Săbii de aur
Sunt extrem de rari sportivii care în activitatea lor competițională obțin numai succese. Din când în când mai și ratează. E omenesc. Însă doar marii sportivi consideră eșecul un eveniment temporar, nu o boală de lungă durată.
Concursul individual de spadă feminin de la Rio a lăsat un gust amar românilor. Rând pe rând spadasinele noastre au părăsit planșa fără ca măcar una să țintească la o medalie de bronz sau argint. Nu știu câte speranțe își puseseră cele patru fete în acea zi, dar un rezultat dezastruos poate să te demoralizeze complet. Sau, dimpotrivă, să te mobilizeze exemplar. E ceea ce s-a întâmplat în proba de spadă pe echipe. România a bătut pe rând Statele Unite ale Americii, Rusia și în finală, China.
Succesul, dacă îl analizăm cum trebuie, reprezintă o călătorie, nu o destinație. O călătorie, fiindcă a te perfecționa, a fi mai bun trebuie să fie un deziderat de o viață, nu ceva care trebuie urmărit doar un timp limitat. Altfel, „Cel care nu privește înainte rămâne în urmă”, spune un proverb spaniol.
Succesul mai înseamnă un lucru. Înseamnă, pe lângă a primi, și a da. Să luăm de pildă succesul fetelor la spadă care au scris istorie în acest sport prin reușita lor. Ele au obținut aurul olimpic. Dar câtă bucurie au dăruit țării întregi prin această medalie! Pe câți din România nu-i va motiva de acum înainte această victorie a lor? Câtă speranță și optimism nu au revărsat în inimile sportivilor de la juniorat care abia acum pășesc spre marea performanță!
Am mai învățat un lucru din victoria echipei de la spadă, ceva care lipsește românilor. Faptul că nimeni nu poate să joace rolul unei echipe întregi. Nimeni nu este invincibil luat individual, nici capabil să răstoarne lumea. Unirea este puterea. Avem nevoie unii de alții. Avem nevoie de încredere unii în alții. A venit vremea să încetăm a crede că descurcatul de unul singur ne va face să găsim succesul ca țară. E momentul să creem legături între noi. Unu este un număr mult prea mic pentru a atinge măreția pe care o presupune succesul.