Sărbătorirea a 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi la Bucureşti (13 iulie 1774 - 13 iulie 2024)

Data: 08 Iulie 2024

În ziua de sâmbătă, 13 iulie 2024, sărbătorim 250 de ani de la Aducerea moaştelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la Bucureşti (13 iulie 1774 - 13 iulie 2024). Cu acest prilej, în perioada 10-14 iulie 2024, vor avea loc mai multe evenimente liturgice, după următorul program:

 

Miercuri, 10 iulie 2024:

16:00-19:30 - Slujba Privegherii, săvârșită în Catedrala Patriarhală.

 

Joi, 11 iulie 2024:

7:00-9:00 - Sfânta Liturghie, săvârșită în Catedrala Patriarhală;

9:00-9:30 - Slujba Parastasului pentru mitropoliții Țării Româ­nești care au slujit în Catedrala Patriarhală începând cu anul 1774;

16:00-19:30 - Slujba Privegherii, săvârșită în Catedrala Patriarhală.

 

Vineri, 12 iulie 2024:

7:00-9:00 - Sfânta Liturghie, săvârșită în Catedrala Patriarhală;

9:00-10:00 - Taina Sfântului Maslu, săvârșită în Catedrala Patriarhală;

14:00-14:30 - Slujba de sfințire a raclei Cuviosului, în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, săvârșită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în prezența ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române;

15:45 - Scoaterea în procesiune și așezarea Sfintelor Moaște spre închinare credincioșilor, în Baldachinul Sfinților;

16:00-19:00 - Slujba Privegherii, săvârșită la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale de către toți preacuvioșii părinți stareți ai mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor;

19:00-20:30 - Procesiunea cu moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou va avea loc pe următorul traseu: Catedrala Patriarhală - Biserica „Sf. Nicolae”-Vlădica - (Str. 11 Iunie) - Bd. Regina Maria - Piața Unirii (bisericile „Sf. Ioan”-Piață, „Sf. Anton”-Curtea Veche) - Bd. Unirii - Aleea Dealul Mitropoliei - Catedrala Patriarhală;

Procesiunea, la care vor participa preoții și monahii din cuprinsul celor 13 protopopiate ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu credincioșii, va fi condusă de către Preasfințiții Părinți Episcopi-vicari: Varlaam Ploieșteanul, Paisie Sinaitul și Timotei Prahoveanul;

20:30-21:00 - Întâmpinarea procesiunii de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi membrii Sfântului Sinod, la Altarul de vară.

 

Sâmbătă, 13 iulie 2024:

6:00 - Scoaterea în procesiune a Sfintelor Moaște și așezarea spre închinare credincioșilor, în Baldachinul Sfinților;

7:00-8:30 - Slujba Miezonopticii și a Acatistului Sf. Cuv. ­Dimitrie cel Nou;

8:30-12:00 - Sfânta Liturghie, săvârşită la Altarul de vară de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu membrii Sfântului Sinod;

12:00-12:10 - Citirea Actului Comemorativ;

12:10-12:30 - Predică şi cuvânt de mulţumire rostite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel;

17:00-20:30 - Slujba Privegherii, săvârșită în Catedrala Patriarhală;

21:00 - Introducerea Sfintelor Moaște în Catedrala Patriarhală.

 

Duminică, 14 iulie 2024:

7:00 - Scoaterea în procesiune a Sfintelor Moaște și așezarea spre închinare credincioșilor, în Baldachinul Sfinților;

8:30-12:00 - Sfânta Liturghie, săvârșită la Altarul de vară.

 

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a devenit ocrotitorul Capitalei odată cu așezarea moaștelor sale în Catedrala Mitropoliei, la 13 iulie 1774. La data respectivă, datorită rugă­minților bogatului și influentului boier Hagi Dimitrie, generalul Petru Saltîkov a dăruit moaș­tele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Mitropolitului Grigorie al II-lea al Ungrovlahiei (1760-1787). Proclamarea oficială a Sfântului ca Ocrotitor al Capitalei s-a făcut în vremea păstoririi Mitropolitului Filaret al II-lea (1792-1793). În anul 1955, la propunerea Patriarhului Justinian Marina, Sfântul Sinod a proclamat generalizarea cultului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în întreaga Biserică Ortodoxă Română.

Personalitatea duhovnicească a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, trăitor în secolul al XIII-lea, originar din satul Basarabov, situat în apropierea actualului oraș Ruse, din Bulgaria, este una dintre cele mai iubite în spațiul sud-est european, mai ales românesc.

Ca ocrotitor spiritual al Bucu­reștiului, Sfântul Cuvios Dimitrie este reținut de memoria Bisericii noastre ca făcător de minuni, săvârșite în perioade de grea încercare asupra locuitorilor Capitalei (epidemia de ciumă din 1813-1815, epidemia de holeră din 1831, marele incendiu din 1847 etc.).

Aducerea în București a Sfintelor sale Moaște în anul 1774 este o mare binecuvântare pentru Biserica Ortodoxă Română, o mare bucurie și mângâiere pentru credincioșii Capitalei ţării noastre.