România turistică

Se apropie sfârşitul unui nou sezon estival. De data asta, se pare că litoralul românesc nu a mai suferit de gelozia unei concurenţe „neloaiale“ din partea litoralului vecin, bulgăresc, care în ultimii ani ne-a cam suflat în ceafă, cu lăcomie, preţuri de damping, atrăgând nemilos turistul român. În sfârşit, românii nu s-au mai înghesuit la vecinii noştrii, umplându-le punga, ci au populat resemnaţi propriile plaje, energizând cât de cât bietul litoral valah. Trăiască criza! Nu mai avem bani să ajungem nici măcar până la vecini. De ani buni, România se căzneşte să îşi creeze un brand de ţară. Un simbol reprezentativ, ceva care să ne distingă de ceilalţi, să exprime identitatea noastră. Spre exemplu, Franţa are multe asemenea brand-uri. Imediat cum te gândeşti la eleganţă, la parfumuri, la femei frumoase, mintea ţi se duce spontan către Franţa. Dacă spui disciplină, corectitudine, maşini fiabile, spui automat Germania. Dacă spui muzică, exuberanţă, muzee, pizza, paste, spui Italia. Dacă spui vodkă, categoric spui Rusia. Nouă ce ne este specific? Ce ne individualizează? Ezităm. Nu ne este foarte clar ce fel de individualitate ne animă. Aş spune că avem destule: avem munte, deşi Carpaţii noştrii nu sunt semeţi ca Alpii, totuşi au peisaje pitoreşti cu păduri şi poieni de poveste, croite parcă după aşezarea noastră sufletească. Avem şi mare. Pe vremuri, litoralul nostru atrăgea mai ales polonezi, ruşi sau est-germani etc. Avem şi deltă, una dintre cele mai frumoase din Europa. Degeaba. Dacă ai reuşit să ajungi până la Sulina, sunt mari şanse să te pierzi prin stufărişul sălbatic din zonă, în căutarea vreunui hotel sau a vreunei peluze. Rare sunt şi ambarcaţiunile cu ştaif care te pot transporta prin această hieratică aşezare naturală. Avem în nordul ţării celebrele mănăstiri bucovinene, unice în lume datorită picturilor exterioare. Deşi nu au impozanţa unor catedrale gotice, au ceva din duioşia locului. Nu sunt mari, dar sunt primitoare. Cine, însă, îmbătat de frumuseţea locului, se încumetă să ajungă până la ele, va avea parte de adevărate aventuri rutiere. Străzi înguste, şerpuite, pline de gropi, transformă opţiunea vizitării acestei zone într-un ideal greu de atins. Mai avem zona Prahovei, Maramureşul, Parângul sau Făgăraşul, Sighişoara şi Castelul Bran. Dar nu noi am ştiut să le facem celebre, ci alţii, cum e cazul scriitorului irlandez Bram Stoker, care îşi situează la Bran personajul Dracula. Mai multă publicitate, şi gratuită, se pare că ne face moştenitorul coroanei Britanice, prinţul Charles, care dă frecvent Caraibele pe dealurile şi livezile noastre. Clima blândă, litoralul Mării Negre, Munţii Carpaţi, Delta Dunării, frumoasele monumente istorice, tradiţiile populare ar trebui să reprezinte atracţii turistice puternice pentru oricine. Ce ne lipseşte? De ce ne ocolesc turiştii? Ceea ce predomina în străinătate, legat de noi, sunt imaginile negative: hoţi, aurolaci, violatori, cerşetori, orfelinate etc. Asta ar face şi pe cei mai entuziaşti iubitori ai acestei ţări să-şi schimbe opţiunea de vacanţă. La toate astea se mai adaugă şi faptul că nu avem o infrastructură rutieră bine pusă la punct, nu avem aeroporturi (în marile oraşe de provincie) care să facă legătura direct cu marile capitale ale lumii, iar preţurile sunt foarte mari în raport cu calitatea serviciilor. Alternativele de petrecere a timpului liber nu sunt nici ele bine puse în valoare. Pentru un turist venit la malul mării, e important nu doar cât de curată e plaja, ci şi care este calitatea serviciilor sau ce poate vizita prin zonă etc. Toate acestea ţin de politicile guvernamentale şi de modalitatea de a gândi o strategie coerentă, pe termen lung, de promovare a principalelor obiective turistice autohtone. Ei sunt cei care trebuie să gândească o imagine a ţării, un brand, însă, după părerea mea, dacă totul se rezumă doar la ce fac guvernanţii noştri, atunci nu am rezolvat nimic. Cred că fiecare dintre noi trebuie să pună umărul la crearea unei imagini pozitive a ţării, pe baza căreia se poate grefa un brand. O imagine care nu corespunde realităţii riscă să facă mai mult rău, decât bine. De aceea, cred că, mai presus de orice, e important să învăţăm să fim civilizaţi, să învăţăm să nu mai aruncăm hârtia pe jos, mizând că nu ne vede nimeni, ci la coş. Să nu lăsăm, atunci când facem un grătar la pădure, un munte de gunoaie după noi. Să nu dăm muzica la maximum. Să învăţăm să fim politicoşi. Vechea butadă cu ospitalitatea românească nu prea mai e valabilă de ceva vreme. Ospitalitatea ţine şi de gradul de civilizaţie. Nu poţi primi în orice condiţii un musafir, un turist. Nu-i poţi oferi surpriza de a suporta grave derapaje de civilitate. Oamenii merg în concediu ca să se relaxeze, nu ca să aibă parte de aventuri. Turistul obişnuit nu e un aventurier. Or, atmosfera generală ţine de fiecare dintre noi. E important să cultivăm, cu o anumită onestitate, ceea ce ştim să facem noi. Dacă nu ştim să facem decât mămăligă, atunci să cultivăm până la rafinament ceea ce ştim să facem noi, fiindcă asta ne individualizează. Nu are nici un rost să ne prefacem că suntem altfel, că nu ţine. Dacă vom prezenta ca fiind al nostru ceea ce nu ne aparţine, nu vom reuşi decât să dăm impresia că suntem nişte impostori. Trebuie să renunţăm la astfel de atitudini şi patentări. Prin atitudinea fiecăruia dintre noi, indirect, însă mult mai solid şi profund, se construieşte un brand de ţară. Dacă există câteva calităţi, atunci brandul este doar o chestiune birocratică relativ uşor de surmontat. Dacă pendulezi indecis şi anemic într-o criză de identitate, atunci problema se află undeva mai jos, la un nivel vernacular.