Să ne amintim de Patriarhul Iustin
Anul acesta se împlinesc 33 de ani de când Patriarhul Iustin Moisescu, al patrulea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, a trecut în Țara de peste veac. Profesor de înaltă ținută, strălucit traducător, remarcabil cercetător, a lăsat posterității o moștenire culturală importantă. Deși a păstorit mai puțin de un deceniu, în timpul represiunii comuniste, împlinirile Bisericii Ortodoxe în acea vreme nu au fost puține.
A binevoit Dumnezeu ca Patriarhul Iustin să se nască în mioriticul sat Cândești din fostul județ Muscel, ca fiu al unui învățător care s-a jertfit în Războiul pentru întregirea țării, astfel încât viitorul ierarh a rămas orfan de tată la o vârstă fragedă.
După un an absolvit la Liceul „Dinicu Golescu”, s-a transferat la Seminarul Teologic înființat de Patriarhul Miron Cristea din Câmpulung Muscel, apoi ca student la Facultatea de Teologie din București, cu rezultate excepționale.
Văzând aceasta, Patriarhul Miron, pe la mijlocul anilor ’30 ai secolului trecut, l-a trimis pe tânărul Iustin Moisescu să-și continue studiile în Atena Eladei. Acolo, în 1937, la vârsta de 27 de ani, Iustin Moisescu obținea titlul de doctor în teologie cu o teză, redactată în limba greacă, despre Evagrie din Pont, care avea să rămână un punct de referință bibliografică.
Ca formație, Iustin Moisescu a fost un teolog de studiu concentrat și un profesor exigent având ca specialitate Noul Testament. În anul 1946 a dat la iveală o altă lucrare importantă, Activitatea Sfântului Apostol Pavel la Atena, iar peste un deceniu Ierarhia bisericească în epoca apostolică. Va traduce din limba greacă Simbolica lui Hristu Andruțos. Acestei bibliografii referențiale i s-au adăugat numeroase studii și articole care deja s-au întrupat în „Integrala Iustin”, drept urmare a faptului că Iustin Moisescu a fost un intelectual sclipitor și plin de acrivie, cum puțini se mai întâlnesc azi.
Scos de comuniști din învățământ
După ce și-a obținut doctoratul la Atena, Iustin Moisescu a zăbovit o vreme la Universitatea din Strasbourg, apoi a fost profesor la Varșovia. Revenit în țară, a predat la universitățile din Iași, Suceava și în cele din urmă la Institutul Teologic din București - adică la fosta Facultate de Teologie, pe care, în 1948, regimul comunist o desprinsese din Universitate. La începutul anilor ’50 ai secolului trecut, distinsul profesor universitar a fost înlăturat din învățământul teologic.
În anul 1956, după trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Nicolae Bălan, profesorul Iustin Moisescu intră în monahism și este ales Mitropolit al Ardealului. Nu va păstori în Sibiu decât 10 luni pentru că după trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Sebastian Rusan, Iustin Moisescu a urcat pe tronul de Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei.
Va rămâne în această demnitate vlădicească timp de 20 de ani. Perioada era una cât se poate de grea pentru Biserică. Regimul comunist ateu se afla în plină ofensivă, iar funestul Decret 410 din 28 octombrie 1959 avea să decimeze mănăstirile: din aproape 10.000 de călugări și călugărițe, după aplicarea decretului cu urmări tragice pentru monahismul nostru, nu mai rămâneau în chinovii decât un număr foarte mic de monahi și monahii. Am fost martorul ocular al acelui dezastru duhovnicesc, văzând călugării și călugărițele care au luat drumul pribegiei într-o jale greu de descris.
Îndată ce urgia prigonirii s-a atenuat cât de cât, mai ales după amnistia deținuților politici din anul 1964, Mitropolitul Iustin a început să restaureze mănăstirile și să reintegreze o serie de călugări în viața monahală. A fost vremea în care părintele Cleopa, care trăise ascuns în Carpații Moldovei, a revenit la Mănăstirea Sihăstria și același lucru s-a întâmplat și cu alți duhovnici. Dar și vremea în care Mitropolitul Iustin, provenit dintr-un profesor universitar, își dezvăluie marile calități de gospodar, arhitect și chivernisitor, calități care au surprins pe mulți.
Un profesor virtuoz în administrația chiriarhală
Odată instalat în tronul vlădicesc de la Iași, Mitropolitul Iustin Moisescu, cunoscător neîntrecut de greacă și neogreacă, credea că va avea răgazul să dea o versiune proprie Noului Testament. Asprimea vremurilor, cerințele de zi cu zi ale marii arhiepiscopii și mitropolii, precum și activitatea bisericească pe plan extern, peste două decenii, nu i-au îngăduit totuși să ducă la bun sfârșit dorința proiectului propus.
În schimb însă, a reușit să reînființeze și să restaureze numeroase mănăstiri și să pună ordine în vasta eparhie încredințată spre arhipăstorire. Acest mare ierarh, deprins cu știința întru ale teologiei, s-a dovedit, spre surprinderea tuturor, un virtuoz al administrației. Încă de la sfârșitul anilor ’50 ai secolului trecut, a încredințat restaurarea Catedralei și a Centrului mitropolitan marelui arhitect C. M. Cantacuzino, os de familie domnească, indezirabil regimului și fost deținut la Canal.
Cu toată severitatea ce arăta Mitropolitul Iustin Moisescu, istoria nu va uita ce a făcut pentru mănăstiri și monahism, după cum nu va trece cu vederea felul demn, chiar impozant, în care trata cu stăpânirea comunistă.
Prestanța lui se impunea la întâlnirile cu personalitățile vremii
În aceiași ani, acest mare mitropolit, care îi uimea pe ierarhii eleni cu impecabila neogreacă pe care o vorbea, ne reprezenta cu strălucire Biserica la reuniunile pentru pregătirea Marelui Sinod Ortodox care se planifica a se desfășura la Rodos sau la Chambesy, în Elveția. Trebuie s-o spunem: Iustin Moisescu a fost primul nostru mare diplomat bisericesc. Ca mitropolit și, mai târziu, ca patriarh, prestanța, conversația lui, care știa să poarte o discuție cu un șef de stat sau cu un cap încoronat, prezența la recepția unor misiuni diplomatice din București rămân fără seamăn. Jacques Chirac, președinte al Franței între anii 1995-2007, a vizitat în anul 1973 Iașiul, a luat parte la o Liturghie și apoi a dejunat cu Mitropolitul Iustin, care vorbea o franceză elegantă. Premier al Franței pe atunci, Chirac a plecat de la Iași cu o listă ce cuprindea numele unor teologi români, viitori bursieri cărora ulterior le-au fost trimise invitațiile și bursele promise.
Mitropolitul era o persoană sobră și permanent frământată, străină de satisfacțiile formale pe care le aduce uneori fastul chiriarhal, în același timp un om drept și totodată unul care înțelegea neajunsurile și poticnirile umane. Simțul dreptății îl determina să promoveze ca stareți, starețe sau ca parohi la bisericile mai importante numai elemente cu vocație și bine pregătite. Iar atunci când se arătau inerente poticneli, înaltul ierarh înțelegea neputințele și atunci lumea descoperea blândețea sa și neținerea minte a răului. Nu ierta în schimb hoția, dacă se arăta, cumva, pe undeva.
Când a părăsit Iașiul, în cuvântul său de rămas bun, Iustin Moisescu și-a mărturisit una dintre bucuriile legate de cele două decenii în care condusese Mitropolia Moldovei și Sucevei: în acest răstimp nu caterisise nici un preot!
Mitropolitul Iustin Moisescu a devenit patriarh al zbuciumatei Biserici Ortodoxe Române în vremuri grele de îndurat, când stăpânirea, mai ales în deceniul al optulea din secolul trecut, își reluase atitudinea ateistă și de prigonire a Bisericii. Îndată după cutremurul din martie 1977, fusese demolată Biserica Enei din București, fapt consternant și rău prevestitor. Își începea patriarhatul cu o catastrofă precum i-a fost și perioada celor nouă ani de suplicii administrative, sfârșind tragic cu o moarte pe cât de grăbită, pe atât de suspectă.
A salvat multe biserici de la demolare
Patriarhul Iustin a îmbunătățit învățământul teologic, susținând oameni de valoare, a înființat strălucita serie editorială „Părinți și Scriitori Bisericești”. Regimul, însă, era pornit asupra Bisericii. Se zvonea despre o posibilă mutare a reședinței Patriarhiei fie la Radu Vodă, Popești-Leordeni, Văcărești sau în afara Bucureștiului, la Mănăstirea Căldărușani.
În București erau „translate” unele locașuri de cult. Amenințarea buldozerelor era iminentă. Chiar și în aceste împrejurări babilonice, Patriarhul Iustin Moisescu a reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să împiedice un mare sacrilegiu, demolarea Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou, ctitoria Sfântului Constantin Brâncoveanu. Patriarhul Iustin i-a spus limpede lui Ceaușescu, în decursul unei audiențe, că necropola brâncovenească și biserica în care a fost prohodit I. L. Caragiale nu poate fi ștearsă de pe fața pământului. Și a rămas în picioare!
Toate aceste griji și potrivnicii care îi frământau conștiința și răspunderea uriașă care apăsa pe umerii săi de întâistătător, ca și vârsta, apoi boala, au grăbit sfârșitul Patriarhului Iustin, la etatea de 76 de ani. Se vorbește și se scrie azi despre europenizarea noastră și de integrarea noastră în Europa. Din această perspectivă, Iustin Moisescu a fost cel mai european ierarh al Bisericii noastre și unul dintre cei mai europeni români din toate timpurile. Doctor al Universității din Elada Atenei, profesor la Strasbourg și Varșovia, cunoscător neîntrecut al limbii lui Platon și Aristotel (însușire pe care i-o admira însuși Constantin Noica), intelectual desăvârșit... Un singur român de același calibru a mai dat Muscelul natal al lui Iustin Moisescu: pe Dinu Lipatti.