Să ne ferim de cuvinte deșarte
Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 12, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 168-169
„Nu auziți ce zice fericitul acela Zosima, care a povestit viața cuvioasei Maria (Egipteanca), despre bărbații aceia sfinți din mănăstirea în care fusese adus și acela prin pronia lui Dumnezeu, cum, ieșind din mănăstire, petreceau toate cele patruzeci de zile ale Postului Mare în pustie, neunindu-se nicicând unul cu altul, ci, dacă se întâlnea cândva cineva cu un altul, fugeau depărtându-se și nu sufereau să se apropie unii de alții? Tot așa și, întorcându-se în mănăstire, nimeni, precum spune, nu-l întreba pe celălalt ce a văzut sau ce a făcut în pustie, ci toți trăiau și viețuiau ca niște străini și trecători (Evrei 11, 13) și ca și cum ar fi vorbit limbi străine; și negreșit nu făceau acest lucru pentru nimic altceva, pe cât socot, decât fiind cu cea mai mare luare-aminte să nu rostească un cuvânt deșert din gura lor (Matei 12, 36; Efeseni 4, 29). Așadar, dacă atâția ani și atâtea zile petreceau aceia fără să grăiască unii cu alții, ce vom păți noi, care nici în aceste puține zile nu ne ferim de întâlniri și grăiri deșarte? Și ce spun zile, pentru că nici măcar o singură oră nu ne putem stăpâni? Și ce vom face, bunii mei frați, dacă, fiind noi așa, dintr-o dată va veni Judecătorul, și Dumnezeu a toate, Care în ziua judecății va cere socoteală de la noi pentru orice cuvânt deșert (Matei 12, 36)? Și cum vom putea stăpâni peste celelalte patimi, când avem nestăpânită limba? Spune-mi, ce patimă este mai ușoară decât aceasta dintre toate celelalte patimi? Trupul, care are pofta și aprinderea lui naturală, se ridică împotriva duhului (Galateni 5, 17) și războiește cu tărie sufletul, pântecele vrea să se sature de mâncăruri, fiindcă a fost făcut pentru aceasta; deci, dacă nu ne stăpânim obiceiul limbii, lucru care este ușor pentru noi, cum vom putea să ne înfrânăm vreodată de la lucrurile cele grele și mari ale poftei și plăcerii, care au o mare putere ce vine din însăși firea noastră?
Deci, punând de astăzi început, fraților, să alergăm cât avem putere, ca niște vulturi cu aripi de aur, ca să apucăm ușor Paștile Domnului, unde ca înainte-mergător al nostru a intrat (Evrei 6, 20) Hristos Dumnezeul nostru, respingând în urma noastră toate patimile care ne tiranizează. Să punem, dacă vreți, noi înșine o lege în mijlocul nostru printr-un sfat obștesc ca, dacă în afară de sâmbătă și duminică se vor găsi doi bărbați dedați trândăviei și stând în discuții nefolositoare, să nu aibă nimic altceva de mâncare în ziua aceea decât numai pâine uscată cu sare și apă rece, pe care să o guste stând în picioare și la capătul de jos al mesei. Și având necălcată această lege, vă veți păzi fără reproș de grăirea deșartă și de flecăreală, și pe Dumnezeu, pentru Care ați pus ușă de îngrădire împrejurul buzelor voastre și strajă gurilor voastre (Psalmi 140, 3), Îl veți sluji, iar pe mine, nevrednicul părintele vostru, mă veți mângâia mult în aceasta și veți umple de veselie smeritul meu suflet și veți folosi nu puțin sufletele voastre.”
(Pr. Narcis Stupcanu)