Sacrificii pentru bani

Ştire BBC: în Uganda copiii sunt sacrificaţi ritualic pentru bunăstare şi succes în afaceri de către vracii vrăjitori. Există reţele care asigură răpirea copiilor care apoi sunt omorâţi după anumite ritualuri în funcţie de tipul de cerinţă a celor care au plătit. Dacă e vorba de patroni de firme de construcţie, copilul este îngropat de viu pe şantier, dacă este vorba de succesul unei operaţii, o sticlă cu sângele copilului este purtată la gât sau băută de cel care doreşte vindecarea, dacă este vorba de câştig de bani, copilul este decapitat.

Singurele voci care protestează împotriva acestei practici sunt cultele creştine. Poliţia nu poate face nimic. Este greu de dovedit. Din mulţimea de cazuri semnalate de presă, doar 38 au fost rezolvate. Reporterii BBC, dându-se drept clienţi, au reuşit să înregistreze oferta unui asemenea vraci, bănuit de populaţie că ar fi responsabil cu sacrificiile. Probele au fost considerate neconcludente. Sigur, lucrurile acestea se întâmplă în Africa păgână, ce relevanţă, alta decât ca simplă informaţie, ar putea avea pentru noi în România creştină? Eu cred că are o relevanţă foarte profundă, pentru că şi la noi, în România, copiii sunt de multe ori sacrificaţi pentru bunăstarea iluzorie a adulţilor. Evident aceste sacrificii nu urmează nici un ritual, nu au scuza nici unei magii, nu au aura nici unei practici oculte, sunt pur şi simplu decizii cinice prin care adulţii anulează copiilor dreptul de a avea un viitor. Diferenţa cumplită dintre noi şi ei este că la ei copiii sacrificaţi sunt răpiţi de la alţii, pe când noi nu de puţine ori ne sacrificăm propriii copii. Să vă dau un exemplu, mai cumplit decât cel african, acolo cel puţin copilul are dreptul de a se naşte, la noi copiii sunt sacrificaţi înainte de a se naşte. Motivaţiile deşi aparent foarte diferite se reduc mereu la una: nu am cu ce să îl întreţin, un motiv pur economic. Dar nu e singurul mod în care copiii sunt sacrificaţi pe la noi. De multe ori copiii sunt sacrificaţi pentru propriul lor bine. Părinţii îi lasă singuri sau în grija unor rude şi pleacă la muncă în străinătate pentru a face rost de bani pentru un trai mai bun. În lipsa părinţilor mulţi copii neglijează şcoala, capătă deprinderi antisociale, dezvoltă tot felul de probleme emoţionale pe care ulterior nici o sumă de bani nu le mai poate compensa. De fapt noi ne sacrificăm nu numai copiii, ci şi pe noi înşine de dragul bunăstării şi al succesului. Ne vindem prietenii, ne părăsim familia, renunţăm la Dumnezeu fără prea multe scrupule crezând oarecum naiv că odată ce vom ajunge bogaţi vom putea să compensăm totul. Suntem oare cu mult diferiţi de cei din Uganda? Desigur noi nu angajăm vraci-vrăjitori pentru a face aceste lucruri, noi ne suntem nouă înşine vraci şi vrăjitori. Într-o lume desacralizată ca a noastră, precum într-o lume magico-mitică precum cea a africanilor, totul e posibil, la ei însă, mai există o limitare, ai nevoie de cineva specializat, la noi toată lumea e specialistă în sacrificii ritualice. Ca o concluzie, nici nu ne dăm seama cât de mult datorăm creştinismului faptul că aici în lumea noastră, pentru unii post-creştină, încă se mai poate trăi omeneşte. Încă mai credem că oamenii au demnitate chiar şi atunci când nu se pot apăra, iar banii nu pot cumpăra sau justifica orice. Între noi şi barbarie stă de 2.000 de ani Hristos, nu tehnologia sau conştiinţa morală, deşi de multe ori uităm acest adevăr elementar, e nevoie de ecourile scandaloase ale propriului nostru trecut, reeditat în medii exotice, pentru a ne reaminti de unde am plecat şi către ce riscăm din ce în ce mai mult să ne îndreptăm vertiginos.