. Răspunsul său la condițiile sale de autolimitare ar fi: „De ce?” în loc de „E în regulă!” Această persoană se lovește de propria sa limită în viață. Nu dispune de haruri inepuizabile care să-i asigure succesul neștirbit. Dar dispune de o hotărâre de fier care îi dictează să meargă până în pânzele albe înainte de a accepta înfrângerea.
Ea seamănă cu o albină. În conformitate cu legile aerodinamicii, demonstrate cu ajutorul testelor făcute în tunelul aerodinamic, albina nu ar trebui să poată zbura. Datorită mărimii, greutății și formei corpului ei, corelate cu suprafața aripilor, zborul este imposibil din punct de vedere științific. Dar albina, necunoscând deloc teoria științifică, zboară mereu și face miere în fiecare zi.
Povestea de astăzi vine din lumea reală și relatează istoria unui scoțian plecat la lucru în Germania. Persoana era un muncitor extrem de harnic, pretinzând același lucru și de la bulgarii veniți și ei în țara lui Otto von Bismarck să câștige bani mai mulți și care se aflau în subordinea britanicului. Aceștia obișnuiau să-l tachineze: „Scoțianule, tu nu știi că nici Roma nu a fost construită într-o singură zi?” „Ba da, le răspundea el, știu asta. Dar n-am fost eu șeful acelei lucrări.”