Locul întâlnirii Mântuitorului cu femeia samarineancă

Samaria este un tărâm în care te poți regăsi în unicitatea unei clipe biblice sau să te bucuri de mângâierea suavă a măslinilor în floare, care abundă aceste locuri binecuvântate. La Nablus, într-un loc cu o populație predominant musulmană, duhul Ortodoxiei este viu, acest lucru simțindu-se încă de la intrarea în biserica greacă ortodoxă, care tronează ca o regină, la capătul unor trepte ce duc într-o oază cu multă verdeață. Am poposit în Samaria înainte ca urgia războiului să se abată peste aceste locuri sfinte. După ce am gustat din apa limpede a Fântânii lui Iacob, am trăit fiorul de a mă afla în locul în care Mântuitorul Iisus Hristos a întâlnit-o pe femeia samarineancă, nimeni alta decât Sfânta Muceniță Fotini.

Rareori se întâmplă ca grupurile de pelerini care vizitează Țara Sfântă să poposească și în Samaria, și asta pentru că locuitorii acestor locuri sunt oarecum diferiți, atât ca etnie, cât și ca religie sau cultură. Am fost aici doar de două ori și trebuie să recunosc faptul că emoțiile au fost de fiecare dată destul de mari. Părintele David ne-a avertizat întotdeauna că pelerinii care vin să se închine trebuie să fie foarte vigilenți, aceasta nefiind o destinație recomandată pelerinajelor creștine, din cauza permanentelor tensiuni dintre palestinieni și evrei. Cu toate astea, prezența în aceste ținuturi este una de neuitat, păstrând imaginea contrastantă a locului, în comparație cu cea a Ierusalimului, care se află destul de aproape. În anul 880, de când datează această așezare, Samaria era capitala regatului de nord al Țării Sfinte. Încă din acele timpuri, populația cetății era una extrem de variată, atât în privința națiilor, cât și a raselor umane. Şi totuși, duhul creștinismului a reușit să rămână viu. La sfârșitul secolului al 19-lea, Patriarhia Ierusalimului a cumpărat terenul pe care încă se mai păstrau temeliile unei vechi bazilici și a început ridicarea unui nou edificiu, de mari proporții, într-un loc de o frumusețe aparte, înconjurat de lumină și multă verdeață. Din cauza vremurilor din ce în ce mai grele care au urmat, lucrările s-au oprit în timpul Primului Război Mondial, fiind continuate și finalizate mult mai târziu. Astăzi, așezământul monastic se înalță maiestuos, păstrând acel iz ancestral care îi sporește farmecul.

Veghe neîncetată în acest loc biblic

Încă de la intrarea în sfânt lăcașul grec ortodox de la Nablus, totul pare învăluit în mister. Arhimandritul Ioustinos, la cei 80 de ani, purta el însuși taina de a viețui permanent în biserică, având ascultarea de a veghea Fântâna lui Iacob. Avea un chip senin părintele, iar când povestea, privirea-i ajungea parcă dincolo de noi, purtând lumina care se cerne precum o frântură de har. Din mărturiile părintelui am aflat cum a fost ucis cu toporul cel mai bun prieten al său, Philoumenos, care la vremea aceea păzea biserica, după care au urmat nenumărate încercări de a se șterge de pe fața pământului acest loc binecuvântat. El însuși a trecut prin grele încercări de-a lungul anilor, iar în timpul conflictului israeliano-palestinian din anul 2000, cinci bombe au fost aruncate pe biserică, dar nici una nu a explodat, semn că Dumnezeu veghează neîncetat asupra acestui loc biblic, binecuvântat.

În 2009, prietenul său Philoumenos a fost canonizat de Patriarhia Ierusalimului, racla cu trupul său fiind așezată la loc de cinste în Biserica din Nablus. Sfintele sale moaște s-au dovedit a fi nestricăcioase și frumos mirositoare, iar cei care ajung să se închine la racla în care se păstrează întregul trup al sfântului dobândesc sănătate grabnică și multe minuni întru mântuirea sufletului.

Fântâna lui Iacob, pe care părintele Ioustinos a păzit-o cu atâta dăruire, se află în cripta bisericii. Apa cea vie și binecuvântată își are izvorul la o adâncime de 35 de metri, fiind adusă la suprafață cu o găleată, trasă de o funie, cu ajutorul unui scripete. Această fântână, venerată de creștinii din întreaga lume, este închinată Sfintei Fotini, femeia samarineancă.

Sfânta Fotini se smerește și se pocăiește în fața lui Hristos

Mergând din Iudeea spre Galileea, Iisus a trebuit să treacă prin Nablus, capitala de astăzi a Samariei. După cum aflăm din Geneză (33, 19), Patriarhul Iacov, considerat părintele poporului evreu, s-a așezat în acest loc, împreună cu soțiile și cei 12 fii ai săi, cumpărându-și aici un loc pentru a-și întinde cortul, aducându-și turmele pe pământul fertil al Sichemului. În locul acela a săpat și fântâna din care aveau să bea atât cei ai casei, cât și animalele familiei. În drumul spre Galileea, Iisus S-a oprit la Bir es-Samarieh pentru a Se odihni și a-Și potoli setea. În timp ce El Se odihnea, o femeie samarineancă a venit să scoată apă. Și cum fântâna se afla în acea vreme în proprietatea samarinenilor, Mântuitorul i S-a adresat femeii, pur și simplu: „Dă-Mi să beau!” Aceasta s-a mirat peste măsură, pentru că nu se cădea ca o femeie samarineancă singură să stea de vorbă cu un bărbat evreu: „Cum, Tu care eşti iudeu, ceri să bei apă de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii”. Iisus a răspuns şi i-a zis: „Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel Ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie”. Femeia I-a zis: „Doamne, nici găleată nu ai şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi au băut din ea el însuşi şi fiii lui şi turmele lui”? Iisus a răspuns şi i-a zis: „Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viaţă veşnică” . Discuția a continuat pe același ton, în scurt timp, samarineanca dându-și seama că în fața ei Se află Însuși Mântuitorul. Din clipa aceea femeia s-a smerit. Mai târziu s-a botezat cu numele Fotini, răspândind cuvântul lui Hristos și convertindu-i pe mulți la adevărata credință. A fost persecutată de împăratul Nero, suferind multe chinuri martirice pentru credința ei. O bucățică din capul Sfintei Fotini se păstrează cu sfințenie într-o cupolă de sticlă, așezată în fața Altarului bisericii greceşti ortodoxe din Nablus.

Am părăsit Samaria în blândă adiere dulce-amăruie a măslinilor în floare, iar de atunci mă străduiesc să deslușesc chemarea către izvorul vieții. Să însetăm cu toții de apa cea vie făgăduită de Mântuitorul Hristos, acolo lângă izvorul mântuirii și al vieții veșnice, și să viețuim în smerenie și limpezimi de Rai!